Cel mai ciudat lucru, îmi spunea el, era să-i auzi cum urlau în fiecare noapte pe la miezul nopții. De ce urlau la ora aia, nu știu. Eram în port, și ei stăteau grămadă pe chei, și la miezul nopții începeau să urle. Ca să-i liniștim, îi orbeam cu reflectorul. Șiretlicul ăsta nu dădea greș niciodată. Măturam cheiul cu reflectorul de două sau de trei ori, în sus și-n jos, și încetau. O dată eram ofițer de serviciu pe chei și văd că se apropie de mine un ofițer turc, furios nevoie-mare, fiindcă unul dintre marinarii noștri îl insultase foarte grav. I-am spus că omul va fi trimis pe vas și va fi aspru pedepsit. I-am cerut să mi-1 arate pe marinarul cu pricina. Și-mi arătă un ajutor de tunar, un băiat foarte de treabă. Zicea că fusese insultat într-un mod îngrozitor și de mai multe ori ; îmi vorbea prin interpret. Nu-mi puteam închipui de unde știa ajutorul de tunar atît de bine turcește încît să-1 poată insulta. L-am chemat la mine și 1-am întrebat :
— N-ai vorbit cumva cu vreun ofițer turc ?
— N-am vorbit cu nici unul, domnule comandant.
— Sînt convins că e așa, i-am zis, dar mai bine te-ai duce pe vas și n-ai mai coborî azi la țărm.
După aceea i-am spus turcului că omul fusese trimis pe vas și va fi tratat cu cea mai mare severitate. A, desigur, cu cea mai mare asprime. Părea să fie în culmea bucuriei. Devenisem prieteni, nu glumă.
Dar lucrul cel mai groaznic, spunea el, erau femeile cu pruncii morți în brațe. Nu le puteai face să-i lepede. Þineau în brațe pruncii morți de șase zile. Nu-i lepădau. N-aveai ce să le faci. Pînă la urmă, a trebuit să-i luăm cu forța. Și cazul acela extraordinar, cu femeia aceea bătrînă. I 1-am povestit unui doctor, și spunea că mint. i evacuam de pe chei, trebuia să evacuăm morții, și bătrînă asta zăcea pe un fel de brancardă. Mi-au zis :
— Nu vreți să vedeți ce-i cu ea, domnule comandant ?
Așa că m-am uitat la ea, și în clipa aceea muri și înțepeni pe loc. Picioarele i se întinseră, și trupul i se lungi, înțepenind cu totul. Exact ca și cum ar fi murit peste noapte. Era moartă de-a binelea și absolut rigidă. I-am- spus unui prieten medic și mi-a zis că e imposibil să se fi întîmplat așa ceva.
Stăteau cu toții acolo pe chei și nu părea să fi fost vreun cutremur sau ceva de felul ăsta, pentru că ei habar n-aveau ce intenții are turcul. Habar n-aveau ce era în stare să facă turcul ăla bătrîn. Îți aduci aminte cînd ne-au dat ordin să încetăm evacuările ? Nu mi-a fost de loc ușor în dimineața aceea cînd am intrat în port. Avea nu știu cîte baterii și-ar fi putut să ne facă zob. Trebuia să intrăm, mergînd foarte aproape de chei, să aruncăm ancora, și după aceea să bombardăm cartierul turcesc al orașului. Ei ne-ar fi făcut praf, dar și noi am fi făcut orașul praf și pulbere. Și totuși, au tras cîteva salve cu obuze oarbe cînd am intrat în port. Și atunci a venit Kema (1) și 1-a destituit pe comandantul turc. Pentru că-și depășise atribuțiile, sau ceva de genul acesta. Se cam înfierbîntase. Și s-ar fi putut întîmpla o mare nenorocire.
Îți aduci aminte cum arăta portul ? Pe apă pluteau o mulțime de lucruri atrăgătoare. Atunci a fost singura dată în viața mea cînd mi s-a întîmplat să visez tot felul de lucruri. Nu te impresionau atît femeile care nășteau, cît femeile cu pruncii morți în brațe. Și totuși nășteau. Surprinzător cît de puțini mureau. Le acopereai cu ceva și le lăsai în pace. Alegeau întotdeauna colțul cel mai întunecat al calei și nășteau acolo. Nu le mai păsa de nimic din moment ce nu mai stăteau pe chei.
Și grecii erau niște băieți drăguți. Cînd s-au evacuat, n-au putut lua cu ei toate animalele de povară, așa că le-au frînt picioarele dinainte și le-au aruncat în apa scăzută de lîngă mal. Toți catîrii aceia cu picioarele dinainte frînte, aruncați în apa aceea mică. Toată povestea asta a fost de ajuns de plăcută. Pe cuvîntul meu că da, chiar foarte plăcută.



____________________
(1) Atatiirk Kemal Mustafa (18881—1938), lider al Partidului Popular republican, primul președinte al Republicii Turce (1923—1938), reprezentant al intereselor burgheziei naționale. A participat la revoluția „Junilor turci" (1908), apoi a condus revoluția burgheză națională din 1919, care s-a terminat cu izgonirea armatelor anglo-grecești și a sultanului (1922), cu proclamarea republicii (1923).