Uite valul cum îți sare în spate și pasărea aleargă spre tine. Da, râzi cu gura până la urechi pentru că ai rupt fotografiile și crezi că nu mai ești prins în nimic.

Uneori când te învârți pe câmp, te ciocnești de pitici și florile de mac se agață de tine. Iar privești trist pe geam, în locul păsării. Poți să faci ceva atunci? Crezi că oamenii nu s-au săturat să mai fugă prin pădure?

Stai, este doar o înfundătură prăfuită și goală. Cred că a ronțăit șoarecele o parte din tine. Mereu gândește cum vrea el, măcar de-ar sta pe un fotoliu. Atunci unde mai vrei să înoți? Lacul e cu fundu-n sus și cerul cade pe tine. Vezi flori de mac la tot pasul și nu poți să sari mereu peste ele. Uneori sunt frumoase, dar mereu seci, mai ales când cască.

Și pe pernă crezi că ai mai găsit un tu. Dar e doar pentru câteva clipe și nici măcar nu e sferic. Oare zâmbești și pleci să cauți florile sau te ridici și deschizi geamul, sari peste perete și speri că ajungi în mare? Iar atunci nu te-ai pierdut? Mai bine țineai poza, sau nu, că sigur se udă. Ce-i de făcut? Zic: aruncă perna, râzi în șoaptă și, cu ochi mari, rupe macul și mergi să cauți după tine.