poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3775 .



Mereu alti călători
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2009-09-06  |     | 



În gară, mereu alți călători. Același Ceas cu limbile strâmbe, măsurându-le trecerea. Admir cu nesaț culorile toamnei și-i mulțumesc lui Dumnezeu. Știu eu pentru ce. Lângă mine, orbul oftează. În ce culori vezi tu, omule, toamna? Câinele i se lipește de picior, trecându-și capul de jos în sus și de sus în jos, într-o mângâiere pe care doar aceste ființe știu s-o dăruiască. Orbul îi pune mâna pe cap, mângâindu-l, la rândul său. Deodată zâmbește și i se adresează consolator, cu ochii în gol: „Lasă, Bobică, e frumoasă viața!”. Bobică dă din coadă și își depune botul pe mâna stăpânului, într-un gest aprobator, de recunoștință.
Îmi sosește trenul. Mă ridic, neștiind ce ar trebui să fac. Să-l întreb pe vecinul meu de scaun dacă vrea să-l ajut, să-i spun „ la revedere”, sau să plec prefăcându-mă că nici n-am stat lângă el. În fond, nu mă văzuse. Dar orbii posedă un alt fel de „vedere”. Doar noi, ăștia sănătoși, suntem atât de imbecili încât să ne imaginăm că deținem adevărul absolut. Mă rog, vorbesc în dreptul meu...
Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, simțindu-mi ezitarea, îmi strigă, când deja mă depărtasem: „Mergeți liniștită la tren, că noi ne descurcăm!”.
Bobică o ia înainte, responsabil. Merge sigur de sine, doi-trei pași, apoi se oprește, uitându-se înapoi, așteptând să fie ajuns din urmă. Apoi pornește iar. Își conduce stăpânul exact prin locurile de trecere pentru traversarea căii ferate. În ușa trenului, urcă scara, așteptându-și prietenul în capul ei. Apare șeful de tren și le spune că animalele sunt interzise în tren. Nu mă rabdă inima și îi arăt, la o ușă mai încolo, niște „animale” îmbrâncindu-se. Ridică din umeri: „Ce vreți, doamnă, regulile sunt reguli! Și-apoi, „animalele” alea și-au plătit biletul”. Sau șpaga, ce contează? Asta era? „Cât costă?”, întreb. „Ce?” „Biletul de tren pentru câine.” „A! Nu costă nimic, dar nu-nțelegeți? Nu e voie și gata!” „Și dacă totuși cineva se urcă însoțit de animale și îl prindeți?” „Amendă!” „Cât?” „O sută de lei.” „Poftiți amenda și lăsați-l să urce!” „Du-te, cucoană, de-aici! Dacă am supracontrol, ce mă fac?” Dacă te nășteai orb, ce te făceai?
În timpul „parlamentărilor” mele cu „nașul”, doi țigani se coțopeneau să urce un sac din care se auzeau guițături sfâșietoare. Îi arăt: „Ei? Regula care nu poate fi încălcată nu se aplică pentru toți?” Mi-o retează cu enervare: „Asta-i altceva! Ãia se mănâncă...omul trebuie să mănânce. Ce să fac, să-i iau hrana de la gură?” Taci, că n-ai înțeles nimic! Bine că trăim să mâncăm.
„Vă rog poftiți în vagoane! Trenul pleacă într-un minut.”, se aude vocea șefului de tren, care dispare în vagonul lui. Îi spun orbului: „Urcați! Cu Bobică cu tot. Ce are să vă facă?”
Zâmbește trist: „Mă poate da jos într-o altă gară sau, și mai rău, în câmp. Aici măcar cunosc locul, am pașii numărați. Hai, Bobică, dă-te jos! Trenul nostru încă n-a sosit...” Bobică, ascultător, coboară dintr-o săritură.
Trenul se pune în mișcare. Pe scara vagonului, cu lacrimi în ochi, le fac cu mâna, fără să realizez absurdul gestului. Bobică aleargă pe lângă tren, în sensul de mers, conducându-l cu lătrături. Omul îl urmează încet, pipăind atent cu bastonul. Înainte să prindem viteză, îl aud strigându-mi cu același glas optimist cu care îl asigura pe Bobică de faptul că viața este frumoasă: „Vă mulțumim! Măcar ați încercat. V-ați născut prea devreme. Nu plângeți! Nimeni nu-i de vină că viața e așa cum e, că lumea se împarte în oameni și animale, în văzători și nevăzători...”

Altă gară, alți călători. Același Ceas cu limbile strâmbe, măsurându-le trecerea, uneori nedreaptă...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!