2.

– Așa ne mulțumești tu nouă pentru că te-am primit în casa noastră ca pe o fiică și te-am crescut?... Acesta-i mulțamul tău pentru pita și sarea cu care te-am hrănit?... Vai și amar de zilele mele, am crescut o năpârcă la sân, a început să se vaite Maria, după ce Arcadie ieși trântind ușa în urma sa.
– Eu din zorii zilei și până-n noapte, zi de zi, am trudit ca o roabă pentru pita și sarea cu care m-ați hrănit, iar de crescut, așa de bine m-ați crescut la sânul vostru că nu am nici măcar o cămașă ca lumea în care să mă vindeți! spuse cu voce domoală, dar foarte hotărâtă Ivona, privind-o pe mătușă-sa drept în ochi.
Atât Maria, cât și Arcadie care asculta lângă ușă, nu știau ce să-i răspundă Ivonei. Și ce puteau să-i răspundă?... Amândoi știau foarte bine că are dreptate.
– Haideți să nu ne mai certăm, spuse Arcadie de afară cu o voce blândă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Imediat trebuie să sosească pețitorii, iar noi ne certăm ca niște...
– Hai porumbițo, pune-ți cămașa pe tine, iar mâine te vei duce la baba Sălcioaia și într-o săptămână o să-ți coase o cămașă frumoasă ca ruptă din cer, iar miercuri ne vom duce la târg și o să-ți cumpăr fustă înflorată și batic cu cununiță de mălin și pantofi de lac, o să arăți ca o prințesă de n-o să ai pereche-n sat, încerca să o liniștească Maria.
– Și de aceea, pentru că nu am pereche-n sat, mă dați cu sila după o pocitanie ca Ilie a Varvarei? zâmbi amar Ivona.
– Vai de mine! Cum poți să vorbești așa? își făcu semnul crucii Maria. Mare păcat faci grăind astfel. În fața Creatorului nostru toți suntem egali! Ilie, și dacă e un pic mai în vârstă și nu e chiar atât de frumos ca alți feciori din sat, dar în schimb e bun ca pita lui Dumnezeu și harnic, gospodar, cu casă și pământ, cu vite-n grajd... Ce haznă ai avea dacă te-ai mărita cu unul frumos și sărac?! Ar trebui să o luați de la blid și lingură și nu ți-ar fi ușor deloc fata mea. Așa, cu Ilie o să-ți fie bine, o să fi găzdoaie mare și o să ai de toate, că Varvara azi mâine moare și tu o să rămâi stăpâna casei.
Ivona vru să răspundă ceva, dar pe urmă își dădu seama că nu are nici un rost să-și răcească gura de pomană. Dacă Arcadie cu Maria au hotărât s-o mărite cu sila după calicul de Ilie, atunci să se bucure, măcar o seară că le reușise târgul, deoarece era sigură că o vânduseră Varvarei și încă foarte scump. Știa că Varvara era gata să plătească oricât numai să aibă noră în casă. Deodată, deveni indiferentă. În seara aceea putea s-o pețească oricine, ea nu o să se opună voinței lor. Să se bucure toți, să fie fericiți, oricum nu conta pentru nimeni nefericirea ei. Deodată i se făcu milă de unchiul său Arcadie, de mătușa sa Maria, de bătrâna Varvara și de bietul Ilie. Fiecare voia să-și atingă scopul, fiecare voia să obțină ceva. Însă nimeni nu a întrebat-o nimic. Ce mai conta părerea ei, părerea unei biete orfane, unei slujnice – slujnica lui Arcadie Boiko. Să se bucure o seară, ca niște biete animale. O seară, atât! Căci mâine va afla cu orice preț pe unde hoinărește Ion Kocerha, chiar de ar fi să treacă Tisa și să meargă pe jos până la Tribușani. Iarema Koțor trebuie să știe unde se află Ion. Cu toate că demult nu mai e slugă la Iarema, dar întotdeauna se întoarce la el ca la un părinte. Iar pe deasupra Mărioara, sora lui se măritase cu nepotul lui Koțor, deci acesta trebuie să știe prin ce părți se află Ion. De asta era convinsă Ivona, la fel cum era convinsă că Ion este foarte bogat. Mai bogat decât Ilie al Varvarei, ba chiar mai bogat decât Arcadie Boiko.
El singur îi arătase chimirul plin de bani și lănțișorul de aur, cu o cruce mare, tot din aur, pe care a vrut să i-l dăruiască ei, dar i-a fost frică să primească... dacă o vedea mătușă-sa cu un asemenea lănțic i-l lua și nu i-l mai dădea înapoi. Bine că nu l-a primit atunci, mai bine să stea la Ion că după ce se vor căsători, ea o să-l poarte la gât cu mare dragoste.
Ivona era sigură că mărităndu-se cu Ion Kocerha va fi cea mai bogată din sat, deoarece Ion cumpărase deja și loc pentru casă. Îl iubea din tot sufletul ei și era în culmea fericirii, ori de câte ori se gândea la el.
Cu altcineva nu s-ar mărita nici în ruptul capului, chiar de l-ar aștepta până la moarte, chiar de el nu s-ar întoarce niciodată, ea tot o să-l aștepte. Mâine o să-i transmită cumva să se întoarcă repede, căci unchiul Arcadie cu mătușa Maria o vând lui Ilie a Varvarei. Ce-i drept, Ion i-a promis că se va întoarce de Sfântul Dumitru, dar iată a trecut Crăciunul și Anul Nou, mâine e Sfântul Ion Botezătorul, dar el tot nu s-a întors.
”Dar dacă Ion?...” o fulgeră gândul, dar îl alungă repede. Nu, nu, nu se poate, Ion o iubește numai pe ea, de asta era sigură. Îi jurase că o iubește, și pe deasupra ea nu mai era fecioară, era deja femeie – femeia lui Ion Kocerha. Mai rămâne să se unească în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor, dar ea, atât cu sufletul cât și cu trupul era deja nevasta lui Ion. El nu o va părăsi, de asta era sigură. Numai... Doamne ferește să nu se întâmple ceva cu el. Dar nu, nu o să i se întâmple nimic, rugăciunile ei fierbinți îl ocrotesc pe ori unde ar merge.
A fost reținut de treburi, atâta tot de aceea nu a venit. Ion îi povestise că ajunge cu treburi până la Cernăuți, ba chiar până la Buda și la Lvov, așa că a fost reținut de vreo treabă, dar se va întoarce el. Ivona simțea cu sufletul că Ion se va întoarce.