Despre Caynot, tatăl Meibei, se spunea că ar fi fost primul fiu al lui Cain, rezultat dintr-o iubire c-un spiriduș feminin, Osva. Alții afirmau că Osva ar fi mama tuturor spiridușilor. Iar tatăl n-ar fi Cain, pentru că, dacă ar fi căzut acesta în ispită, nu spiriduși, ci neam de uriași ar fi ieșit din pântecele Osvei.
Când Kowert fu luat de mână și dus de Meiba în cortul tatălui său, ca să treacă cele trei probe, ce și le asumase pentru a fi ales viitorul lui ginere, o făptură ciudată li se arătă ochilor, încă de deasupra și dinăuntrul pragului. Era chiar Osva, mama lui Caynot și bunica Meibei, un spirit scrijelit în mirosuri fine pământești și nepământești, plăcut gusturilor superioare, tridimensional și plan totodată. Surprinsă de apariție, Meiba se uită cu mirare la scumpul ei tată, Caynot, ce-o crescuse de unul singur și-i zise:
- De ce nu m-ai lăsat niciodată pe mine, ca fiică, să stau cu bunica? Neavând bunic, măcar atâta să fi avut și eu de mică, o bunică… M-ar fi lămurit ce se petrecea înaintea apariției oamenilor și spiridușilor, în cer și pe pământ. Mi-ar fi arătat adevăratele semne, leacurile veșnic verzi ale anotimpului fericirii, ce înconjoară Pomul Vieții, pe care și noi, nu doar oamenii, le-am pierdut de mult…
- Iubito! – strigă Kowert, spre a o potoli. Nu-i reproșa nici tatălui, nici frumoasei bunici, căreia ai onoarea să mă prezinți, că ne-a ferit de-o tristețe și mai adâncă decât cea suferită când a murit mama ce putea să fie acum și a mea, încă de când aveai cinci ani. Asta s-a petrecut acum opt mii șapte sute treizeci și opt de ani.
Caynot stătu în cumpănă: să-i spună, ori să nu-i spună Meibei că el proiectase chipul Osvei, acea hologramă, luându-se după felul în care i se arătase miraculos în zeci de vise.
- Fata mea, chiar nu-s vinovat de-acest lucru! Nici eu n-am fost hărăzit decât din înaltul, tăria cerului să-mi văd mama… Pe buna Osva n-o putem vedea aici decât tot cu ochii minții, ori cu inima perfect relaxată, vibrând de emoție! Mă bucur că și Kowert, iubitul meu viitor fiu, îi deslusește fața, deoarece m-am chinuit să procesez sinestezic toate însușirile ei, ca să le vadă orice spiriduș cu sânge albastru în vene.
- Caynot, Meiba, Kowert! – se auzi deodată glasul ființei eterice Osva, sunând ca ecoul unei păduri de plopi canadieni. Dragii mei copii, înțeleg, din ceea ce se vorbește aici, un fapt tare îmbucurător: că reușim să ne zărim. Nu mă arăt ușor. Nu mă arăt oricui așa. Doar marea voință, Caynot, mă înduplecă, iată, să-l pun la încercare pe Kowert, pentru a putea intra în castul mariaj cu nepoată-mea!

Dacă Meiba și-ar fi întrerupt pentru puțin timp fascinatul ei interes, cântărind din priviri pânza colorată, eșarfele curentului de aer creat brusc, în clipa intrării sale în casa părintească, ar fi ghicit că tot ce văd toți se limitează la o ușoară limbă de foc, o peliculă emisă exact pe toată intrarea în organism. Pragul văzului este panoul abstract al minții, ceea ce se umplea acum de prezența bunicii, a maicii tuturor spiridușilor.
Kowert nu știa cum să intre în grațiile primei doamne spiriduș, pentru că onoarea de-a o vedea avea să-i fie chezășie pe mai departe. Îi șopti Meibei, fără să fie auzit nici de viitorul socru:
- Uite ce frunte meditativă, ce plete strălucind de la uleiuri scumpe, ce nas drept, ce buze tăinuite de feregea și neîntrebătoare, ce gât lung precum cel al Atenei!... Uite părul ei tras în fire ca argintul, hainele de mătase bătute la război numai din flori de câmp, încă neofilite, de parcă ar fi în fir de aur, cu multe smaralde, ametiste, rubine, opaluri, safire.
- Kowert iubitule, frumusețea gătirii și motivele populare de pe hainele Osvei îmi amintesc de țesăturile cele dintâi, mai frumoase decât orice podoabă regală!…

- Ia, spune, băiatule – începu cu blândețe Osva, iscodindu-l pe Kowert. Mai întâi, care e taina dragostei, pe care o mai știu doar spiridușii?
- Nu contează cum arată, ci cum se-arată reciproc sufletele-perechi.
- Ai dreptate. Ai răspuns bine. În completarea primei întrebări, explică, rogu-ne, mie dar și lui tătâne-tu, celui care nu a greșit nimic față de Daraste, mama Meibei, de ce trebuie ca orice spiriduș să respecte porunca a unsprezecea dată de Dumnezeu, cea de-a pleca din viața conjugală în aceeași veșnicie. Aici, spiritul femeii spiriduș cu trupul bărbatului ei se unește, în scopul…
- … în scopul venirii sfințeniei. Trupul femeii cu spiritul bărbatului spiriduș fac împreună copii sfințiți spiriduși.
- Fie precum zici, băiatul fătului meu, nepoate! – aprobă Osva.
Acum rogu-ne, dragule Kowert, să-mi răspunzi la o a doua întrebare, cu puțin mai mult patos, rugând harfele stelelor și talgerele cutremurelor să ne descopere ceea ce e în ființa lui Kowert de mult, însă nu știi până nu te-asculți.

Un sturz se coborî de pe culmea dealului Shanjak, aterizând pe mâna dreaptă a lui Kowert. Bunica spiridușă făcu imediat un fel de reverență, schimbându-și rapid hainele florale în pete, de parcă neînsemnata pasăre ar fi fost altceva decât arăta acum.
Deodată, sturzul, de parcă ar fi vrut alintat, îl ciupi pe flăcău de nas. Mai mult o bătaie la ușa minții lui Kowert, care auzi în mintea sa: „Cioc, cioc, cioc! Sunt mama ta, Peryta. Am venit din Talbad, ținutul dreptei științe, ca să-ți inspir curaj. Gândește-te ce a însemnat pentru mine trecerea de la viața lungă de spiriduș la efemera existență umană și moarte. Apoi răspunde-i Osvei.” Și zbâr-flâh, sturzul dispăru, înghițit de-o pisică, rasa norvegiană, ieșită din florile acelea precum nestematele. Pisica își linse cu poftă botul. Imediat, redeveni cea de dinainte, adică bunica Osva.

- În mine n-ar fi nimic – răspunse Kowert, abia putând să-și țină inima năvalnică. În afară de mine suntem noi. Eul meu n-are niciun rost fără noi.
- Dar dacă și ceea ce denumim voi, intrinsec, n-ar fi nimic? – îl întrebă Osva. Acest termen inexistent, voi, constituia pe vremurile copilăriei mele un simplu hop. Hop și voi! Acum să văd!...
- Hop și noi! – ar răspunde persoanele vizate. Noi suntem noi, iar noii și nouăle dumneavoastră tot noi și nouă ne rămâneți. Voi nu există în limbajul spiridușilor, care se adresează cu dumnealor oamenilor și cu noi nouă.

Perdeaua din fața cortului, adică arătarea Osvei se însenină, de parcă noaptea grea s-ar fi ascuns, când bea un căuc de apă soarele îndepărtat.
- Ai răspuns ca un înțelept, Kowert. Ai ascultat întocmai de glasul pățitei tale mame, Peryta. Ca să nu-ți șoptească tâlcurile aflate de tine, am înghițit-o adineauri, gonind-o prin plopii canadieni, pentru că pisica de rasă norvegiană e singura cățărătoare și adevăratul șaman felin ce poate reveni din cer, cu capul în jos pe pământ. Iată că-i voi reda Perytei viața noastră, mult mai frumoasă decât la treizeci și nouă de ani când zămisle și devenea femeie. Nu de alta, ci doar ca să aibă parte și această nepoată, ce-mi e scumpă, de mângâierea fizică maternă.

După o așteptare infimă, deodată fu renăscută Peryta, într-un chip de necrezut.
Meiba și Kowert o strânseră cu iubire în brațe.
Caynot plânse adânc, recunoscând faptul că pe soția sa, Darasta, n-a știut cum s-o îngrijească, atunci când pe ea răul pâmântenilor păcătoși o rănise de moarte și-i înălțase cu aripi sufletul, odată cu venirea potopului lui Noe. Spiridușii trăiseră atunci pe sub apă, ca amfibienii. Numai Darasta pe deasupra. Ca psihopompi, toți spiridușii luau din molima apei și-a trufiei sufletele oamenilor înecați, scoțând puțin pe tușă existențele mamiferelor, plantelor, păsărilor, peștilor, insectelor, târâtoarelor. Le puneau să hiberneze, în acel aproape un an de zile al deversărilor întregii mânii a Vărsătorului din adâncuri și din tării. După ce Darasta a cerut să moară pentru ultimii oameni, rămânând pe pământ, ea a fost transformată în porumbel al Duhului Sfânt. Ea a adus pe arcă ramura de măslin. Ea s-a arătat, ca întruchipare simbolică a celei de-a treia persoane treimice la Botezul din Iordan al Domnului Hristos, Mântuitorul lumii.
Pe de altă parte, și Peryta fusese hărăzită, ca după ce fusese chiar femeie, să devină sturz. Dar iată că nu în zadar, pentru că-i dăduse fiului său, Kowert, indiciile pentru a răspunde la cea dea doua mare întrebare, formulată de către Osva.

- Încă o întrebare, Kowert, încă o întrebare și, împreună cu Meiba, poporul nostru o să alcătuiască încă un noi doi, adică un spiridușor. Spune-mi, rogu-ne tuspatru, eu, Peryta, Caynot și Meiba, ce vom deveni la sfârșitul veacurilor, noi, spiridușii?
Kowert se adânci în meditație. Șovăind, se uita întrebător, gata să plângă, la Meiba sa iubită, neștiind pe unde să întoarcă acum cămașa. Grea întrebare îi pusese. Citise multe tratate de angeologie, demonologie, spiridușologie. Ce-i spuseseră aceste tratate despre stadiul final al misiunii spiridușilor pe fața pământului? De ce ei nu pot face răul, ci intervin să dea sens nou vieții oamenilor ? De ce nu se-ncumetă prea mulți oameni să și-i amintească, dacă tot au primit învățăturile ancestrale ale spiridușilor, de multe ori chiar în cugetul asaltat, rămas fără reacție la rău ?… Mulți cred în ultima vreme în extratereștri, fleții de ei!
Deodată, recapitulând pe rând calitățile oamenilor și defectele spiridușilor realiză de fapt că nu-i deloc simplă obrăznicirea primilor de către ultimii. E la mijloc o ecuație foarte importantă, complexă.
- Noi, spiridușii, nu suntem oameni pentru că n-am vrut să fim cu merite, cu proprietăți, cu ranguri, cu renume, cu fel de fel de ridicări și căderi. Noi suntem preoamenii. Noi, fiecare, suntem câte un om în devenire. De aceea Tatăl nostru pe pământ nu poate fi aflat, pentru că este Stăpânul vieții de aici și de dincolo. Așadar, noi, spiridușii, suntem micii sihaștri ascunși în scorburi, stânci, pivnițe, sub gresie, în nervii inflamați de către cei de sus vecinilor de jos, în nesocotința vecinilor de-alături ori mai de sus. Dacă răul se produce, intervenim. Reparăm într-un fel. Punem umăr lângă umăr și din firava noastră constituție, a statului mic în care locuim, iese până la urmă o evadare a tuturor, chiar dintr-o înfundătură mare, mare.
Ca preoameni, ne vom bucura la Parusie, la ultima cină domnească, de toate viziunile sfinților, paralele cu ale noastre.
- Adevărul e cu noi, Kowert! Ești de-acum spiridușul nostru, al Melbei, pentru că știi să păstrezi capul relației matrimoniale integru și inalienabil, inspirat de Spiritul Sfânt.