poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2741 .



Inelul pescarului - I I I -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2009-09-13  |     | 



Rift înaintă spre Brag, pironindu-l cu privirea sa, ce împrumutase acum ceva din scânteia fulgerului ce îmbujora întotdeauna apele anunțând furtuna.
- Brag, drumul tău la Dreid poate fi făcut, dar nu ne vei lăsa aici cu acest trup ce nu ne poate aduce nimic bun! Va trebui să-l sacrificăm înainte de plecarea ta. Pentru noi este mai important să-l îmbunăm pe Belac pentru ca furtunile să ocolească țărmurile noastre de acum înainte. Nu ne interesează destinul acestui om. Destinul lui, ca și al altora, îl hotărâm numai noi, ca și până acum! Știi prea bine asta. Nici nu știm de pe ce pământuri sosește după vorbele-i fără noimă...
- Poate vine dintr-o lume necunoscută nouă...îndrăzni să murmure Pora.
- Nu există pământ pe care să nu fi debarcat cu armele noastre! răspunse trufaș Rift.
- Dar dacă el vine, într-adevăr, dintr-o lume necunoscută nouă? Va trebui să o cunoaștem. Să o cucerim! spuse cu însuflețire uriașul Nort. Unde se poate întinde ea?
- Poate există dincolo de Poarta Lumii, rosti timid Rodan, ochii sticlindu-i la gândul unor noi cuceriri.
Mulțimea intrase într-o tulburare generală. Poarta Lumii de Dincolo era socotită de generații capătul lumii. O poartă clădită din stâncă drept în mijlocul apelor, înaltă de câțiva zeci de metri. Pe sub care ar fi putut trece cu ușurință orice corabie a vremii. Dar cine să se încumete să taie cu carena deschizătura porții spre o lume necunoscută? Întunecată și rece, așa cum știau din străbuni. Dincolo de care se întindea abisul pe care niciun locuitor al insulei nu se încumetase să gândească că ar putea să-l treacă vreodată.
Brag se interpuse între silueta aprigă a lui Rift și mulțimea dezlănțuită la auzul acelor cuvinte îndrăznețe.
- Trebuie să consult Oracolul din Dreid, asta este hotărârea mea și nimeni nu mi se poate opune, ridică Brag glasul, acoperind pentru o clipă rumoarea mulțimii. Ca Mare Preot, am drept de viață și moarte asupra voastră, și trebuie să știu care vor fi semnele timpului citite de Oracol. De aceea, îi voi cere să deschidă cărțile destinului. Pentru voi, pentru binele insulei noastre. Înțelegeți, un trup care a călătorit în temnița chitului și este viu, este un semn ce trebuie descifrat!
- Acest străin nu poate rămâne aici, cu noi pe insulă! Viu! strigă Rift, adresându-se gloatei, ignorându-l voit pe Brag. Oracolul din Dreid nu are putere aici, unde numai Belac judecă oamenii și destinul lor. Pora, Cros, pregătiți rugul ritual!
Mulțimea se dezlănțui în strigăte guturale, sălbatice, ca bântuită de un vânt năpraznic. Marele Preot avea atâta înțelepciune încât să nu adauge răutății cu care de multe ori îl privea Rift și nemulțumirea poporului pe care o jertfă umană îl aducea mereu în pragul exaltării psihice. El se apropie de bărbatul de pe țărm, care avea acum o privire limpede. Trebuia să afle cel puțin de la el cine este. De unde vine. Brag nu putea risca să plece spre Oracol, și să lase impresia că îi condamnă pe vohieni la pieire prin prezența unui om parcă înviat din morți. Sosit pe ape ca un blestem greu pentru neamul lor. Observă pe degetul bărbatului un inel strălucitor. I-l desprinse cu băgare de seamă și îl privi la lumina unei făclii. Avea încrustat pe el un nume: Caleb. Numele era încadrat de-a dreapta de un soare, iar în stânga de astrul lunii. Brag se aplecă la urechea bărbatului, șoptindu-i: „Caleb?”. Acesta clătină afirmativ din cap, apoi murmură câteva cuvinte în limba celor de pe Voh, cuvinte a căror rezonanță pătrunse adânc în carnea și în ființa lui Brag.
- Sunt Caleb, ucenicul lui Chefa. Am venit să vă aduc Cuvântul!
La auzul vorbelor rostite în străvechea lor limbă, primele rânduri de vohieni se traseră un pas înapoi.
- Cum de vorbești în limba noastră, tu, un bărbat venit de dincolo de Poarta Lumii de Dincolo? i se adresă Brag, ajutându-l să se ridice anevoie în picioare. Cum ai trecut de cascada Balaurilor cu Corn? Acolo unde marea se curbează și nicio corabie nu mai poate trece?
- Nu există nicio cascadă, iar marea nu se curbează defel. Lumea este una singură, răspunse străinul cu o voce blândă, sub modulația căreia aspra, consonantica limbă de pe Voh părea o mlădiere de vânt septentrional. Nu există un aici, și un dincolo. Pământul se întinde ca o haină sub cerul liber. Liber pentru toți oamenii. Căci toți sunt egali și au dreptul la viață pe același pământ, și sub același cer. Orice este cu putință la Dumnezeu...
- Și cine este acest Dumnezeu?
- Cel care a făcut marea și pământul, cerul și toate cele ce sunt în ele...
- Lui te rugai atunci când te-ai trezit din amorțirea chitului?
- Da, lui.
- Dar bine, interveni energic Rift, apucându-l de reverul dulamei pe străin și aproape ridicându-l de pe solul nisipos, cum de cutezi tu, un străin, să pui pe Dumnezeul tău mai presus de Belac? Belac este cel care a făcut tot ceea ce ne înconjoară. Cerul și uscatul. Apele de nord. Totul. El ne-a dăruit viață și tot el ne-o ia...
- Veți vedea că Dumnezeul meu este mai presus decât Belac și decât toți idolii la care se închină insulele arhipelagului. Dumnezeul meu mi-a trimis prin duhul lui darul de vorbi în limba străveche de pe Voh. Duhul idolulului vostru poate oare să vă învețe să vorbiți în limba mea?
Rift îl privi întrebător pe Brag, neștiind ce să răspundă.
- De aceea am venit la voi. Să vă aduc un Cuvânt nou. Cuvântul lui, și cu el o Lumină neștiută de voi până acum...
- Cum spui tu că ne aduci cuvântul...și lumina...? Parcă noi am trăi în necunoaștere și în întuneric! rosti Brag, aproape înfuriat de spusele străinului.
- Când veți auzi și veți înțelege Cuvântul, veți ști că vă aflați în Lumină. Viața voastră, cea petrecută în ură, prin sabie și foc trebuie să înceteze. Numai uniți și în pace cu vecinii de pe celelalte insule veți mai putea fi un popor. Un popor care să poată sta în fața primejdiei care vă amenință...
- Primejdie? Niciodată Voh nu a cunoscut acest cuvânt! îi șuieră la ureche străinului Rift, a cărui față era congestionată de mânie. Fiindcă nimeni nu a cutezat să ne țină piept. Despre ce primejdie vorbești?
- Despre amenințarea Imperiului...
- Care Imperiu? De fapt, de unde vii tu, străine? îl întrebă Brag, rotindu-și privirea spre mulțimea ce se strânsese ca un cerc de foc în jurul lor, gata să dea parcă în clocot la auzul vorbelor îndrăznețe ale bărbatului. Vii de pe Croft? Sau poate Rand? De pe Trod sau Brid? De pe ce insulă? Poate de pe o insulă nedescoperită de noi încă...
- Vin din chiar inima Imperiului. De la Roma. Cea care a devenit stăpâna lumii. Care a auzit de cruzimea și barbarismul actelor voastre. Și care va voi să vă supună grumazul sub talpa legiunilor sale. Așa cum a făcut Carthaginei, Egiptului...Așa cum a făcut și pământului sfânt unde am văzut lumina soarelui, transformând-o în provincie romană...Mândra și străvechea Palestină...
- Ce nume sunt astea cu care ne rănești auzul? l-a întrebat tot mai furios Rift.
- Nume ale popoarelor întinse sub cerul liber. De pe pământuri la care voi nici nu visați. Acolo, de unde vin eu, pământul își înalță chiparoșii în soare, cedrii umbresc animalele Domnului, hamsinul este un vânt fierbinte ca altarul vostru ritual. Va trebui să alegeți: pacea, armonia cu vecinii, pentru a fi un popor tare, sau plecarea grumazului sub sandaua romană. Dar pentru asta va trebui să ascultați Cuvântul pe care vi-l aduc, Cuvântul lui Chefa... Va trebui să vă nașteți din nou. Un popor nou, cu un suflet nou. Un popor născut din bunătate, milă, pace și înțelegere...
- Grumazul nostru supus? Niciodată, străine! răcni Rift, rotindu-și sabia amenințător în aer.
- Numai dacă veți trăi în pace, în armonie cu celelalte insule veți rămâne un popor de sine stătător, continuă străinul cu însuflețire. Numai așa veți putea supraviețui sclaviei romane... Altfel, veți cunoaște umilința, suferința, veți privi cum neamul vostru se macină sub vântul soartei, devenind pulbere și fum. Uitare...
- În pace, în înțelegere? râse aspru Rift. Cu cine? Cu cei de pe insulele Croft și Rand? Sclavia romană? Mai bine morți. Nu a existat și nu există forță care să ne îndoaie grumazul, nouă, vohienilor! Nu avem nevoie de nicio pace. Sânge...sabie și foc...sânge...!
- Sânge, foc și sabie! Atât a știut să vă învețe idolul vostru? îl mustră blând bărbatul pe Rift. Dacă veți asculta Cuvântul veți vedea că Dumnezeul meu este veșnic. Neschimbător. Nimeni și nimic nu-l poate atinge.
- Și Dumnezeul tău ne va proteja în fața unui dușman, care, după cum spui tu, este foarte puternic?
- Dacă veți deveni mai buni, dacă vă veți uni destinul și forțele cu celelalte insule, dacă veți primi legiunile romane sub semnul păcii, Imperiul vă va cruța. Veți deveni o provincie romană, dar veți fi liberi pe pământul vostru. Vă veți păstra limba și obiceiurile...
- Nu avem nevoie de Dumnezeul tău! Belac va sta ca un zid de netrecut în fața acestui Imperiu. Pe care noi îl vom învinge! Și vom deveni stăpânii lumii! strigă Rift în uralele nestăvilite ale vohienilor ce își agitau săbiile scurte ce scânteiau ca stele de gheață în întunericul nopții.
- Când legiunile romane vor păși pe nisipul lui Voh, Belac va cădea cu fața la pământ!, continuă străinul cu glas scăzut. Neputincios. Un morman de pietre și de lemn va rămâne din falnicul vostru idol sub loviturile balistelor de pe corăbiile romane.
- A profanat numele lui Belac! strigă ca scos din minți Rift. Trebuie să moară!
- Străine, murmură stins Brag la vederea urii neferecate din privirea lui Rift. Spune-mi, spune-mi măcar cum ai ajuns aici? În pântecele chitului?
- Chefa m-a trimis să aduc Cuvântul în insule. M-am îmbarcat ca să predic Cuvântul și la voi. Așa cum am făcut și la alte popoare. Dar o furtună năpraznică ne-a rupt corabia în două. Un chit uriaș a zdrobit cu fălcile, și apoi a măturat cu coada lui rămășițele corăbiei. M-am trezit în întunericul primordial din pântecele său, și, dacă nu ar fi fost aruncat la mal de furtuna grozavă, aș fi dus cu mine Cuvântul în lumea tăcerii. Chiar nu vă întrebați de ce din toate aceste insule tocmai pe Voh a eșuat chitul uriaș? Chiar nu vă întrebați cum un om ca mine a supraviețuit în pântecele chitului? Oare nu vedeți că ați fost aleși de Dumnezeul meu pentru a fi salvați de la pieire eternă?
Brag simțea că străinul înfierbântase sângele poporului prin acele cuvinte nechibzuite. Dar în același timp înfățișarea lui plăpândă, tinerețea sa, privirea blândă îl făcură să simtă că acest bărbat este un om deosebit. Ar fi vrut să-l poată salva de la sacrificiu. Măcar până la întoarcerea de la oracol.
- Rift! spuse Brag autoritar, apăsând voit pe cuvintele sale, pentru a le da greutate în fața pornirii sălbatice a lui Rift. Ar trebui măcar să-l ascultăm. Să-i ascultăm cuvântul. Să încercăm să-l înțelegem. Apoi să așteptăm hotărârea Oracolului...
- Cuvântul lui nu are trecere în fața noastră. A spurcat cu vorbele lui altarul lui Belac. I-a batjocorit numele. I-a sfidat puterea. Trebuie să moară! Cros, Pora, pregătiți altarul de sacrificare!
Marele Preot citea pe fața lui Rift și a poporului înfierbântat determinarea și mânia față de acest suflet călător pe ape. Brag vârî inelul străinului într-o pungă de mătase pe care o ținea la brâu, alături de o baghetă pe care o folosea în ritualurile de venerare. Se retrase trist câțiva pași. Acum nu mai putea face nimic. Bărbatul fu ridicat în căngi, cu capul în jos. Rânjind sălbatic, Drod, cavalerul negru, se apropie de străin a cărui piele încrețită începuse să supureze sub dogoarea focului ritual din apropiere. Drod își înfipse degetele mănușii sale de fier, cea pe care o purta în luptă, și smulse în chiotele exacerbate ale mulțimii ochii bărbatului. Îi înfipse în două țepușe de metal, pe care apoi le depuse ca ofrandă la picioarele idolului. Ochii aceia, călătoriți pe apele de nord, trebuiau astfel să transfere ochiului lui Belac imaginile locurilor pe unde poposiseră, pentru ca idolul să devină mai puternic. Cu o acuitate sporită în a prevedea vizionar pericolele ce ar fi pândit insula. Urletul nefiresc al bărbatului sfâșie întunericul, urcând înspre tăria cerului pe care apăruseră primele stele. Primele stele după două săptămâni de furtuni năpraznice. „Priviți!” strigă Rift mulțimii, arătând bolta ce născuse cu un oftat herghelia stelelor. „Belac s-a milostivit de noi. De mâine vom putea călători iar sub tavanul cerului albastru spre depărtări. Vedeți, străinul era un semn negru pentru noi. Vedeți! Nu mai avem nevoie acum de oracolul din Dreid! Am fost izbăviți de pericole! Belac ne-a trimis semnul lui bun!”. Numai Brag îl privea pieziș, spunându-și în sine că orice s-ar întâmpla era de datoria sa să întrebe Oracolul despre acest bărbat ce își dădea duhul atârnat în chingile uriașe. Marele preot simțea că trebuie să facă acest lucru. Cu orice preț. În acel timp, Drod își continua macabrul sacrificiu. Tăie limba bărbatului și o aruncă în focul ritual. Pentru ca blestemele purtate pe pojghița ei subțire, blestemele adresate lor de acel străin sacrificat, care acum bolborosea din nou cuvinte de neînțeles în limba lui, să piară cum piere fumul ridicat înspre tăriile cerului. Cuțitul lat și zimțat la bază a lui Drod străpunse abdomenul străinului de sus până jos. Izvorul purpuriu începu să se prelingă pe nisipul ce deveni covor însângerat. Intestinele fură îndepărtate și aruncate câinilor lui de vânătoare. Plămânii aruncați în foc pocniră ca niște baloane de aer. Numai inima și ficatul fură depuse la picioarele lui Belac. Inima, locul înțelepciunii și al emoțiilor. Ficatul, simbolul vieții vii. Începu dansul ritual în jurul trupului ce atârna inert. Vohienii așteptau ca ultima picătură de sânge să se scurgă pe nisipul ce acum frigea sub platoșa de purpuriu fumegând. Câteva femei excitate la vederea sângelui și spărturii din abdomenul străinului pregătiră un amestec de ierburi îmbibate în alcool, pe care i-l dădură lui Drod. Acesta vârî ierburile în stomacul golit și le dădu foc. Combustia extraordinară a amestecului cuprinse întreg corpul bărbatului. Când totul deveni cenușă pură, Drod o strânse într-un corn de berbec și i-l întinse lui Brag. Marele preot îl înălță spre cer, mulțumind lui Belac pentru mila lui, și pentru cerul ce acum era spuzit de stele.
„Insula va fi oare păzită prin acest sacrificiu?”, se întreba Brag, strângând în palme cornul cu cenușa bărbatului. „Voh ar putea să pornească iar în cuceririle pentru care a devenit temută până-n depărtări? Va putea deveni stăpâna lumii? Va putea învinge acel Imperiu despre care ne-a vorbit străinul?”. Brag nu-și putea răspunde la aceste întrebări, și se retrase mâhnit în cortul său. Era hotărât ca mâine în zori să pornească spre Oracolul din Dreid. Căci voia să știe cine fusese Caleb, omul ce călătorise în întuneric peste întinderea apelor. De la care auzise numai cuvinte ciudate, necunoscute vohienilor: ucenicul lui Chefa, Imperiul, stăpâna lumii, Chartagina, Palestina. Brag știa că numai Oracolul ar fi putut să-i dezlege această înșiruire de lucruri tainice.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!