poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-21 | | Marta aflase că la capătul opus iluziei locuiește adevărul. Nu-și putea aminti acum, ce forță o determinase să aleagă calea pe care pornise și care-i pusese pe umeri suferință, neacceptare, mînie și teamă. Suferința o hrănea din plin în nopțile de singurătate, genul acela de nopți care veneau îmbelșugate din momentul în care acceptase drumul iluziilor. Se înșelase cînd imaginația ei bogată îi promisese bucurie în fiecare clipă. Își spunea că este o femeie de neînvins, știa că poate schimba cursul vieții prin puterea dorinței, însă ce abia acum vedea clar era că puterea aceasta își avea seva în adevăr. Își cuprinse burta cu ambele mîini și așteptă să simtă mișcările ființei pe care-o va aduce în lume peste două luni. Se gîndise de cîteva ori că nașterea ar putea fi vindecarea, însă cu cît se apropia de termen, simțea că va pune pe pămint o ființă gata condamnată la suferință. Își șterse lacrimile și intră sub duș. așteptă cîteva minute apoi închise robinetul. Luă un prosop și începu să-și frece pielea viguros, pînă pielea i se înroșise și începu s-o usture. Voia să se pedepsească sub orice formă. se îndreptă spre oglindă, își luă o perie și începu să-și tragă cu ea părul lung și să-l smulgă din rădăcină în intenția de a-l descîlci. Se îndreptă apoi spre debaraua mică din care hotărî să aleagă o rochie galbenă din bumbac, n-o purtase demult dar o învelea generos și confortabil peste burtă. Plecă desculță ca și cum n-ar avea de înfruntat nimic cu tălpile ei goale și delicate. Ieși prin spatele grădinii și se uită în toate părțile ca și cînd s-ar fi temut să n-o vadă careva și s-o urmărească. Iarba era uscată de dogoarea soarelui de august, dar spre pădure se înviora spre verde, devenea moale și pe alocuri chiar umedă. Stejarii începeau să umbrească din ce în ce mai tare și s-ar fi așezat la umbra unuia dacă nu și-ar fi adus aminte de nopțile de dragoste sălbatică pe care le petrecuse exact acolo orbită și convinsă că lumea se va sfirși în fiecare dimineață. Un nod de durere i se opri în gît și oricît încerca să-l înghită nu se muta. Se aplecă spre o tufă de mure și începu să culeagă, apoi duse pumnul plin la gură și strivi fructele cu toată pofta. Se făcea liniște și răcoare, cu cît urca muntele. Cu tălpile goale peste crengi uscate ori conuri, peste pietricele ori doar pămînt uscat se împiedica mereu. Incepu să sîngereze în dreptul unui deget și îi era sete așa că hotărî să urce La Izvor să bea și să-și spele rana. Era cale de mers cam o oră prin pădure, dar știa o cărăruie mai netedă folosită de mistreți și oricum era cam pe la jumătatea drumului. Pămîntul era uscat pe cărăruie și se îndepărtă de ea alegînd iarba, dar scaieții și urzicile începuseră să-i rănească tălpile și picioarele și acum regreta că nu-și pusese încălțări. Iertarea nu era posibilă dacă nu va aduce vindecarea . Dar cum putea să atingă chiar și doar cuvîntul atîta timp cît în conflictul actual nu putea găsi nici un răspuns… Pentru că în conflict nu sunt răspunsuri. Vindecarea e unul din miracolele care se întîmplă în jurul tău cînd tu ești acel vindecat mai întîi. Cînd tu nu mai ai îndoieli, teamă, încătușare. Cînd tu ești sursa. Iși cuprinse burta cu mîinile. Urca greu și gîfîia în liniștea muntelui, începuse pădurea de brazi și parcă de undeva de sus începea să se audă susurul izvorului. Se opri să se odihnească pentru cîteva clipe. Primești viața ca s-o dăruiești unei lumi în continuă murire? Va dărui ea viață din trupul ei unei lumi care-o va ucide? Totuși, singura certitudine acum, era durerea. Dacă nu ar fi durerea, corpul nu ar fi real. Dar singura certitudine atunci, a fost plăcerea. Pentru clipele acelea corpul devenea atît de real, dar undeva exista sfîrșitul și atunci plăcerea nu avea nici un scop… Dacă durerea și plăcerea nu au nici un scop, atunci nu au nici o însemnătate. Durerea și plăcerea se întîlnesc în păcat în același moment ,înseamnă că păcatul nu are nici o însemnătate?… Începu să rîdă în hohote… Păcatul nu are nici o însemnătate… Dădu să se ridice, să plece mai departe dar spatele îi înțepenise. Nu se putea mișca. Se așeză pe spate, se întoarse pe burtă și încercă să-și ridice fundul. Simți o căldură plăcută prelingîndu-i-se pe coapse. Săltă și se scutură, crezînd că o invadaseră furnicile… Dintre picioare, o cantitate mare de lichid transparent, ținut sub presiune și acum răzbunat se împrăștie pe iarba reavănă, dîndu-i mai multă căldură. Marta înțepeni pentru mai bine de un minut, fără să înțeleagă. Era primul copil, nu știa ce va fi, citise ,dar de nicăieri nu aflase că apa se rupe și dă năvală ca un izvor de munte… Nu știa că e atît de multă. Va trebui să se întoarcă. Îi era sete, se gîndi că era mai bine să urce, să bea apă și apoi poate coborî. Poate că totuși nu era timpul să nască, începea să se liniștească, deși nu știa cum se poate opri nașterea după ce membranele s-au rupt și lichidul a curs. Copilul s eva naște la șapte luni… Bucuria o cuprinse pentru cîteva clipe și începu să urce vioaie spre izvor. Ajunse, se aplecă , se spălă pe miini și luă apă în căușul palmelor și-și spălă fața, apoi se aplecă să bea. O durere ascuțită, îi tăie respirația. Se îndepărtă cîțiva pași, se așeză pe iarba moale și așteptă. Voia să înțeleagă de unde vine durerea. Voia să înțeleagă dacă putea să scape. Dacă ar putea să transforme totul într-un vis, ar putea să scape. Cum ai putea transforma realitatea într-un vis? Incepu să rîdă din nou în hohote… Aflase cum poți transforma visul în realitate, dar cu ce preț… Durerea ascuțită i se propagă în coloană și începu să tremure. Nu mai putea controla tremurul. Dădu să se ridice, avea mai bine de o oră de mers și trebuia să coboare repede, eventual să ajungă la spital. Simți o forță uriașă apăsîndu-i trupul și strivind-o parcă la pămînt. Așteptă în liniște; își uzea bătăile inimii ca un ciocan greu . Din depărtare păsări de pradă adulmecau neputința ei. Poate secretul salvării din suferință este în tine. Nu știi cum să-l găsești, dar el te găsește pe tine și te atacă. Tu ești neputincioasă și te lași înfrîntă, fără să știi că de fapt asta îți aduce vindecarea, Marta. Se întoarse și apucă iarba cu mîinile, începu să țipe, dar vocea îi dispăruse. Poate toată energia se strîngea în trupul ei în alt loc, pregătind o luptă mai aprigă decît putea Marta să înțeleagă. Nu era vinovată. Nu mai simțea deloc vinovăția. De ce ar mai sta acolo unde nici nu a anticipat efectele și nici nu le-a dorit. Gata. Istorie, așa brusc. Își mușcă buzele de durere. Se îndreptă spre izvor să mai ia o gură de apă. N-a învățat nimic greșit din sursele ei interioare. Cineva a pus din afară toate astea, nu voia să arunce responsabilitatea, dar parcă așa se întregea iertarea. Începu să împingă, era singura modalitate de a opri durerea. Respira la intervale regulate, inspira adînc și apoi împingea. Ai trăit un somn adînc, Marta, lucrurile ți s-au întîmplat într-un vis, nici măcar nu a fost visul tău, erai o străină. Azi nici măcar nu vezi că ești într-un vis, ci vezi doar că nu erai tu cea care visai visul acesta… Vezi că ai lăsat pe altcineva cu imaginația lui să scotocească tot, să distrugă, să pună în flăcări… Simți capul copilului între picioare și împinse cu toată forța, apoi se eliberă… In liniștea aceea în care și păsările tăcuseră se auzi glăsciorul copilașului. La început timid, apoi din ce în ce mai tare… Se întoarse, îl ridică de pe iarbă și îl înveli în rochie. Din cîteva mișcări își scoase rochia și înveli copilul cît putu mai bine, lăsînd afară cordonul care era conectat încă și placenta nu ieșise. O dragoste nemăsurată o cuprinse. Iși strînse sfîrcurile cu degetele și duse copilul la sîn instinctiv. Copilul începu să sugă, deși nimic nu curgea. Cîteva raze de soare se strecurau de sub brazi. Marta începu să tremure și durerea o cuprinse din nou. Începu să împingă din nou ca și cum ar mai naște o dată, însă de data aceasta se eliberă de placentă. Copilașul respira calm și îl puse pe iarbă. Se îndreptă să bea apă. Sorbi din apa rece a izvorului cu forță. I se făcuse cumplit, foame. Luă copilașul și se așeză mai departe de cheagurile care ieșiseră din ea după placentă. Îl privea și își șoptea într-una: am făcut un copil, am făcut un copil… Desfăcu rochia să-l mai vadă o dată. apoi rupse bumbacul moale și păstră partea de jos curată pentru el, apoi îl mai curăță cum putu ea mai bine încălzind apă în palme și ștergîndu-l, îl înveli și ea îmbrăcă restul zdrențelor doar atît cît să-și acopere pulpele încă sîngerinde. Îl înveli mai strîns și cu cordonul rochiei îl înfășură mai bine. Apoi încercă să doarmă. Era epuizată și abia acum o cuprinse teama că vreo vietate ar putea să se repeadă la ea și să-i răpească comoara. Se gîndi că ar fi mai bine să plece dacă mergea încet și făcea pauze putea ajunge în cîteva ore. O înspăimînta gîndul că va trebui să stea peste noapte la izvor ca să-I revină puterea. În ce vis ai intrat, Marta? Frica nu locuiește în realitatea ta. Dragostea aceasta care te-a cuprins e atît de reală, nu ai cum să te temi. Se ridică, își strînse la piept ghemotocul și începu să coboare ușor. Nu mai e nimic aici Marta care te-ar putea face să te temi. Frica cere sacrificiul dragostei. Dragostea nu cere sacrificiu. Dragostea nu cere sacrificiu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate