poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-26 | |
Bătrâne, am o rugăminte: când vii la mine să fii vesel și optimist. Treaba asta mă bucură din cale afară, e ca de la prieten la prieten. Încep să râd și, în felul acesta, dau mai departe optimismul, îl transmit, dacă înțelegi ce spun.
Mai întâi, zi-mi dacă vrei un ceai, o cafea? Am devenit expert în pregătirea ceaiului. Nu vrei? Atunci o bere, o țigare. Nimic? Deci ești omul fără vicii, am înțeles. Să știi că un om fără vicii este al naibii de periculos. Lipsa viciilor înseamnă chemarea diavolului, înfruntarea lui și necuratul e dat dracului pentru că el nu iartă niciodată. Dumnezeu a creat omul, iar diavolul a finalizat lucrarea, deci să te aștepți la tot felul de provocări și dezastre, prietene. Câți ani au trecut, bătrâne? Mai știi de când nu ne-am văzut? Vino să-ți arăt câteva fotografii din liceu, le-am înrămat și le-am agățat de pereți. Uite ce tineri eram. Eu trăiesc singur în locul ăsta pustiu și îngust, trec uneori zile, trec nopți în care nu vorbesc cu nimeni și atunci mă lupt cu adevărate atacuri de panică, am procese de conștiință, mustrări. Mai ții minte cât eram de sociabil și cum pierdeam nopțile prin baruri, eram dependent de prieteni, de dușmani. Ascultă la mine, nu prietenii, ci dușmanii sunt cei care te țin în viață, mulțumită lor ai pentru ce trăi. Pentru ei faci tot felul de scenarii, le aplici lovituri de grație, te gândești cum să-i îngenunchezi definitiv. Ce poate fi mai frumos decât să urăști din tot sufletul? Uite fotografia asta, îți amintești? Te-ai întâlnit cu femeia pe care o iubeai și cu prietenul tău, cel mai bun prieten. Ce l-ai mai urât pentru c-o ținea de mână. Cum l-ai fi ucis în fiecare noapte cu lovituri de cuțit și ce rău te simțeai dimineața, când realizai că răzbunarea ta fusese un vis. De unde știu? Pentru că eu ți-am făcut fotografia, ai îmbătrânit de-ai început să uiți. Chiar nu vrei nimic de băut? Eu încă beau, dar mult mai puțin ca altădată, abuzurile le consider un fel de autoflagelare. În plus am învățat să iert. Anii și experiența m-au ajutat să-mi iert dușmanii și să-mi urăsc prietenii. E un fel de pact cu mine însumi, iar sentimentul ăsta e mult mai plăcut. Gândește-te numai la mutrele amicilor când realizează că umilele lor confidențe au ajuns la urechile dușmanilor. Se uită la tine și nu înțeleg, iar tu abia te abții să nu bufnești în râs. Încearcă treaba asta, îți spun că nu există satisfacție mai mare ca înșelarea prietenilor! Bătrâne, dar nu mi-ai spus dacă îți place locul ăsta. M-am mutat acum douzeci de ani, să nu-ți închipui că așa a fost înainte. Aici era o plajă, creșteau măslini sălbatici și în mijlocul lor a fost o casă din lemn. De la fereastră vedeai cerul și marea. Cât m-am chinuit să împăduresc locul, să fie umbră peste tot. Iubesc umbra. Când eram mic am fost uitat de părinți sub niște nuci bătrâni, ei munceau la câmp cu soarele în cap, iar eu prindeam rădăcini. Normal că m-am îmbolnăvit și toți au crezut că voi muri, dar în ultima clipă ceva s-a schimbat și am renăscut. Dar să nu crezi că n-au existat urmări. Umbra mi-a intrat în sânge și de atunci nu mai suport vara și zilele călduroase, nu suport canicula. Când e senin sunt slab, sunt expus îndoielilor. Mă simt nesigur și mă târăsc în locuri umbroase. Caut pădurile dese, pivnițele adânci, doar acolo scap de slăbiciuni. În zilele mohorâte îmi vin idei geniale și găsesc procedee perfecte de răzbunare. Pe întuneric mintea îmi lucrează febril și pregătește atacuri decisive. Contra cui? Contra prietenilor, contra celor care huzuresc și dorm liniștiți în hogeacul lor. Detest familiștii care se laudă că sunt bine mersi și se consideră invincibili. Vezi fotografia asta? E din vremea armatei, scandalul cu tânărul ucis de un soldat, îți amintești? Normal că îți amintești, parcă ai putea vreodată să uiți. Acum că au trecut anii, poți recunoaște că nu l-ai ucis din greșeală, cu somație, foc de avertisment și ochire. De fapt, în noaptea aceea i-ai văzut pe tineri la liziera pădurii, intraseră în perimetrul cazarmei și se iubeau. Te-ai apropiat, îi auzeai cum se iubesc, vedeai bine ce fac pentru că erai lângă ei. Ai încărcat pușca și i-ai strigat lui să plece și fetei să rămână pe loc. Taci, nu spune nimic! Îmi dau seama că nu ți-a trecut o clipă prin minte că puștiul va sări la tine. Nici nu-ți aduci aminte când ai apăsat pe trăgaci, probabil un gest reflex, de apărare, oricum arma s-a descărcat în burta lui și gata. Te-ai gândit vreodată ce a rezolvat puștiul prin gestul lui? A salvat fata? De cine? De tine sau de mine care eram în spatele tău? Nu știai că eram acolo, nu-i așa? La trei zile de la înmormântare, fata a devenit iubita altuia, mare scofală ce-a rezolvat idiotul. Þi-am spus că am fost la capelă? Stăteam într-un colț și priveam mortul. Era înțepenit și mândru în sicriul lui ieftin, cu lumânări aprinse lângă cap. La un moment dat a apărut taică-său, a intrat în capelă și s-a uitat direct la mine. Află că în loc să meargă la mort a venit mai întâi la mine, a pus mâna pe umărul meu: - Te-am iertat. Așa a spus dobitocul, că m-a iertat! Îl priveam și dacă aș fi avut o armă, l-aș fi împușcat și pe el, să văd dacă ar mai fi venit și altcineva să mă ierte. Nu știai lucrurile astea, hai ia o votcă, întărește pe moment. Mai târziu o să-ți pui ștreangul de gât și o să atârni ca un pendul în podul casei. Bea… așa, bea pe nerăsuflate. Nu scrie nicio scrisoare, oricum nu te va ierta nimeni. Te tine nu te va ierta nimeni! Chiar dacă scrii că eu l-am ucis pe băiat, crezi că mai interesează pe cineva? După atâția ani, nu mai contează. Bea! La drept vorbind trăiești degeaba. Huzurești ca orice îmbogățit peste noapte într-o casă cu etaj, curte, garaj, cu nevastă cuminte și grasă, cu doi copii - fiecare la casa lui, poziție socială bună… plictisitor și tragic. Nu ți se pare din cale afară de plictisitor? Spune, ce mai aștepți de la viață, acum că le ai de toate? Hai bea să prinzi curaj. Nu, nu te gândi c-o să-ți iau locul, c-o să vin în casa ta, în patul tău, lângă femeia ta. Oricum, nu voi sta decât o vreme, știi bine că mă plictisesc repede și apoi nici nevastă-ta nu mai e ce-a fost. Ce faci, pleci? Mai rămâi… rămâi cât să bei încă un pahar. Așa, bătrâne. Acuma pleacă, mergi direct în pod și leagă funia de cea mai groasă grindă, să țină… la cât ești de gras, nu care cumva să te faci de râs în ultimul act. Idiotule! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate