poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-05 | |
Am fost la Brașov. Nicolae Manolescu și-a lansat Istoria critică a literaturii române. A fost cea mai vândută carte a anului 2008, aproximativ 9000 de exemplare. Viu comentată, a stârnit țunami în lumea literelor, au fost descătușate orgolii, a născut dușmănii. Evenimentul a avut loc în marele amfiteatru al corpului N. Sala neatractivă a fost arhiplină: cadre didactice, studenți, elevi. Ghinion, accident pe DN1 la Comarnic și Profesorul a întârziat. Am împrumutat opusul de la un coleg brașovean și am răsfoit pe îndelete cartea de dimensiunile unei cărămizi porotherm.
Redarea ineditului ambiental necesită relatarea evenimentelor la timpul prezent! În sfârșit dinspre coridor se aude un vineeee salvator. Andrei Bodiu face prezentările. Murmurul de fond dispare și editorul Călin Vlase însăilează câteva idei. Constatase că un critic de talia domnului Manolescu, care publicase un prim volum al Istoriei respective în 1990, nu avea nici un contract, viitor incert pentru operă și ceva inadmisibil pentru valoarea Profesorului. I-a propus un proiect care avea să se finalizeze după cinci ani prin lucrarea de față. Presa minoră a scris că Manolescu este singurul autor român care a fost plătit cinci ani pentru redactarea unei lucrări contractate. Flerul, dar și riscul editorului. Andrei Bodiu prezintă un decalog al atuurilor autorului, pastișând titlul unei lucrări manolesciene, Decalogul criticii literare, apărută în 2005. Câteva înțepături la adresa unor voci critice care au ciripit din toamnă până acum: nu crede că este vorba de un Testament și ne invită să consatatăm personal că autorul în ciuda vârstei este încă verde, îi apreciează obiectivitatea, curajul și puterea de muncă. Urmează domnul Profesor. Auditoriul, plictisit oarecum de intervențiile antevorbitorilor, așteaptă să își primească răsplata. Nicolae Manolescu simte încordarea și își trage pe bună dreptate partea leului. Elgant, calm, vorbește monoton, fără disonanțe acustice călinesciene, nu gesticulează în exces și captează atenția încă de la început, experiență de dascăl. Ca stil și temperament îl compar cu Maiorescu descris de Panu în Amintiri de la Junimea. Sesizează încărcătura psihologică din amfiteatru și începe prin a mulțumi pentru răbdarea manifestată în așteptarea domniei sale, după care imprevizibil, pe același ton calm, servește o glumă: mi-a fost mai ușor să parcurg cinci secole de literatură, decât să ajung de la București la Brașov. Exercițiul de spargere a gheții și-a atins scopul, râsetele contenesc și Profesorul continuă imperturbabil. Dacă a avut un contract anterior ? da, cu el însuși. Zigu Ornea îl sfătuise să scrie o istorie de acest gen. Era pesimist, nu avea cum să fie publicată. Ornea insista și i-a argumentat cu subînțeles că se pot întâmpla multe. Înainte de Revoluție primul volum se afla sub tipar undeva într-un colț de Þară. Nu prea avea chef să publice o operă maltratată de cenzură așa că a dus la tipografie corecturi la greu. Miracolul s-a produs. Revoluția din Decembrie 89, căderea regimului comunist și Istoria sa a avut cale liberă . Da, s-ar putea să fie o operă tradițională ceea ce nu îl deranjează. Crede că s-ar putea să fie cam ultima lucrare de acest gen, cu pretenții de cuprindere exhaustivă a întregii literaturi de la origini și până în prezent. Deja se poartă pe afară, studiile specializate în abordarea literaturii naționale, elaborate după alte criterii. Dacă nu ne place, nici o problemă, ne îndeamnă persiflând exprimarea muntenească: scriți, scriți și voi dacă nu vă place! Dacă a fost greu? da, a fost. Nu s-a sacrificat, nu a consumat sedat nopți și weekenduri, acuze subtile la adresa altor confrați ( ah lumea asta a literaților, cum își dau la gioale, mai ceva ca pe un teren de fotbal !), dar a avut senzația că nu se va termina prea curând. O dă pe glumă subțire : când credeam că este gata se mai trezea câte un contemporan să mai scrie câte ceva și trebuia să revin; fiindcă, ne atenționează profesional: o carte bună poate schimba soarta unui autor. Își continuă diarismul cu o întâmplare care a avut ca subiect cartea lui Augustin Buzura, Drumul cenușii. Are talent de povestitor și ceea ce îmi place este faptul că finalizează ideea academic, printr-o concluzie monolit. Ca profesor a încercat la un seminar să discute cu studenții Drumul cenușii al lui Buzura, în ideea obținerii unor interpretări referitoare la eroii romanului, minerii anului 1977, care au avut curajul să îl înfrunte pe Ceaușescu. Tinerii erau însă sub efectul dezastrului mineriadelor care loviseră animalic intelectulitatea și studențimea din București în primii ani după Revoluție. Efect dezastruos și pentru imaginea personajelor din roman. Dar în Moldova, a constatat la o inspecție de gradul I, că elevii informați de TVR, apreciau pozitiv cartea și pe eroii ei. O altă lume, o altă interpretare. Ce să-i faci încheie conclusiv, nu cunoșteau realitatea, erau informați unilateral de media partinică, adulau președintele ce le mulțumise minerilor pentru maltratările din capitală. Remarc atacul la adresa lui Iliescu, adversarul politic în lupta pentru funcția de Președinte al României. Continuă sentențios: sunt atacat , chiar de foști studenți, că sunt intolerant cu privire la comunism( dă impresia că este sub influența unui articol citit recent), dar voi tinerii trebuie să știți că a fost o epocă a terorii. Intransigența sa față de comunism și stilul intelectualist nu au plăcut vulgului ceea ce explică eșecul său politic, ca și în cazul lui Emil Constantinescu de altfel. Intelectualii nu sunt încă pe placul publicului larg. Politic, Vanghelie are o priză mult mai mare în comparație cu universitarii (vezi cazul Oprescu), în ciuda faptului că este călăul limbii române. Astăzi cu ocazia întâlnirii tineretului pesede a mai lansat o perlă: -…Escu, în sondaje, este în scădere în jos! Constată că nu este ușor să fii critic literar. Cu cei trecuți în lumea drepților nici o problemă, cu cei umblători încă, este mai greu. Chiar dacă îi lauzi și îi faci genii tot te privesc chiorâș sau îți întorc spatele, fiindcă i-ai lăudat și pe alții și nu te-ai oprit numai la ei. Chiar dacă nu mi-au plăcut toți autorii și cu unii am mai dat de pereți! conchide că a căutat să fie cât mai obiectiv. Nu l-au interesat caracterele personajelor Istoriei ci valoarea operei lor. A dorit să fie cinstit cu el însuși și obiectiv și corect cu confrații analizați. Evită exemple nominale, rezumându-se în a prezenta principiile deontologice care au stat la baza redactării lucrării. Schematic reia din declarația de pe coperta IV: toate istoriile literare visează să fie pure prin definiție și sunt impure prin natură. Există destule impurități și în cea de față. Nu le-am eliminat, fiindcă nu am vrut să scriu o operă perfectă (din acest punct de vedere) și stearpă, ci una vie și chiar contradictorie, în măsura în care nu exprimă un autor abstract, intemporal, ci pe mine cel de acum și de aici, cu lecturile , competența, temperamentul, gustul și capriciile mele. Îi apreciez sinceritatea. Istoria sa este binevenită și completează lucrarea lui Călinescu în condițiile în care Istoria lui Alex. Ștefănescu care tratează perioada 1941-2000 (botezată de avizați, Hary Potter pentru adulți) chiar dacă a avut succes de piață, nu este o lucrare de citat datorită subiectivismului supervizibil. Jumătate din Istoria lui Manolescu tratează perioada interbelică și postbelică. O primă constatare: nu își asumă rolul unui judecător infailibil, acolo unde există deja puncte de vedere consacrate prin lucrări de referință, citează profesionist (în cazul lui Mircea Eliade introduce în abordarea sa idei din lucrarea deja consacrată a lui Florin Þurcanu). Dacă a citit operele scriitorilor analizați? (răspuns la dilemele răutăcioase ale unor confrați care îl suspectează că nu a parcurs din scoarță în scoarță operele scriitorilor care au avut șansa să îl convingă să-i includă în cuprins), confirmă. Nu numai că le-a parcurs pe toate dar unele chiar le-a recitit: într-un fel am receptat unele scrieri înainte de 1989, în cu totul altfel le citești acum, acest lucru se impunea. M-a convins, dau fuguța pe hol și cumpăr cu discount cărămida. La final coadă la autografe. Rămân mai la urmă și Andrei Bodiu, om de bun simț, pe care l-am cunoscut cu ocazia unei inspecții de grad, mă prezintă: domnul profesor a venit special din Þara Oltului. Îi spun Profesorului că am înțeles de ce a avut dușmani în politică: le-ați spus prea devreme nostalgicilor că perioada comunistă a fost epoca ororilor. Îmi răspunde zâmbind : în politică le spui ori prea devreme ori prea târziu, bine că m-am retras la timp. Păcat că v-ați retras dom’ Profesor. Intelectualii actuali nu au simțul acela de animal politic pentru a rezista. Niciun intelectual de calibru nu este din păcate în prim planul politicii contemporane. Aici trebuie lucrat. Maiorescu, Haret, Iorga, Madgearu, Rădulescu Motru, Negulescu au fost universitari de prestigiu și au făcut politică de calitate. Dacă ne lăsăm doar la discreția oportuniștilor, ariviștilor, tupeiștilor, traseiștilor politici, nu vom avea nici un viitor. O dedicație simplă, comună, scrisă lizibil: Dului profesor Nicu P., omagiu colegial, N. Manolescu, 2009! Ce omagiu merit eu din partea dumneavoastră, Domnule Manolescu ? cam mult pentru o simplă prezență. Mulțumesc domnule Profesor, a fost ceva inedit pentru un provincial de teapa mea. La plecare Andrei Bodiu mă însoțește câțiva pași, îmi mulțumește pentru participare și surprinzător îmi cere impresii. Sunt măgulit. Andrei este norocos, a prins un loc în Istoria lui Manolescu, care îl cataloghează ca unul dintre cei mai tineri optzeciști. Îmi place poezia lui, fără înflorituri, abuz de metafore și anxietăți de nerezolvat. Ultima carte de versuri, Oameni obosiți este un colaj reușit, realizat prin fotografierea cotidianului de la începutul secolului XXI, în viziune paternă. Contactul cu personalități de prim rang mă binedispune. Am fobia lucrurilor binefăcute și al manifestărilor academice. Această tendință spre o perfecțiune imposibilă, îi irită de obicei pe cei din jurul meu. Simt asta și mă doare că nu mă pot face înțeles. Mă grăbesc spre gară, prin măruntaiele unui oraș aflat în semiîntuneric, înecat în ceață și liniște nefirească. - Am fost la lanasarea Istoriei lu’Manolescu! Simt un imbold neargumentat logic, de a le spune bucuria mea trecătorilor întârziați. Le pasă oare? mai știm să ne ascultăm, să ne spovedim unii altora, să ne cunoaștem? Nu mai avem răbdare, ne-am dezumanizat oarecum. Adevărul lor îmi e străin mie, bucuria mea este de neînțels pentru ei. Trăim în contratimp, ne fluidizăm mecanic energiile spre un canal colector unisens, viața de zi cu zi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate