Grig o sună pe Marta după vreo trei zile, pentru a nu dori să pară prea insistent.
- Domnule, am impresia că nu te interesează prea mult acești bani, răspunse imediat femeia de la celălalt capăt al firului. Sigur, am obținut semnăturile. Puteți veni.
Și tot ea:
- Când să veniți? Azi, la terminarea orelor de program.
Lui Grigore nu-i venea să creadă că femeia aceea frumoasă rezolvă așa repede ceea ce lui i se părea de nerezolvat. Crezând că râde de el, spunând să meargă la ora patru, știind că toate instituțiile își încheiau programul la trei, înainte cu o oră se înfățișă în fața ghișeului, cu un buchet mare de flori și cu o pungă de cafea, din cele mai scumpe.
- Eram sigură, spuse femeia râzând, când îl văzu. Așa sunteți toți bărbații. Un buchet de flori, un pachet de cafea și gata: merci Marta.
- Frumoasă doamnă, rosti Grig cam încurcat, nu este decât un aconto.
- Era vorba de o invitație la cafea, nu la pachet, replică femeia, întinzându-i actele.
- Să înțeleg, că pot îndrăzni să vă invit la o cafea, peste o oră, doamnă Marta încercă Grigore cu sufletul în palmă.
- In sfârșit ați înțeles, răspunse aceasta dându-și ochii peste cap și trecându-și mâna prin părul negru, lung până la umeri și buclat.
Apoi cu un gest feminin scutură capul, iar buclele după ce se răvășiră, se aranjară la loc pe umerii goi, dezveliți de bluza decoltată.
Grigore plecă la mașină și așteptă, nici el nu știa ce. Era bulversat... prea multe întâmplări inedite în timp scurt. Nici nu știa clar despre ce sumă este vorba, dar știa că oricând poate să meargă la bancă să ia bani. Dar acum nu-l interesa suma, îl interesa această femeie, Marta. “De ce am spus ca o s-o aștept? De ce am invitat-o la cafea? Mai bine mergea Tina... ele femeile se pot înțelege admirabil între ele. Dar acum ce să mai fac...''
Nu putea da bir cu fugiții, a promis, și...
În timp ce pe el îl frământa o mie de gânduri, la portiera din dreapta mașinii, bătea Marta. Bărbatul coborî politicos, trecu pe partea cealaltă a mașinii, deschise portiera, iar femeia urcă foarte jovial. Închise cu grijă ușa și trecu la volan. Era emoționat, nu știa ce trebuia să spună.
Îl scoase din încurcătură Marta, care vorbea și pentru el, ea propusese locul unde se servea cafea bună, mai în intimitate și la răcoare. În local, Grigore fusese la fel de protocolar și exagerat de politicos în gesturi și în convorbiri, încât Marta propuse:
- Hai să ne spunem pe nume, pentru a exclude distanța ce ne-o dă apelativul de politețe.
- Bine doam…, bine Marta, încercă Grig să-i facă femeii pe plac.
- Eu o să-ți spun Gore, e bine?
- Cei apropiați îmi spun Grig.
- Eu o să-ti spun altfel decât cei apropiați, poate devin și mai apropiată, decât cei apropiați, glumi Marta, și ca din întâmplare, își așeză mâna pe mâna bărbatului.
Grigore nu știa ce trebuie să facă: să-și retragă mâna, s-ar fi supărat această faptură minunată din fața lui și apoi simți un fior plăcut la atingerea acelei mâini calde, moi și catifelate. Nu mai simțise așa ceva de vreme îndelungată, nici nu credea că mai este posibil.
La local aflase despre Marta, că avea 36 ani, că fusese căsătorită de două ori. Din prima căsătorie avea un baiat de 15 ani, pe Mihnea. Tatăl acestuia o părăsise pe când avea copilul șase ani, pentru altă femeie. După doi ani se recăsătorise, iar după alți doi divorțase, pe motiv că fostul soț avea multe vicii. Era hotărâtă să nu se mai căsătorească.
- Păcat... așa o ființă frumoasă ca tine să se irosească. Nu-ți este greu cu Mihnea, în creșterea lui, în educație, financiar? întrebă Grig, foarte afectat.
- Imi este. Nu e prea ușor, dar Mihnea este foarte cuminte și foarte inteligent, nu-mi face probleme. S-a obișnuit, stă mai mult singur, învață singur, mănânca singur. Nu prea se descurcă cu fizica. I se pare grea.
Grigore îi făcu unele confesiuni la cerera ei, părea foarte interesată, de viața lui, despre cariera lui de aviator, despre Tina, despre obârșia lui de dincolo de Prut.
- Nu am nici o rudă aici. Dacă am, ei sunt în partea cealaltă a Prutului și nu-i cunosc. Tina, soția mea, are o soră în Ardeal, locul ei de baștină.
După puțin timp, Marta spuse că dorește să plece, deoarece avea să soseacă Mihnea de la școală.
- Știi ce puțin ne vedem? Eu lucrez dimineața și el învață după amiază. Ne întâlnim doar seara, în timp ce el stă mult la computer și la sfârșit de săptămână.
Grigore conduse femeia acasă, într-un bloc a unui cartier din marginea orașului. La despărțire, Marta spuse:
- Sper să mă inviți la cafea, din banii ăia mulți, Gore…
Făcură schimb de numere de telefon și se despărțiră.
După primul colț, Grigore opri mașina să se liniștească, să-și dea seama dacă visează sau e adevărat, ceea ce i se întâmplase. Era confuz și bulversat. Nu știa ce trebuie să facă mai departe. Să-i spună Tinei sau nu... A nu... nu putea să-i spună că a fost la cafea cu o femeie de 36 de ani și că a condus-o acasă cu mașina.
- Ai stat cam mult Grig, spuse soția. Ai reușit să rezolvi?
- Da Tina. Da, am rezolvat, răspunse grăbit, ușor emoționat. Putem merge să luăm bani oricând. N-am avut curaj să văd câți sunt. Hai să ne uităm împreună.
Se uitară amândoi și imediat se așezară pe canapea. Era vorba de 20 milioane de dolari. Erau multimilionari în dolari, acum la bătrânețe. Rămaseră stupefiați.
- Acum putem merge în excursii unde dorești tu, Tina. Să-ți alegi unde vrei să mergem, chiar de mâine.
- Nu putem chiar de mâine, Grig. Mai întâi să ne treacă emoțiile, să nu facem infarct.
Vorbiră până noaptea târziu, făcură o mie de planuri și tot nu ajunseră la nici unul clar.
- Hai să ne culcam milionarule, spuse Tina, într-un târziu.
- Eu citesc ceva Tina. Nu mă va lua somnul, zise Grig, însă el mai avea un gând asupra căruia să reflecteze: dacă se va mai întâlni sau nu, cu Marta.
Simțea încă, atingerea palmei ei mici, iar buzele îl ardeau de sărutul ce-l pusese pe degetele fine cu unghii lungi ale femeii. Nu dormi toată noaptea, iar dimineața era și mai confuz. Hotărî să nu o caute.

va urma