poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-19 | |
6. Palmierul călătorului din Doubleoasis
Palmierul călătorului a fost aclimatizat de câțiva ani și în Râsmania! Cine deschide un atlas botanic de pe timpul lui Ceaușescu, nu poate evita să dea nas în nas, să scuture cu bârna personală ditamai frunzele fascinantului palmier al călătorului, exoticul exemplar de pe timpul uriașilor moguli. Dacă are timp ori îi e sete, poate stoarce de sevă toate frunzele lungi de câțiva metri, precum bucățile de mochetă având cam aceeași lungime în bazarele Orientului. Iar dacă-i murdar, dacă îi vine micțiunea de frică-n pustiu, pentru că și-așa nu-l poate vedea decât palmierul călătorului, poate să-l folosească pe acesta drept veceu turcesc, el fiind un duș cu acționare manuală. A fost odată o oază. Acea oază era dublă. Doubleoasis, așa fusese denumită de primii coloniști englezi din Sudan. Despre beduini circula mai demult, cu puțin înainte sau după decembrie 1989, o legendă relatată de tracomani – povestitori prea etimologizanți, așadar necreditabili – în care se zicea că toți beduinii din Arabia și Nordul Africii ar avea în originea lor trupească îndepărtată sânge traco-getic. Dovada fizică a lor era limba la fel de crestată și de culoare mai mult violet decât roșu. Nu găsisem și noi, înainte de Dromihete, Burebista ori Deceneu o altă preocupare mai profitabilă decât să fim colonizatori ai Saharei. Vă explicați din ce cauză știrea aceasta de senzație ne făcea în ochii întregului mapamond, pe nepusă masă, rude directe ale sudanezilor și copților din Egipt. Ceea ce s-a și întâmplat până ieri, dată simetrică – 11.02.2011 – când un dictator prieten cu Nicolae Ceaușescu, Hosni Mubarak, a demisionat, lucru pe care al nostru n-a fost în stare să-l săvârșească. Oricum nu ne plăcuseră nici verii albanezi, dușmanii sârbilor, pentru că ei deveniseră inamicul singurului popor prieten cu noi, partener de afaceri la Porțile de Fier. Mai era puțin și copții se rinocerizau cum ne-am rinocerizat noi după 1990, însă nu-i timpul pierdut…, chiar pentru întreaga lume arabă. Și copții nu sunt arabi, ci urmașii direcți ai faraonilor. Cel puțin așa afirmă coptologii lor… Spuneam că Doubleoasis era un sistem de vase comunicante. Pe de-o parte o oază cu apă marină, înspre Oceanul Indian, plină de creveți. Iar pe de altă parte, înspre subcontinentul Arabiei, o altă oază cu mulți papagali. Fiind vorba de apă, palmierul călătorului îi primea pe toți papagalii din Arabia. Îl înjurau papagalii cu domiciliul stabil acolo pe ce care veneau doar cu mutație, din Asia. Eu n-am înțeles niciodată de ce Peninsula Arabică nu-i considerată și ea un subcontinent. Are cam aceeași suprafață cu India, iar porțiunea de deșert care o desparte de Asia e mai îngustă decât lanțul tot mai masiv cu trecerea veacurilor, semânând cu un imens colan din cupru oranj, al Munților Himalaya, care fusese al mogulilor. Iar această ființă, palmierul călătorilor, plantată de nepotul lui Mircea Eliade și în îndepărtatele Indii Orientale, crescuse mai întâi prin zona litoralului românesc, prin curțile unor familii burgheze din orașul Constanța și pe terasele restaurantelor de la Olimp, Jupiter, Venus, Aurora, Neptun. Pe-acolo intenționase marele savant Mircea Eliade să înființese Insititutul de Studii Orientale din Regatul România, încă de când stătuse la Calcutta și coresponda intens cu indianiști și alți mari orientaliști italieni. Aflat la mijlocul distanței dintre pâlnia creveților și movila papagalilor din Doubleoasis, palmierul călătorului se-arăta foarte scârbit de mirosul creveților ce veneau din Marea Roșie să se-mperecheze, taman sub nările frunzelor sale elegante. - Voi, papagalilor, nu vedeți că ne-au invadat oaza creveții ăștia nenorociți? Uitați-vă cum își fac tot timpul curte. Sunteți păsări curate, voi nu procedați în felul acesta. Nici nu-mi știe frunza când vă-mpreunați, iar necivilizații de creveți îmi tulbură apa, mănâncă, beau, fac sex și se pișă în același timp în Doubleoasis a noastră! - Să fii tu sănătos! – răspunseră în cor papagalii sezonieri sau permanenți. De când a făcut echipa de ingineri români trimisă de Ceaușescu în vestul Sudanului un canal de la Marea Roșie până aici, la Doubleoasis, creveții se tot înmulțesc, iar câțiva au început să vină și aici, la oaza de sus, de pe Movila noastră, a Papagalilor. - Și nu vreți să vă formez ca trupe de comando, ca să-i nimicim odată pe creveții ce vin din Somalia rahitici, iar aici capătă câte trei-patru rânduri de burți cu dungi roșii-albe? - Păi ce ne pasă nouă de ei? Nu ne deranjează deloc mirosul. Avem un spectacol superb. Apa noastră, a oazelor, devine la răsărit și la apus de-o mare claritate. Atunci bem din ea pe săturate. În restul zilei ea este a fraților creveți. Dacă au lăsat marea, Oceanul Indian și s-au aclimatizat în apa salmastră a canalului, apoi în cea dulce de aici, putem spera într-o simbioză. Ei ne aduc unele moluște, garizi, alge. A început să ne placă meniul lor. Chiar dacă nu mănâncă precum gentlemanii, sunt niște vecini perfecți, fiind în stare să ne ofere și din tainul lor, dacă văd că poftim și noi. Apoi se duc să pescuiască mai mult. Știu bine că-i anunțăm atunci când se ivește vreun pericol, un vultur african, un vultur grifon, o hienă sau câinele african. - Păi bine, papagalilor, tare fraieri mai sunteți! O să năpădească acești paria ai deșertului până și frunzele mele cărnoase, pline de sevă în căutarea apei. Aștia se înmulțesc mai mult decât cei mai prolifici oameni, indienii. Cunosc eu câte parale fac. O să vă pună și vouă până la urmă penajele pe băț și-o să vă mănânce prăjiți la rotisorul soarelui saharian. - Ptiu, ai dreptate, palmierule! Uite, au început să ți se urce unii pe tulpină… - Prea târziu pentru mine! – replică palmierul călătorului, care fu cuprins după un timp în Doubleoasis de fenomenul deșertificării rapide. Văzu în ultimele sale clipe plecarea tuturor papagalilor înspre țări mai primitoare decât oazele ce deveniră mai întâi mlaștini, apoi simple băltoace puturoase, iar acum nu se mai pot deosebi, împreună cu digul făcut de inginerii români, de uedurile Saharei. Papagalii indigeni, cărora le părea atât de rău că palmierul călătorilor era în mod subit transformat din hotel de cinci stele în grajd al creveților, iar lenjeria de paturi, frunzele sale, dispăreau până la una, mai dădură câteva zile rotocol în jurul acestuia până nu mureau și ei de sete. Ei i-au auzit ultimele tânguiri: - Iată binefacerile organismelor europene și ale cooperărării româno-sudaneze. Nu în Râsmania, ci aici în Doubleoasis se văd semnele și consecințele globalizării!… 7. Strămoșii tigrilor dormeau în adâncuri și ciocănitorile pestrițe mari i-au trezit Dintr-un desen animat al lui Disney a răsărit pe cerul întunecat, în vise de copii și de adulți, o lume indiană, africană, indochineză sau amazoniană luxuriantă. Pe lianele atârnând suspendate în spațiu, precum terminalii, stăteau să aștepte zboruri galactice miliarde și tetralioane de insecte și navete dotate cu fulgi și pene. Ciocănitorile pestrițe mari erau exemplele tipice ale existenței extratereștrilor. Nu doar ele, ci și acele reprezentante dintr-o specie miniaturală de primate, foarte fotogenice, împăroșate, cât pumnul gorilei de mari. Ciuguleau aceste ciocănitori paraziții scoarțelor planetare, precum niște maimuțe foarte ciudate, maimuțele pitice din bazinul amazonian, care sorb balele rășinoase ale indigenilor arbori nimiciți încetul cu încetul ca în „Planeta maimuțelor”. Rămâneau în urma lor excrescențe, cratere precum pe Lună. Și omulețul lui Gopo se născuse în Bengal, însă aterizase în desenele animate și-n mintea fiului munților. Acest fiu al munților se născuse și făcea deja filme prelucrate după toate comicsurile și crengile bizare de deasupra Ozanei, punând să se ia la trântă desenată spânii, roșiorii, dorbanții arapi, urșii bruni și cerbii fermecați carpatini, prin filmele care din păcate nu erau acceptate de Bollywood, marea industrie cinematografică indiană. În aceste împrejurări nefaste, magnificii universului, Sherkan, Balu, Baghera, Ka, maimuțele templului părăsit, caimanii și vulturii Grifon cântăreți și ei de jazz – cele șapte magnifice apariții extraterestre – au început să se miște larvar-încolăcit-house precum în groapa Uvedenrode, semănând mai întâi cu fistichiii miriapozi. Este momentul cutremurător când se spune că a apărut din senin acea „Supă primordială”, pentru că toți eonii dogmatici ai ateilor convinși au creat la un loc, într-o orgiastică tulburare a simțurilor și escamotare a adevărului creaționist poțiunea adevărului științific despre originea vieții pe Terra. Cucii armenești dormeau, nu spurcau încă auzul, pentru că urechile fine la toate limbajele, ce-aveau să răsune până la limitele galaxiilor, nu aveau încă pavilioane precum palatele uitate din Herculane, Herculaneum și Pompei. În schimbul doi, de noapte, Ahasverus trimitea și pe la patru-cinci dimineața texte indescifrabile, colaje de mesaje importante pentru o țară care nu apucase deloc să existe, însă era condamnată pentru holocausturi făcute în totalitate numai de balaurii și dragonii din Burgundia și din baza aeriană a Reichstagului. Pe o insulă primordială din Indochina, pe TV5 Monde, adică pe terminalul budiștilor zburători la stele, rași în cap de când deveneau neofiți și se îmbrăcau în hainele prințului Siddharta Gautama, de culoarea citricelor cărora este bine să nu li se mai pomenească numele în vecie, dacă tot se împut și mucegăiesc într-o clipită, trăia o colonie de străvechi tigri bengalezi, atât de liniștită încât ei nu făceau nicio rană spiritelor aproape omenești care aveau grijă de ei, să nu le lipsească hrana lacto-vegetariană. Aceste vărgate vietăți erau anormali pe când apărea Terra. Ca strămoși ai actualilor tigri bengalezi, apoi ai celor siberieni, ai panterelor zăpezii, erau foarte masivi, de vreo cinci metri înălțime și de șapte lungime, exact cât măsoară dragonii în festivalele sau ritualurile chinezești. Vărgatele constituie specia primordială a universului, prima formă de viață dotată cu inteligență din univers. Acești dragonii orientali aveau niște chipuri terifiante și totuși foarte hilare, pentru că ele nu erau decât măști viu colorate, alegorii fără consistență materială, de-o forță energetică infinită. Din măștile dragonilor s-au încarnat la somptuosul carnaval, al reduplicării lumii ideilor lui Platon, mai întâi oamenii. Oamenii n-au avut culoare albă la început, ci galbenă-maronie, culoarea metișilor care au orăcăit pentru prima dată apărând prin Macondo în jurul anului 1500, din García sau gratia Dei Márchez. Acești oameni au rezistat ce-au rezistat, cu trupurile lor de înaripate, prin raiul unde le fusese sortit prima dată de către sfântul ocrotitor Gabriel să existe, până a venit Mihail să le închidă porțile, să ridice Gardul de Fier, unde a fost pus portar Petru Balauru'. De-atunci nu mai are ursul coadă, pentru că i-a tăiat-o minciuna vulpii și de-atunci nu mai se nasc oameni cu aripi adevărate, pentru că strămoșii tigrilor bengalezi, Sherkanii veritabili, s-au micșorat odată cu trecerea veacurilor, mileniilor, milioanelor de ani, ajungând niște piticanii de pisici maidaneze vărgate, de prin grădinile zoologice. - Și Yeti, și Yeti, pe unde l-ai uitat? - Și monstrul din Loch Ness, ori Godzilla? - Și zeul maiașilor, șarpele cu pene, Quetzalcoatl (Kukutkan)? Sunt întrebat de toți. Dar nu mai răspund. Cu ei e altă și altă poveste. Eu v-am spus aici numai despre îndepărtatele origini ale familiei Buendía și inventarea din nimic a universului după Márchez. După apariția lui Mowgli s-a scris și istoria. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate