poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-23 | | Un coniac ironic mă privește, Tavanul stă să cadă pe gândurile mele. Un ochi privește. Altul plânge. Privirea mă sapă și mâna atinge un fum de țigară. Prin talpă mă trece fiorul de alb. Zăpada mă frige, un câine mă linge. O urmă de sânge mă duce spre bar. Același gunoi. Același miros de viață mizeră, care îmi umblă prin sânge, mă strange de gât. Privirea din om mă seacă mărunt. Întreb coniacul șoptit și zâmbind, cum scapă de viață de moarte trăind? - Hei, târfă, ai bani să plătești? Te scoală și pleacă, la ce te holbești? - De ce un chip spune un nume pentru bani? - Hotărăște-te ce vrei. Ai bani, bei, dacă nu, valea. Fiecare zi e prea scurtă pentru toate gândurile. Ajungi să le bei, să te ai nefiresc de mult fără să te simți atât de puțin și de mic. Tremură pasul, sângele-i greu. Viața e artă, suflul venin. -Cauți de lucru? Omul privește lung. Picioare înghețate și sângele curgând, atât simte femeia, dar ea dă să plece. Bărbatul o oprește. -Cauți de lucru? N-auzi? Uite cum arăți! -Dă-mi pace! -Nu-ți dau. Poate că vreau s-ajut, hă? Ce zici? -Dă-mi pace! Nu mă otrăvi. Nu merit. Viața femeii i-a întins o cupă. Peste toată lumea, liniștea se vede curcubeu. Peste drum, o linie continuă îi face semn să treacă. Ajunge-n în dreptul ei și-o trece, dar dincolo de primii pași totul se îngustează. Culorile dispar și firul dispare. Rămâne cu gustul amar al încercării și atunci e singurul moment când nu se mai întreabă nimic, ci ridiciă ochii și își caută rugăciunile. Învățăm să fim ori să nu fim. Mizeria nimicului ne bagă pumnul în gură. Ce e variabil? totul? Ce e totul? O necunoscută? -Un coniac nu-i tare pentru tine? De unde ești? Nu te-am văzut pe-aici. -Ce-i tare? Sunt din oraș. Mă plimb. -Și bei?! -Și beau! -E cam păcat de tine. Mai bine te-ai salva. Salvarea de fapt e o moarte. Păcatul că sunt, cum să-l uit? De cine? De mine? Credința în alb mi-e prea mult. Tu calci un pustiu în picioare. Umbra nu plânge. Prefaci din suflet un pământ într-un munte. Bucata această de viață mă are în taină hoinar. Doar simplul cuvânt îmi rămâne averea din buzunar. Salvarea din mine și lume, credința că sunt și nu sunt, privește cum lacrima cântă un punct între cer și pământ. Pe scenă momentul trece în tine. Himera devine un vis și-o plăcere. Atingerea e sacră cu piatra ce-ți spune că ești om. Un spirit te-astupă. Pleci capul și treci. Un alt actor vine, tu mergi îl petreci, dar vezi, ai dreptate când spui că umbra nu plânge. Ce suflet! Ce jale! Ființa te frânge. Întreb coniacul: o viață e tare? Te-apucă, te strigă, te-ndeasă în lume, o știre neștire pământul te cere. Acest coniac nu-i nici har, nici plăcere. Suflarea de puncte se-adună în tine. Remarci frumusețea, dar ea nu-ți mai vine. - Să pleci, nu vreau clienții să-i rănești. - Musafirii vieții suntem toți. Plătesc și plec. Plătesc…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate