poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-10 | |
S-a trezit el dintr-o dată într-o zi întunecată, pe străduța unui sat, și s-a simțit ofensat! Avusese el visări, năzuințe și chemări, și-și dorise cu avânt, un post bun pe-acest pămînt. Și, stând cumva mai pitit, pe loc el a ațipit. Și-a visat întâia oară, cum fusese astă vară, când alături de cei dragi, chiar lîngă un rug de fragi, aveau casa ’ndestulată, cu mult soare și cu apă. Uneori îl mai bătea, vîntul și ploaia cea grea, însă lui chiar îi plăcea, și mult tare se distra.
A venit însă o vreme, cînd simți mare durere, fiind rupt de ai lui frați ș-aruncat printre confrați, ce-i părea a fi străini, și-uneori un pic haini. Unii, cu dulci năzuințe, îi creau mari umilințe. Ar fi vrut și el s-ajungă, în dorința lui nătîngă, o pâiniță rumenită, proaspătă, frumos dospită sau o dulce prăjitură, ce ți se topește-n gură. Timp avea și doar spera, că poate s-o îndura, Domnul de el și îndată, speranța-i va face faptă. Nu-și putu închipui, cum că-n lume așa 'r fi. Împins tare cu avînt de semenii dragi din câmp? Suflețelul îi plîngea, să lupte nu mai putea fiind unul pe pământ căzut jos și dus de vînt. Din căruța încărcată s-a rostogolit îndată, chiar lîngă un firicel mititel de mușețel. Cu el s-a împrietenit și multe ei au vorbit. Despre viață, despre moarte, iubire, lucruri deșarte. Pe toate le-au dezbătut, pân’ ce vara a trecut. Apoi toamna colorată a schimbat natura toată. Frunze moi s-au așternut, peste el și, s-a temut, că de-acum e vremea să se gătească și pe moarte s-o primească. „ Poate, așa a fost să fie: să rămân în veșnicie doar un bobuleț de grâu, ce-a căzut lîngă un râu. Poate mie nu mi-a fost, dat să am în lume rost. Dar, mă bucur, eu cândva, fost-am într-un spic ceva.” Cam așa gândi o iarnă, protejat ca sub o blană, de zăpada fermecată, ce-l mai ascundea odată. A venit și vremea bună, mai cu soare, mai cu lună. Mantaua se subție, și-i produse bucurie. Iar avea apă și soare, iar era ca-n sărbătoare, așa că se-nfipse bine în pământ fără rușine. „Eu de-aicea nu mai plec," se gîndi ca un zevzec, "de acum îmi este bine, și chiar nu mă pot abține să nu cânt și să cresc mare ca să stau mai mult la soare.” Astfel, Bobiță crescu, și-n scurt timp el se făcu, spic cu multe grăuncioare mană dulce hrănitoare. Gospodina l-a cules, fir cu fir ea l-a ales, de pleavă l-a dezbrăcat și-ntr-o oală l-a băgat. Apoi a fiert clocotind, în abur bolborosind, cu dulciuri amestecat și-n colivă transformat. Oameni, copii și bătrâni, l-au mîncat și s-au rugat Domnului care a dat, sufletul ce a plecat. Iertăcune au cerut, și de moarte s-au temut. Bobiță-i o amintire, sau poate că-i o menire, din pământ să crească mare, și nu e o întâmplare, că-n pământ se-ntoare iar. Viața, nu are hotar! Sunt grăunțe, mititele însă au ceva în ele. Unele ajung pîinici, cornuri, cozonaci , covrigi, tăieței sau sos la carne, ale vieții noastre taine, numai Domnul le mai știe, și-n marea-i minunăție, drumul El îl luminează celor ce au mintea trează. Să fiți buni, și să sperați și în voi să v-adunați, acolo în suflețel unde există doar El.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate