După ce chelnerul preluă comanda, bărbatul cel vârstnic, cam la optzeci de ani, dar cu fața odihnită, se adresă proaspetei sale cunoștințe, un tânăr simpatic și amabil, care îi îngăduise să ocupe loc la aceeași masă cu el.
- Și, cum ziceai, te-ai săturat de burlăcie!
- Era și cazul. Mă apropii de treizeci de ani. Ce era să mai aștept? Mă scârbisem de ouă în tigaie cu pâine prăjită, zise tânărul, brunet, cu mustață și aspect atrăgător.
- Domnule, mariajul își are avantajele și dezavantajele sale. Dar, după mine, prezintă mai multe foloase decât inconveniente. Am probat acestea pe propria piele. Că de când a murit soția, Dumnezeu s-o odihnească!, mă descurc destul de greu. Zău așa!

Zice Nimeni:
- Unii spun că omul, când i-e dat să se nenorocească, se căsătorește. Un dram de dreptate au și ăștia. Prin voință divină, omul e făcut pentru a fi liber. Or, căsnicia îi îngrădește omului libertatea, ca un lanț cu lacăt, care să țină o viață. Depinde însă de partener, de dibăcia lui, pentru a evada, din când în când, să-și facă lanțul mai ușor de suportat.

- Tinere, i se adresează bătrânelul, sfătos, dumneata ești proaspăt căsătorit, nu-mi dau seama câte știi sau nu despre căsnicie. La început și eu gândeam ca dumneata. Pe parcurs, însă, mi-am schimbat părerea. Cu cât trecea timpul, îmi iubeam și mai cu ardoare soția. Așa că n-am simțit greutatea lanțului de care ai pomenit mai înainte. Ca atare, nu mi-am înșelat niciodată consoarta.

- Să-ți spun una autentică, mi se adresează Cineva… Un bărbat, tot în vârstă, tot pe la optzeci de ani, intră într-o farmacie. După ce cumpără un medicament, înainte de a ieși, e întrebat de farmacistă:
“ Domnu’, numai puțin, medicamentul e pentru copil sau pentru adult?”
Răspunsul vine cu întârziere, ca după o lungă cumpănire:
“ E pentru mine, ... adult!”
“ Dacă e pentru dumneavoastră, se înțelege că e pentru un adult!”
“ Nu neapărat. Bătrânii nu sunt altceva decât niște copii, așadar era necesară precizarea”...

- Ați fost un soț model.
- Dumneata îți iubești soția?,întreabă AltCineva.
- Cu pasiune. Altfel nu m-aș fi însurat.
- Ești fericit?
- N-am de ce mă plânge.
- Dânsa te iubește?
- Mult. E în stare să facă orice pentru mine. Mă spală până și pe picioare.
- Așa era și răposata, odihnească-se în pace! Îmi satisfăcea toate capriciile. Mă răsfăța ca pe un bebeluș. Să mă ierți dacă par indiscret, soția dumitale e frumoasă?
- Frumoasă, domnule! Și, mai ales, deșteaptă. Vioaie și suplă ca o căprioară.
- Dacă așa stau lucrurile, nu văd de ce ai înșela-o. Răposata, sărmana, suferea cu inima. Și se cam îngrășase în ultima vreme. Ãst lucru i-a cam grăbit sfârșitul. Dacă ar fi fost mai slabă, poate ar fi dus-o mult, mi-a spus și doctorul la fel. Toată viața a fost cam suferindă. Și, din acest motiv, s-a temut să aibă copii. Cu toate astea, n-am înșelat-o vreodată...

Cei doi se privesc în tăcere.
- Ați înfiat?, se interesează tânărul după ce își aprinde o țigară.
- Ne făceam planuri să adoptăm unul. Dar cu birocrația crasă, care ne-a înăbușit societatea atâta amar de vreme, n-am reușit. A fost singurul aspect al vieții noastre, ca să zic așa, care ne-a umbrit căsnicia. N-am cunoscut satisfacția de a fi tată. Să știi că e rău fără copii. Dumitale poate îți dă Dumnezeu mai mulți.
- Mi-a și dat. Trei.
- Să-ți trăiască!
- Mersi.
- Trei? Așa repede? Anul și copilul?
- Nu, domnule, i-a avut soția, din căsnicia anterioară. Am luat-o cu trei copii, zece nepoți și strănepoți.
- Tinere, nu te supăra, dar câți ani are soția matale?
- Optzeci împliniți.
- Da?!, făcu bărbatul cel încărunțit, complet uluit, apoi nu mai știu ce să zică.

- Eh!, face Nimeni. Stresul domne’, stresul! Îi abate gândul omului de la menirea sa. Dar vin acele clipe când are răgazul de a se gândi și la el, la condiția lui biologică și morală și poate că se și căiește, în sinea lui, dar, ca de fiecare dată, prea târziu pentru ceilalți.

- Dumneavoastră nu v-ați săturat de văduvie?, sparse tânărul tăcerea.
- Și, mă rog, dacă ar fi așa, ce-aș putea face?
- Să vă refaceți viața.
- Desigur, glumești.
- Vorbesc serios. Vă prezint eu o persoană.
- Cumva, o colegă de școală de-a soției dumitale?
- Nu, domnule! O strănepoată de-a soției. Are douăzeci de ani și este foarte frumoasă.
Bătrânelului i se tăie respirația.
- Ei, ce ziceți?, insistă brunețelul cu mustăcioară.
- Crezi că ar accepta?, îndrăzni moșulețul, cu glasul pe jumătate. Ar fi de acord să se mărite cu un pensionar? Cu unul de optzeci de ani?!

Nimeni, mai în glumă, mai în serios:
- În vechime, dar și în prezent, se credea și se crede că o tânără fecioară poate reîntineri un bătrân. Pe atunci, tânăra și moșul se culcau împreună, fără să ajungă la relații intime. Numai prin apropiere și prin dormit alături, pe cale spirituală, deci, se realiza un transfer al energiei de revitalizare și reîntinerire. În vremurile moderne, se pune tot mai mult accent pe relațiile intime. Oamenii nu mai au răbdare, vor să întinerească în timp cât mai scurt, zice Nimeni, râzând.

Când ești prizonier, așa ca mine și ca oricare altul, prizonierul propriei tale obsesii, lumea se vede altfel: cum nu e, cum nu a fost, cum nu va fi: o lume ideală. În captivitate, lucrurile le vezi și altcumva: cum au fost, cum par să fi fost, cum par a fi, cum par să nu fie...
- Captivitatea își are avantajele sale, îmi zice Cineva. De pildă, un tigru în libertate nu trăiește mai mult de treizeci de ani, pe când în captivitate a ajuns să trăiască și optzeci de ani...

- Posibilități de întreținere aveți?, întreabă tânărul. Trebuie să vă mărturisesc că fata nu are servici. Ca și mine, de altfel. Și nici n-ar accepta vreodată să muncească, așa cum nici eu n-aș face-o. Ați înțeles, deci, că va trebui să plătiți o menajeră. Astea sunt condițiile. În rest, nici un fel de pretenții.
- Tinere, posibilități materiale există, nu-mi fac probleme!, se însufleți moșulică. Am vreo trei case, bani la ciorap, bașca niște proprietăți funciare, vie și pădure. Îmi pot permite s-o țin ca pe o prințesă.
- Prin urmare, ne-am înțeles. Să bem în sănătatea proaspătului ginere.
- Să bem. Fac cinste. Cum s-ar zice, acum suntem rude, zise moșulică și se simți ca de douăzeci de ani. Doar mă căsătoresc cu o strănepoată de-a matale. Îmi cazi unchi, care va să zică.
- Ești grozav, dragă nepoate!, necheză tânărul.
- Noroc, dragul meu unchi!, râse cu poftă și ramolitul și plăti încă două rânduri de bere.