SUTA DE EURO

Ce face românul când nu mai are nici un leu?
Păi, schimbă o sută de euro.

Pe scară la mine, aproape că nu mai sunt vecini, au rămas doar babele și liotă de copii.
Restul lumii e la muncă în străinătate.
Gogică de la trei taie lemne cu drujba undeva în Pirinei și trimite acasă prin Western Union câte opt sute de euro lunar. Câștigă bine băiatul iar nevastă-sa a pus termopane, gresie și faianță, laminate și a cumpărat plasme pentru fiecare cameră. Trăiește pe picior mare și se laudă cu Gogică, în timp ce și-o trage cu Valeriu de la doi.
Ãsta are nevasta plecată în Austria îngrijește o babă paralitică, ce mai, o șterge la cur și îi face toate alea și pentru asta primește o mie două sute la lună.
Ștersul la cur e mai tare decât tăiatul cu drujba.
Valerică nu și-a pus nimic în apartament, fiindcă nevasta nu-i trimite decât trei sute și alea din când în când, dar Valerică se descurcă fiindcă pune gresie și faianță în tot blocul și câștigă mai bine decât nevastă-sa. În plus are liniște, fiindcă pușiul lui e mai mult pe la nevasta lui Gogică, care are și ea doi băieți apropiați ca vârstă, și kindării mănâncă și se joacă împreună în timp ce părinții și-o trag în dormitor.
La parter locuiește mama Bina o băbuță dată dracului, iute ca spirtul pe care toată lumea o iubește și se ferește de e fiindcă e cicălitoare ca o gaiță. Are și băiatul și nora duși la lucru în Corsica, sunt bucătari la un han și n-au mai fost de doi ani pe acasă. Mama Bina are grijă de doi nepoți, un băiat și o fată, niște copii speriați cu ochii mari și triști, pe care Bina îi îmbracă numai în blugi și pume, trendy carevasăzică. Primește un cec gras în fiecare lună și are grijă de copii ca de ochii din cap. Nu-i scapă niciodată din priviri, ca o vulturoaică și să dea dracu să pui mâna pe vre-unul din odoarele ei, că te spurcă de te trece Dunărea. A dracului baba, a început din banii trimiși să clădească ditamai viloaia la marginea orașului și plănuiește să vândă apartamentul în primăvară și să se mute la casă cu copii.
A dracului baba...
Mai e o familie plecată cu totul, cu copii, cu cățel cu purcel, Ștefăneștii de la doi, ei sunt în Canada, naiba știe ce învârtesc pe acolo, se zvonește că au firma lor și că nu mai au de gând să se întoarcă. Ei trimit bani unui văr de-a lor, care plătește toate cheltuielile pe scară, curentul, satelitul, mă rog. Și mai vine la apartament din când în când, însoțit de câte o tipă șucară, cică sanchi, le aduce să facă curat, să șteargă praful etc. dar adevărul e că e un curvar stricat până în măduva oaselor.
În rest, e un tip amabil, plăcut la înfățișare și cu un vocabular ales. Se zvonește că ar fi fost la studii în america și că învârte afaceri pe picior mare cu acțiuni și ale chestii din astea.
Pe etajul meu nu mai e nimeni, toți sunt plecați afară la căpșuni, la sparanghel, la îngrijit babe și moși, am rămas singur cuc, nu mai am cu cine să joc o tablă, cu cine să îl înjur pe Becali când pierde Steaua și dumnezeu ferească să rămân fără sare în casă sau chibrite pentru aprins aragazul, că ăla sunt.
Sunt zile în care în tot blocul e o liniște de mormânt. Ai impresia că te afli într-o piramidă egipteană și aștepți ca din clipă în clipă de la ghena de gunoi sau din uscătorie să iasă un faraon înțolit în aur care să te întrebe:
"Auzi, n-ai să îmi schimbi o sută de euro?"