Nopțile le transformasem în nopți albe, aveam mult de povestit și niciodată nu eram obosiți cum ar fi fost de așteptat. Cel mai mult povestea mama cerînd tot timpul afirmații de la tata pe care acesta le da cu un zîmbet larg pe față. Nu știu cum este în alte familii, am auzit unele și altele dar eu eram mîndru de familia noastră, eram toți trei o inimă și un suflet. Și totuși,de fiecare dată, cînd mi-era lumea mai dragă, mă apuca o tristețe mare după timpul pierdut departe de părinții mei. Din partea mea nu aș fi avut nimic împotrivă dacă timpul ar fi stat pe loc. Erau însă și clipe cînd legănat de sporovăielile mamei mele, visam cum va fi cînd și Farai va face parte din cercul nostru fericit. Aveam atît de clară viziunea cu ea, o vedeam ce bine se înțelege cu mama, cum stau de vorbă amîndouă la noi în casă, tata și cu mine fiind acum răspunzători pentru familia noastră.
Sînt convins că dragostea te face mai bun, mai sensibil față de semenii tăi, aveam exemplul acesta în fața ochilor zi de zi, mama se simțea bine numai cînd ajuta pe alții, și o înțelegeam în fiecare clipă. Și eu la rîndul meu aș fi îmbrățișat o lume întreagă.
Astfel ne apropiam din ce în ce de Nairobi fără să ni se mai pară greu drumul. În ziua cînd mașina a început iar să ne salte ca pe niște pepeni în cutie, am știut că suntem pe străzile din Nairobi. Drumul spre hotel l-am petrecut însoțiți de o escortă gălăgioasă de copii. Fericiți alergau după mașina noastră, iar unii din ei mai curajoși săriseră chiar pe platforma din spate, Machungwa conducînd ca melcul printre picioarele lor goale.
Machungwa se schimbase mult în tot acest timp cît a stat cu noi, zîmbetul îl păstrase ca de obicei, dar acum îl simțeam că este mult mai apropiat, ne citea dorințele din ochi și mai ales pentru mama era prezent în orice clipă. O să ne fie foarte greu să ne despărțim de el și încerc să nu mă gîndesc la ziua aceea.
La hotel am primit camerele noastre, Machungwa cărînd cu ușurința obișnuită bagajele la primul etaj. Personalul hotelului ne-a întîmpinat la scară bucuroși de revedere și am aflat după aceea că Filip dăduse deja telefon anunțînd sosirea noastră.
Se pare că numele Clemens ne deschidea toate ușile, patronul hotelului și mai servil ca de obicei, aluneca pur și simplu pe urmele tatălui meu făcînd plecăciuni la fiecare pas. Tata pe de altă parte dădea mîna cu toți bătînd prietenește pe unul și pe altul pe umăr demonstrînd în felul acesta egalitatea pentru care se angajase timp îndelungat.
Seara am stat la masă pe verandă și bineînțeles că de data aceasta a avut și Machungwa voie să stea cu noi, lucru de negîndit înainte. Deja tata se ocupa cu ideea să-l ia pe Machungwa cu noi dacă el va fi de acord. Se descurca între timp destul de bine cu limba și tata era convins că ajuns în Europa se va obișnui repede cu noul fel de viață mai ales ca vroia să-l țină mai departe în postul de șofer personal. Mama și cu mine ne bucuram mult la gîndul că Machungwa va fi mai departe cu noi, el jucînd deja un rol foarte important în viața noastră.
Seara începuse să fie răcoroasă și astfel ne-am despărțit pregătindu-ne de culcare cu planul să mergem a doua zi în rezervat. De data aceasta am dormit adînc și fără griji,știam că totul va fi minunat, miracolul vieții mele se derula mai departe în fața mea, o poveste aproape banală dacă nu ar fi fost atît de frumoasă.
Soarele și căldura care deja se făcea simțită m-au trezit, iar pe hol se auzea zarva specifică unui hotel dimineața. Cred că am dormit foarte adînc și destul de lung după cum arătau razele care se cățăraseră sus la ferestre. M-am spălat în fugă și sărind cîte două trepte am ajuns pe verandă. La o masă la umbră mama și tatăl meu stăteau de vorbă ținîndu-se de mînă, exclamînd amîndoi un aaaa! la apariția mea. Ne-am îmbrățișat cu drag și am gustat ceva în fugă neavînd liniște din cauza plecării spre rezervat.
Îmi dau seama cînd recitesc ultimele însemnări că totul sună ca într-un film ieftin produs pentru fete de pension sau guvernante visătoare. Nu scriu aici pentru cineva care vrea să se delecteze cu un roman captivant, scriu pentru mine și poate mai scriu pentru familia mea pe care doresc să mi-o întemeiez cîndva. Nimeni nu trăiește veșnic iar soarta mea destul de ieșită din comun ( cel puțin pentru mine personal este ca o poveste) doresc să rămînă pentru urmași, mai ales că înainte de a afla de mama și tatăl meu nu am avut o viață care ar fi interesat neapărat pe cineva.
Am început să trăiesc cu adevărat de abia acum, viața petrecută ani de zile la orfelinat a început să se destrame ca ceața cînd apare soarele. Și pînă la urmă cred că fiecare își dorește la bătrînețe să privească înapoi și să fie mîndru de o viață împlinită cu dragoste și armonie. Ori pentru mine, ultimele luni au trecut ca un basm, și sînt convins că basmul minunat va continua cînd ne vom întoarce acasă, cu Farai bineînțeles care face parte nelipsită din planurile pe care le împletesc în gînd pentru viitor……
Machungwa a sosit punctual și rîdea la noi arătîndu-și dinții strălucitori, fericit că vom petrece iar o zi împreună. Cred că el este mai mare decît mine cu vreo cinci ani și de aceea i-am propus să ne spunem pe nume și să lase la o parte dumneata și dumneavoastră pe care le încurca oricum. Numai pe tata îl numea master Leon și nu-l puteai scoate din asta. Cu mama era mai ușor, el preluînd numele de mama-mzungu și se purta cu ea de parcă era un ou de porțelan. Mama avea o geantă enormă plină vîrf cu banii schimbați la bancă, ea se uita lung la atîtea hîrtii mototolite care pentru oamenii de acolo însemna o avere. Machungwa primise sarcina de onoare să țină geanta și să aibă grijă de bani iar încrederea acordată îl făcuse țeapăn de mîndrie avînd după aceea doar un zîmbet indulgent pentru semenii lui. Acum nu se mai mișca de lîngă mama, devenise umbra ei și cred că ar fi sărit și în foc pentru ea. Sînt surprins cît de repede s-a atașat de noi, luînd parte vizibilă la emoțiile noastre. Cu toată veselia aparent nepăsătoare, cred că este un om foarte sensibil.
Am pornit mai întîi spre centrul orașului după ce bineînțeles am cumpărat de mîncare și băut pentru cîrdul de copii care se adunaseră iar în fața hotelului. Machungwa ne-a spus unde putem cumpăra mălai, zahăr și cafea iar tata cunoștea de asemenea mai mulți negustori în Nairobi de pe timpul cînd trăise aici. Mama era iar de neînfrînat în graba ei de a cumpăra de toate pentru prietenele din satul uitat de lume cum îi pusese numele. Acum chiar dacă am fi vrut nu mai puteam lua pe nimeni cu noi, platforma mașinii fiind plină cu saci, lăzi și toate minunile care existau prin magazine. Vînzătorii au fost foarte săritori, de fiecare dată ne spuneau să venim în spatele magazinelor și strecurîndu-ne printre munți de vechituri puteam mai ușor încărca marfa, ei săltînd cu ușurință sacii în mașină. Machungwa era neobosit și muncea ca un hamal, dar un zîmbet de la mama și o vorbă spusă cu duioșie, îl răsplăteau mai mult decît dacă ar fi fost plătit cu bani. La fel,el a pus în mișcare toate relațiile pe care le avea în Nairobi și a făcut controlul mașinii pînă la ultimul șurub. În sfîrșit, după ce ne-am asigurat că nu mai lipsește nimic, am pornit spre rezervat, eu făcînd pe indiferentul dar dacă ar fi fost după mine aș fi luat-o pe jos la fugă atît eram de nerăbdător.