Om mai șugubăț, mai snovelnic și... câteodată, mai hâtru decât unchiul Fedea nu găseai în toată Fedorivna.
Cât era ziulica de mare, unchiul Fedea se ținea numai și numai de șotii, de farse, de tot felul de ghidușii și boroboațe. Iar când îi reușea câte o năzbâtie, era din cale-afară de bucuros. Nu-și mai încăpea în piele de bucurie.
Însă dintre toate bazaconiile pe care le făcea, cel mai mult și mai mult îi plăcea unchieșului să sperie femeile care se duceau în pădure să culeagă hribe și zmeură. Ascuns pe după câte o răgălie, unchiul Fedea călca cu trosnet peste crengile uscate și mormăia taman ca un urs. Când muierile o rupeau la fugă bocind și țipând ca din gură de șarpe, el ieșea din ascunzătoare și striga în urma lor:
– Unde fugiți mă-ă-ăi!... Nu vă temeți că nu-i nici un urs, sunt eu unchiul Fedea!...
Femeile se întorceau blestemându-l pe unchieș de ți se ridica părul măciucă auzindu-le, iar lui nici că-i păsa – se tăvălea pe jos ținându-se de burtă de atâta râs.

* * *

De multe ori, încercând să-i păcălească pe alții se păcălea singur.
Astfel, odată întâlni la cârciuma satului un om din satul vecin. Fericit că are cui să tragă o păcălitură pe cinste, se apropie de acesta și îi propuse:
– Măi vomule bun, dacă ghicești cum o cheamă pe Măria me’ eu îți fac cinste cu două halbe de bere, de nu ghicești, dai tu una... No ce zici batem palma?...
– Batem! – zâmbi necunoscutul.
– No, atunci zi!
– Maria!
– Măi, măi, bată-te norocu’ să te bată!.. De unde dracu’ îmi cunoști muierea? –
se minună unchiul Fedea, dar îl cinsti pe om cu două halbe.

* * *

Altădată, întâlnindu-l pe Petrea Ghioagă, din celălalt capăt al Fedorivnei îi spuse bucuros:
– Măi Petrea, dacă tu ghicești câți purcei mi-o fătat scroafa... eu ți-i dau pe toți nouă!
– Nouă! – răspunse Petrea zâmbind.
– Măi, măi Petrea, tu ai aflat de la careva că mi-a fătat măscuroaia nouă purcei și ai vrut să mă jecmănești luate-ar dracu’ că hain mai ești la suflet măi Petreo!