În drum spre hotel eram obosiți și plini de impresiile care pe mine personal mă copleșiseră. În mașină era liniște, fiecare adîncit în gîndurile lui, mama socotea încet pe degete cîte perechi de mănuși din bumbac și cîte cutii de Nivea să cumpere pentru“ doamnele” din sat, iar eu repetam în gînd numele Farai... Farai, suna ca o sărutare dulce.
Sărmanele! - mă trezește din vis glasul mamei mele, să nu-și mai zgîrîie mîinile la cules de vreascuri, spune cu compătimire, dînd din cap... părerea lui Filip este alta, și-i spune țeapăn ca de obicei. Sînt convins că femeile nu vor ști ce să înceapă cu mănușile,ele sînt obișnuite să trăiască așa, probabil că mai rău le-ar încurca. Mai bine le-ar dărui cîțiva saci cu mălai sau cu zahăr, asta fiind mult mai important. Mama țuguie buzele ca un copil jignit și încăpățînat, este imediat de acord și scrie pe lista ei chiar în vîrf; 25 de perechi de mănuși... 25 de cutii de Nivea, 10 saci cu mălai,10 saci cu zahăr și o lădiță cu ciocolată. Se uită apoi interesată pe șosea, iar eu mă trezesc cu un ghiont în coaste. Îmi venea să o iau în brațe cît era de dulce și nostimă!
În ciuda faptului că Filip este companionul lui Paul, am impresia că mama nu-l simpatizează, iar el la rîndul lui este foarte rezervat față de ea. Ne-am despărțit în grabă la hotel, iar după ce am stat cu mama la masă pe veranda decorată cu lampioane, ea s-a retras obosită.
Eu am rămas, nu puteam să dorm, aerul era atît de plăcut spre seară, visam și căutam motive să ne mai ducem iar în satul massailor. Îmi scot caietul și încerc să-mi pun impresiile pe hîrtie.
Aud pași și o umbră apare în lumina slabă a becurilor. Filip cu mîinile în buzunarele pantalonilor se apropie vădit încurcat. Îi spun să ia loc și-l întreb dacă nici el nu are somn. Se uită o vreme la mine și deodată îmi spune în față fără ocolișuri.
-Eu știu unde este Domnul Clemens, nu era în puterea mea să vă dau această informație înainte de vreme. Am vorbit cu Paul la telefon și mi-a spus să vă aduc doar dumneavoastră la cunoștință.
De ce nu sînt surprins de noutățile auzite? Acum îmi explic purtarea lui distanțată față de mama. Caut un pretext să scap cît mai repede de el, arzînd de nerăbdare să-mi pun planul în aplicare care-mi venise dintr-o dată în minte. Mă voi duce imediat la Farai, mîine poate sîntem deja plecați și nu mai am cum să-i dau de veste. Trebuia să o văd, nu știam cît timp vom lipsi și vroiam să fiu sigur că mă va aștepta pentru întîlnirea promisă.
Îi spun lui Filip că voi vorbi cu mama fără să-i spun exact ce este cu tata. Vreau să fiu sigur că Filip are dreptate, ea s-ar agita prea mult dacă ar ști dinainte. Îi voi spune doar că vom pleca ceva mai repede spre Mombasa, drumul fiind foarte lung. Încă nu bănui cîtă dreptate voi avea! Spun noapte bună lui Filip și simulînd oboseala, mă retrag, de abia așteptînd ca el să dispară.
Norocul meu era că Machungwa lăsase Jeepul la hotel, știam că niciodată nu ia cheile cu el. Am sărit în Jeep, pornind cu viteză spre rezervație, hotărît să-mi petrec noaptea pe cîmp dacă va fi nevoie, dar trebuia să o văd pe Farai.
Deja se înfiripase o legătură nevăzută între noi, ea simțise că vin și aștepta la marginea drumului. O vreme,prea emoționați ca să spunem ceva, mergeam tăcuți.. Pe un drum îngust, printre tufișuri înalte, am oprit mașina. O liniște deplină se lăsase, cerul era roșu portocaliu, iar în umbra serii vedeam numai conturul capului ei, care se profila pe cerul înflăcărat... cădem unul în brațele celuilalt și uităm de lume și de ce era în jurul nostru.
La întoarcere, mai simțeam încă sărutările fierbinți și cămașa mi-era udă de lacrimile ei. Ne-am jurat să nu ne despărțim niciodată, părinții ei vor să o mărite cu un massai bogat, dar, spre norocul nostru, nu s-a găsit pînă acum nici unul care să îndeplinească condițiile cerute de părinți. Cereau 75 de vite și tot atîtea capre și oi, dar nimeni nu era așa de bogat, astfel Farai fiind obligată să aștepte.
Nu aveam nici cea mai mică idee ce valoare au atîtea vite, știam doar că sînt foarte fericit aflînd că nimeni nu poate îndeplini aceste condiții. Ne despărțim cu greu spre ziuă, Farai a devenit pentru mine partea bună și frumoasă a sufletului meu, sînt în stare să dorm într-o colibă numai să fim împreună. Ea nu ar avea nimic împotrivă să mă însoțească în Europa și sînt convins că și mama va fi de acord.
Deja simt iar dorința să o strîng în brațe, mi-e dor de ea, de corpul ei subțire și grațios, de mîinile ei delicate și de șoaptele ei în mijlocul nopții. Sînt convins că soarta mi-a trimis-o, de ce altfel ne-am simți atît de aproape unul de altul?

Mă opresc pentru o clipă din lectură și caut în ladă printre hîrtiile zdrențuite. Caut ceva, o fotografie, ceva care să-mi arate personajele, sunt curioasă și neliniștită. Într-un ziar îngălbenit găsesc două fotografii alb și negru. Arată a fi foarte vechi. Într-una din poze văd o fată blondă, mică și gingașă care are privirea ridicată spre un tînăr chipeș cu părul negru și ondulat. El o ține ușor de talie iar privirea lui este pur și simplu pierdută în ochii ei. În spatele lor se întindea în toată măreția un copac plin de flori, cred că era un cireș. În a doua poză aceleași persoane de data asta la malul unui lac pe iarbă, iar după îmbrăcămintea lor cred că poza are cel puțin 50 de ani vechime, precis nu știu. Nu mai găsesc nimc altceva și sunt foarte dezamăgită, credeam că voi găsi fotografii mai noi sau cu mai multe personaje, de pildă unde este Andrei?
Mai iau o gură din ceaiul care nu-mi mai făcea nici o plăcere și înfășurîndu-mă mai bine în pătura moale citesc mai departe.


12 Noiembrie
Nu am mai avut timp să scriu în ultimele zile, nici nu aș fi avut unde, am fost ore după ore pe drum, evenimentele s-au adunat cu repeziciune și timpul ne zbura printre degete. Am plecat din Nairobi chiar a doua zi, după ce m-am hotărît să-i spun totuși mamei mele vestea aflată de la Filip. Ea a vrut să pornim imediat, fericită de presimțirile adeverite. Eu la rîndul meu eram liniștit știind că Farai mă va aștepta. Am lăsat totuși camerele rezervate la hotel, idea fiind de fapt a lui mama care s-a uitat ciudat la mine. Machungwa și Filip ne-au însoțit, și mai ales Machungwa a fost un însoțitor de neînlocuit. Fără el și fără veselia lui cred că timpul ar fi trecut prea monoton. Filip este prea avocat și ștampila asta o duce cu el făcîndu-ne și pe noi să înțepenim.
A fost o călătorie lungă și obositoare pînă la Mombasa. Străzile erau neînchipuit de proaste, am trecut prin păduri și cîmpii, printre bolovani și șanțuri de unde nu mai credeam că vom ieși. A trebuit să ne oprim de cel puțin cinci ori din cauza mașinii care ori avea un cauciuc spart ori ceva la motor. Nu mai pomenesc de toată lumea ce-am cules-o pe parcursul drumului. Mi-aduc aminte cum era în Europa, și acolo se obișnuiește auto-stopul dar în general cei mai mulți stau ore întregi la marginea drumului, mașinile zburînd nepăsătoare pe lîngă ei. Aici ne-ar fi trebuit cel puțin un autobuz ca să putem lua pe toți cei care vroiau să meargă cu noi. Am cunoscut în felul acesta o mulțime de oameni, femei obosite care duceau copii mici, coșuri pline cu tot felul de verdețuri și fructe în spate, brațele fiind pline cu pachete și pungi, și care totuși zîmbeau timide și prietenoase... bărbați cu staturi impozante și în mînă cu un toiag de care de cele mai multe ori atîrna un sac... toți erau plini de praf, dar tot timpul cu un zîmbet pe buze, ca să nu mai spun de toate vietățile care au călătorit cu noi cotcodăcind și fluturînd în cuști și cartoane rupte. Mama era neobosită în bunăvoința ei față de toate persoanele și o dată nu am auzit-o plîngîndu-se. Ne înghesuiam pe cît era posibil unul într-altul ca să putem lua cît mai mulți cu noi. Unii coborau în satul următor ca să urce după aceea alții.
Am oprit de trei ori în timpul drumului hotărîndu-ne să dormim totuși undeva decît să mergem noaptea. Prima dată cînd am oprit, am găsit un fel de hotel mic unde ne puteam odihni. Bineînțeles că nu exista apă de la robinet iar camerele erau mai mult decît spartane, la fiecare perete se afla un pat de campanie cu saltele atît de lăsate că simțeam podeaua. Mama m-a uimit cu felul ei de a accepta lucrurile așa cum sînt. Cred că s-ar acomoda și în cele mai mari văgăuni dacă ar fi nevoie. Hrana noastră se limitase și ea doar la ceva fructe și ugali, un puding gros făcut din mălai de porumb. Camerele fiind prea puține, am fost nevoiți să luăm o cameră pentru mine și mama, fapt pentru care ea era foarte fericită, eu fiind la rîndul meu mulțumit că este lîngă mine. Nopțile erau reci, motiv pentru care ne culcam aproape îmbrăcați, mama făcînd haz a doua zi de hainele noastre șifonate. Dar trăiam într-o lume fără convenții, nimeni nu se uita la noi strîmb, din contră, toți zîmbeau fără pauză și se grăbeau să ne îndeplinească orice dorință. Alții poate gîndesc acum că ei o făceau din interes pentru banii noștri dar mai multă nevinovăție și o lipsă totală de a înțelege valoarea banului nu am mai întîlnit pînă aici. Mulți dintre ei nu știau să socotească, se uitau cu ochi de copii la bancnotele pe care mama le scotea din geantă chicotind rușinați cînd ea vroia să plătească ceva. Și totuși cred că ei erau mult mai fericiți, trăiau sub ocrotirea lui Dumnezeu, nevinovați în fața lui, lipsiți de sentimente urîte și cred că asta a atins-o pe mama cel mai mult. Ea era zilnic ocupată cu grija pentru ei și cred că dacă ar fi avut vreo putere supranaturală, ar fi schimbat dintr-o dată toată lumea făcîndu-i pe toți bogați sau mai știu eu ce. Da, ce bine ar fi dacă s-ar găsi mai multe mame de felul Corei și mai mulți oameni de felul celor care trăiau acolo. Mama avea o dorință în ea de a face bine, de a mulțumi pe cei din jurul ei, nu obosea niciodată cînd era vorba de a se ocupa de acești oameni care începuseră să o îndrăgească și-i spuneau duioși mama-mzungu. Eram foarte mîndru de ea și o ajutam cît puteam nevrînd să fiu mai prejos în sîrguința care mi-o inspira.
Machungwa era vădit impresionat și atitudinea lui față de mama căpătase o formă aproape religioasă. Ea bineînțeles că nu își dădea seama de felul cum o priveau oamenii, fiind prea preocupată cu lipsurile lor, cumpăra tot ce-i cădea în mînă dăruindu-le fericită mai departe. Nu știu dacă ea și-a dat vreodată seama sau a alungat acest gînd cu bună știință, tot ce făcea era numai o picătură de apă pe o piatră încinsă. Datorită faptului că la așa zisele moteluri dormeam în aceiași cameră, am aflat mai amănunțit perioade din viața ei cu tata. Noaptea stăteam de vorbă, ea avînd probabil mai mult curaj să-mi spună pe întuneric cum s-au cunoscut și cum s-au căsătorit.
A fost o dragoste curată și fierbinte, ei se cunoșteau din școală dar pînă la anii adolescenței nu au îndrăznit să-și mărturisească atragerea unul față de altul. Toți băieții din școală se dădeau peste cap să-i intre ei în voie, numai Leon o privea de departe, era foarte retras fapt care pe ea o irita. Într-o zi se plimba prin parcul din apropierea casei, cînd din întîmplare trecînd prin fața lacului l-a văzut pe Leon pe o bancă. Era singur și visa cu privirile adîncite în liniștea apei. Mama s-a apropiat de el făcînd pe indiferenta, ca și cum nu l-ar fi recunoscut. Cînd a fost mai aproape de bancă și văzînd că el tot visător rămîne, a trebuit să se împiedice ca să-i atragă atenția. El trezindu-se din contemplarea naturii și recunoscînd-o, s-a fîstîcit tot și în loc să o ajute să se ridice s-a așezat și el pe jos lîngă ea. Din acel moment ea a fost cucerită de felul lui de a fi și așa s-au îndrăgostit unul de altul. Leon nu știe nici pînă în ziua de astăzi de șmecheria mea spune mama și chicotește pe întuneric iar eu sunt sigur că s-a înroșit toată la față. Au fost nedespărțiți ani la rîndul iar după ce Leon și-a terminat facultatea s-au căsătorit. Și-au dorit foarte mult copii, vroind să pecetluiască în felul acesta dragostea lor. Ajungînd la tema asta, mama a fost mai zgîrcită cu amănuntele, cred că se rușina puțin intrînd în detalii prea intime.
Cum s-au străduit pentru asta știam deja din scrisoarea lui tata eu simțindu-mă din nou cel mai fericit că i-am găsit. O aveam în fața ochilor, mică și gingașă, el înalt și svelt, undeva făceam comparație cu Farai și mine și o înțelegeam perfect. Mi-era atît de dragă în acele momente și mă cuprindea o dorință puternică să-l găsim pe tata, vroiam din tot sufletul să o văd fericită.