''Uite cum s-a întâmplat:
Câteva zile mai târziu, șeful clanului satului, sau mai degrabă căpetenia satului m-au acuzat pe mine, Féadel Guardian ca mi-am abuzat vărul, Dako. Abia atunci am aflat că de fapt Dako îmi era văr secund. Cee ce m-a înfuriat, și pe lângă asta nu a fost vina mea.

-Nu-ți răci gura! am strigat, în timp ce mă zbăteam în brațele lui Shadow, tatăl meu, care mă ținea să nu sar la bătaie cu Dako. De ce nu mă ascuți deloc și pe mine, Demiwest (așa în chema pe căpetenia satului)? Doar pe Dako? atunci pentru prima data în viața mea, am simțit cum ura mea ieșea la iveală, dar nu avea încă destulă putere să provoc un atac asupra lui Demiwest, sau Dako. Era multă lume adunată pe drum și nu puteam să risc să mă fac mai mult de rușine. Shadow, mâniat, și apărându-mă verbal părea să piardă.

-Tot ce ai spus tu nu are sens, Féadel. Ba spui că ai fi vinovat ba că nu!
Am rânjit și apoi am scuipat la piciorele lui Demiwest.
-Poate că vorbele mele superioare nu te-au convins, eu merit mai mult decât crezi tu! Dako este vinovatul, eu am multe cuvinte de apărare împotriva mea. El ar trebui izgonit! El! Dako este vinovatul!
Demiwest nu știa ce să mai creadă, a vorbit cu Dako și părea că totul fusese din cauza lui Féadel... dar se părea că cei doi veri știau să mintă.

Lumea din jurul nostru începu să strige împotriva mea. Atunci Shadow mă eliberă, dându-se în spate.
-Tată? Doar nu ești de partea lor acum, nu?
Shaodw plecă din mulțime. Am scos pumnalul pe care Shadow mi-l făcuse cadou cu ani în urmă, și l-am ținut scut ca nimeni să nu mă atace.
- M-ați trădat cu toții! Blestemați să fiți!
Am tăiat aerul cu pumnalul și lumea se dădu înapoi, speriată.
Iar eu am fugit în speranța că voi găsi o Lume mai bună.


O vreme am rătăcit și apoi i-am întâlnit pe Tura și Tuar, care după ani de prietenie mi-au devenit mai mult decât frați de suflet...
În fine, într-o zi pe când locuiam cu ei într-un oraș Sfânt se dădu un anunț pentru izgonirea mea din oraș fiindcă încălcam legile lor și trezeam răscoale.
Bine, am plecat...
După o săptămână, pe când rătăceam în pădure am întâlnit-o pe Lote, Gardiana Plantelor și a Florilor. Ea m-a îngrijit timp de zece ani, și am locuit cu ea într-o peșteră cu un iaz în străfundul ei.
A venit momentul ca eu, Féadel Guardian să fiu încoronat cu titlul de Gardian al Sufletelor Pierdute.
Doar Chilnim nu a fost mulțumit de asta...

În legătură cu Chilnim, am putut dezlega misterul cu Nessa'ered. Se pare că Gardianul Dragonilor o ținea pe biata fată fără voia ei... dar... nu prea știu ce coincidență e asta: eu o cunoșteam pe Nessa'ered, locuia în satul meu natal, singura explicație ar fi că Chilnim să fi fost cu ochii pe mine de când eram eu copil... dar eu nu țin minte să-l fi văzut înainte.
Eu am fost nevoit s-o salvez pe Nessa'ered, dar nu am știut că de fapt asta a fost o capcană întinsă de Chilnim pentru a mă ucide.
Nu prea contează detaliile, și voi spune pe scurt: Chilnim m-a prins în capcană, m-a azvârlit într-o prăpastie și acolo m-a atacat sub forma unui dragon. Izbânda a fost de partea mea, am avut mare noroc.
Bun.
De aici urmează un sfârșit ca în poveștile sau filmele de dragoste.
Până când...

Nessa'ered a murit fiindcă era muritoare, și am rămas doar eu.
Copiii mei Poeny și Florin au murit înainte să împlinească 20 de ani, soarta, nu?
Singurul care a supraviețuit a fost Aidan, dar el nu e fiul meu, însă a trebuit să recurg la o metodă urâtă: a trebui să-l omor pe Aidan ca să nu devină și el Gardian, și uite așa am rămas eu Ultimul Gardian.

Noroc că-l am pe Thorn Claude.''