Savurez clipa aduceri aminte a bucuriilor trecute. Nu e scurtă pentru că bucuria biruie întotdeauna timpul, nici lungă pentru că două picioare înfipte într-o realitate prezentă m-au învățat să uit.

Îmi plac nopțile când nu pot dormi doar pentru că nu am găsit linistea unei bucuri. Astept fericirea continuă fără înserări cu cer sângeriu, fără priviri rugătoare spre stele…fericirea unei dimineți fără sfârșit.

Îmi plac lacrimile care aduc liniște. Aș fi mai sărac fără ele.

Îmi plac oamenii îndeajuns de orbi ca să nu judece. Îmi doresc să devin așa.

Iubesc voioșia ce mă cuprinde cand învăț un adevăr iar apoi uit să-l uit.

Mi-aș dori entuziasm pentru fiecare zi dar știu că m-aș întinde cât nu mi-e plapuma.

Întotdeauna voi fi fascinat de pierderea noțiunii timpului…cred că așa pot creiona nesfârșitul…

“Toamna se numără bobocii”-mă tot gândesc care e scopul acestei numărători.

Am aflat ca fiecare dintre noi are nevoie acută de divertisment, așa de acută încât de vezi pe cineva cum își rupe gâtul călcând pe o coajă de banană râzi automat. Eu am picat odată la metrou dar nu a râs nimeni. Probabil a fost o excepție.

Știu că e toamnă pentru că frunzele pica și soarele nu mai are față de emoticon.