Am făcut primii pași în salon, m-am instalat comod, mi-am luat patul în primire ca și cum aș fi făcut acest gest pentru prima dată.Pijamaua spitalului am împăturit-o cu
oarece atenție și am ascuns-o sub salteaua de burete vechi și tare.Îmi imaginez cum pe ea au stat sute ori mii de bolnavi și cum tot aici au murit un număr neștiut dintre aceștia.Nenumărate zbateri, imense chinuri;nenumărate descătușari, infinite ultime clipe!Multe astfel de priveliști mi-au trecut prin fața ochior.
Unii au venit pe aripile speranțelor- aduși cu salvarea și au plecat definitiv pe un cearșaf alb- pe aripi de îngeri ce au venit din neant!
Între speranțe și îngeri doar pastile amare și colorate;injecții dureroase făcute cu bun simț ori făcute pe bani;perfuzii și transfuzii- după caz, picurând în venele
cheltuitoare de energie fluidă întru trăire!Dintre aceștia fac și eu parte...și cine știe...într-un timp cei care ne tratează cu atâta tragere de inimă și profesionalism.Bunul
Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!
Un caz...îmi povestea colegul de suferință.Marian îmi spunea despre un consătean ce îi fusese camarad aici și care acum nu mai era.Adaptatarea la aceste condiții nu
a reușit...complet.
Încerc supraviețuirea, precum încerc universul cu degetul, în schimbul privirilor pironite în tavanul de un alb mincinos.De sus se prăvale peste mine gânduri...idei obscure- imagini ale unui viitor sumbru.Acel suport de bec precum un spânzurat inert, bălăngănind aiurea.Am intrat, deci...În salonul 7 bucuros după pozitiva discuție cu Vera.
Am dat mâna cu Marian, ca și cum ar fi fost pentru prima oară, ne-am urat sșdere plăcută și să plecam sănătoși atunci când va fi vremea.După ce am așezat cele ce aveam- din geantă în sertarele noptierelor.Am plecat grăbit către toaletă...O cămeruță în care se pătrunde împingând cu umărul în ușă...În stânga un coș de gunoi ,,îmbrăcat''pe interior într-un sac menajer negru- plin de resturi de toate felurile.Drept în față, dușul- undeva încastrat în peretele paralel cu ușa.În dreapta chiuveta cu flotor jos și o policioară cu un săpun de față așezat pe margine și un tub de pastă de dinți lângă periuța de culoare verde.Pe un alt perete- mult mai mic, în dreapta ușii se afla ,rătăcit'' un rest de calorifer din aluminiu.Pereții sunt total acoperiți cu faianță.Pe jos gresie.Să nu uit, undeva în dreapta ,,tronului'' stă spanzurat de perete un stativ din faianță alba pe care se află în permanență hartia igienică- semn că într-adevar vin vremuri grele.

* * *

Niciodată nu am aderat la turmă, nici nu mi-am dorit!
De ce acest enunț?
Pentru că ceea ce văd e de necrezut.E de domeniul fantasticului.
De la balconul etajului I privesc ,,indienii'' cum merg înșiruiți părăsind incinta corpului ,,G'' și se îndreaptă zhomotos prin pădurice, acum și mai sărăcăcioasă, pe aleea plină de gropi înecate de ploaie, către locul unde vor ,,savura'' găteala de regim recomandată fiecăruia de către medici.Mă cuprinde groaza la gândul că și eu într-o zi mă
voi conforma acestui ,,șir indian'' pentru a lua parte la ,,masa de supraviețuire''.Voi pleca mai devreme cu 10-15 minute din salon, voi merge alene fiind prins în discuții banale sau interesante cu vreun cunoscut sau cu cineva la întamplare;voi avea mereu o punguliță cu zahăr și una cu sare și un cuțit în buzunar;voi vorbi cu haita de câini
înfometați ori sătui.Poate că voi merge și eu pe acest drum îndelung bătătorit de atâia și atâția bolnavi!Poate voi aștepta și eu, înainte de a fi strigați de vreo bucătăreasă
durdulie și cu gura mare.
,,La masăăăăă...!La masăăăă...!''-un glas pițigăiat se va repeta de mai multe ori la fiecare dintre cele trei mese din cursul unei zilei, la aceleași ore, nu prea fixe.
,,Seria a douaaaaa...la masăăăăă!La masăăăă...nu se-aude?''-vom fi chemați în sala de mese.
* * *
Uneori asemenea strigăte se auzeau din gurile unora- cu simțul ironiei, la întoarcerea de la cantină- pentru a arunca oase ori pâine cățeilor.
Intrăm în cantină printr-un hol lung și aproape întunecat- cu ferestre largi pe ambele laturi, cu calorifere din fontă în dreptul fiecărei ferestre.Uneori fierbinți de nu se putea pune mâna pe ele, de cele mai multe ori reci ca gheața.Cantina e o sală de dimensiuni mari cu mese așezate pe trei rânduri.În celălalt capăt se află tejgheaua unde sunt ținute vasele cu hrana.Ceva mai în spate, după o ușa metalică, se pare că e bucătăria unde sunt preparate ,,bunătăț urile''.Trei-patru femei, nici bătrâne și nici tinere, duc vasele goale în bucătărie și le aduc pe cele pline și servesc la fiecare masă în parte- așa după cum fiecare trebuie să mănânce după un anume regim prescris de
medic.Fiecare după boala și tratamentul său.Pe fiecare măsuță stă scris un diagnostic pe o bucată de leucoplast și acolo trebuie așezat vasul cu un anume fel de mâncare.Fiecare își are locul său bine determinat:la mesele pentru cei cu regim ori la mesele pentru cei la comun.O lumină murdară învăluie sala de mese ceea ce dă impresia unei pomeni uriașe la care participă cerșetori și nebuni deopotrivă.O senzație de vomă mă cuprinde- încă de la intrare, atunci când pe mese sunt așezate ceștile de inox cu ciorbe acrite cu borș ori cu zeamă de varză.În rest, după gustul meu, mâncarea e numai bună...de aruncat la câinii ce adulmecă pe sub ferestrele cantinei.(Chiar și ei și-au format un gust standard de suportabilitate a hranei de aici!)
Unii bombănesc, alții comentează cu voce tare, alții se revoltă iar cei mai mulți înfulecă pe nerăsuflate ceea ce au în față.
(Câteodată mă străbate un gând egoist și macabru:se poate că din acest loc are să mă duca sus pe deal așa cum unii oameni își duc animalele moarte!)
Vii bolnav de una și te îmbolnavești de altele.Medicamentația și stressul...cel puțin 10 pilule la orele șase dimineața și alte câteva de încă două ori pe zi pe stomacul gol.Pe la 09.00 dimineața se servește micul-dejun după care se mai primesc cateva pastile.După singura masă consistentă fiecare e recompensat cu alt pastile.
(Unii...cu...o injecție...făcută cum trebuie!)
Înainte de cină se mai primesc câteva pastile care trebuie ingurgitate după masa ,,copioasă''.
Mersul la cantină se face prin frig și ploaie ori prin zapadă și ger;drumul înapoi se face în același fel- nu înainte de a refuza ceea ce ei numesc ,,hrana de spital''.Vii să te tratezi de boli de plămâni și te îmbolnăvești de nervi, de stomac ori de ficat.Astfel, ți se amână plecarea cu încă o perioadă de timp deocamdată nedefinită.Sunt mulți cei care stau ca mieii la tăiere.Simt, dar merg în acest ,,șir indian''fără de sfarsit!Aici, fiecare om e tratat de toate bolile pământului...!,,Panaceul-universale''.Universal, cum ar completa cineva de aici.Mergem la masă și revenim în colivii...Ne așteaptă asistentele cu pastile și cu ușile deschise.La internare, o infirmieră mi-a zis:...,,și crezi că dacă mori aici, interesează pe cineva că ai murit...?''E cât se poate de reală această replică.

* * *

Zona unde se țin izolați tuberculoșii sau cei cu alte afecțiuni pulmonare grave e undeva pe un câmp, în vârful unui deal,la distanță considerabilă de oraș.Străbați cu
piciorul, dacă nu ai mașină personală ori nu ai banii necesari pentru un taxi, un drum lung- șerpuit, prin câmpul verde.Ajungi, până aici..., să constați legătura dintre om, șobolan și câine:boala.
Trăim în secolul XXI, în România, în acest sud blestemat, în acest primitivism al capitalismului...
Locația- o fostă unitate militară, un perimetru ferit de privirile multora.Întreaga curte are în jur de 6000 de metri pătrați- cred, două alei asfaltate ce închid un oval de gard
viu.Aici se găseș te corpul spitalului vechi, morga și alte două clădiri auxiliare a căror destinație nu o cunosc...
Am părerea că acestea din urmă sunt ieșite din uz, după felul cum arată.Undeva spre poartă se găsește centrala telefonică.Clădirea veche găzduiește birouri, saloane, magazii, garderoba, bucătăria, diverse alte locații.
Mizeria e la ea acasă, din auzite- șobolanii umblă nestingheriți, câinii care merg salivând pe culoare pana aproape de sala de mese.Tacâmurile sunt vechi și
defecte.Unele dintre bucătărese sunt neprietenoase cu suferinzii.Aceștia mai greșesc uneori, având un comportament dezechilibrat.Disperarea îi mână înspre reacții nu tocmai
ortodoxe.
Zilnic, personalul medical și auxiliar aleargâ de colo-colo cu câte o hârtiuță de semnat ori cu câte o cutiuța de carton plină cu medicamente.
Din auzite, încuscreala și nepotismul sunt elemente constituitive ale acestei încrengături ordinare între unii angajați.Acestea sunt definitorii pentru o bunaă parte din personalul existent aici.Sunt cadre medicale și personal auxiliar demn de toată lauda!
Am auzit într-o zi la postul local de radio, rcepționat în zonă, în urmă cu vreo două luni de zile, că Garda de Mediu a fost foarte aproape de a închide acest spital.
De unde știu de șobolani?Vorbesc unele doamne care lucrează în acest sanatoriu.Vorbesc și unii pacienți cu vechime.De multe ori se simte în aer mirosul rozătoarelor.
Câinii sunt peste totșsi dacă nu ești atent se poate să calci pe ei sau pe excrementele acestora.Uneori se aude în întunericul serii câte un schelelait de câine călcat pe
coadă ori câte un țipăt ca de moarte din gura vreunui cetățean mușcat de sălbăticiunea agresată involuntar.

* * *

După câteva zile am început să simt mâncărimi puternice pe piele- la încheieturile mâinilor și picioarelor.Scărpinatul a devenit un fenomen pemanent.
Cu greu reușeam să mă abțin și chiar era ceva imperios necesar.De la o zi la alta rănile deveneau tot mai consistente și mai vizibile.
Primul gând a fost că se poate să fi contactat vreo râie...Și râia când se ia, se ține...!Scărpinatul de toate gardurile, precum caprele pe înserate venind de la
păscut.Când am făcut cunoscut cazul, mi s-a spus că am o pastilă ce previne eventualele alergii la tratamentul prescris.
Da...hepatita medicamentoasă își făcuse apariția.Lipsa protecției ficatului își arată roadele.După semnalul de alarmă tras..., am primit și pastila miraculoasă.Ficatul îmi e protejat,în sfârșit.Deja sunt trecut la cantină ca fiind hepatic.
-Nu te mai scărpina, chiar dacă mâncărimea continuă- e o simplă alergie!spuneau unele dintre asistente.
-Așa voi face...să fiți sigure...!
Imposibil să rămâi ca de piatra din moment ce obții astfel de reacții.
,,După râie și chelie''- spune un vechi proverb românesc, din senin ori nu, m-am trezit cu ficatul mărit.
Culmea spitalizării ar fi fost să am și râie și ficat bolnav!

* * *

Azi am schimbat întreaga lenjerie a patului și fața de perină.
Fac asta cât de des pot, rog infirmierele să rezolve această problemă și ele o fac cu amabilitate.
Nu toate sunt așa...
(Două pături groase puse una peste alta și băgate într-un cearșaf ,,plic'' face cât o plapumă.)
Îmi petrec toate zilele citind și consemnând evenimentele importante, ascultând radioul și privind la cai-verzi-pe-pereți.
E un regim rigid și extrem de riguros.
(Cu cât pleci mai repede de aici, cu atât pleci la fel de întreg la minte precum ai venit.)
Stau pe balcon, dinții soarelui mai că mușcă din mine, îmi așez în creier toate cele ce am de consemnat;privesc de la înălțimea etajului I parcul și rămân impresionat!