poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-13 | |
Două luni mai târziu Gabriel începea să creadă că viața lui se așeza pe o cărare liniștită și sentimentul acela îi dădea o stare de confort pe care nu o mai simțise... nici nu mai știa de când. De când era copil poate.
Paula se mutase în apartamentul lui și o făcuse în toate modurile posibile. Urmărind-o cum curăța apartamentul și cum își petrecea ore întregi în bucătărie pregătind cina pentru el nu se putea abține să nu zâmbească și să nu se simtă oarecum dator Paulei. Nu uitase că trecuse foarte puțin timp de când se trezise cu ea la ușă fără să aibă habar cine este și acum..., acum devenea tot mai importantă pentru el cu fiecare zi pe care o petreceau împreună. Ajungea seara acasă epuizat fizic și mental de cele mai multe ori la ore foarte târzii dar ea îl aștepta întotdeauna cu baia pregătită și cu mâncare caldă. Trecuse prin momente foarte tensionate în laborator și tot ce-l făcuse să meargă mai departe fusese gândul la verișoara lui care îl aștepta acasă la ei cu mâncare și cu o vorbă bună. Uneori se gândea că viața pe care o aveau aducea foarte mult cu a unui cuplu de proaspăt căsătoriți cu excepția verighetelor și a sexului. „Ajungem noi și acolo.” glumise ea când îi spusese ce gândise. Râseră împreună și se îmbrățișară. Aveau obiceiul de a se îmbrățișa des în ultima perioadă. Doar atât dar se simțeau foarte bine împreună. Gabriel se mira cum putuse să trăiască fără ea și cum avea să supraviețuiască după ce ea va pleca din viața lui. Nu-i pomenise nimic de Felicia și ea nu-l întrebase deși avea bănuielile ei pentru că trecură câteva zile din acea seară până reușise să scoată de la el și altceva în afară de: „da dragă” sau „cum crezi tu dragă”. Reușise să o uite pe Felicia sau, dacă nu o uitase și se întreba zilnic de ce venise în acea zi la el, cel puțin se gândea mai puțin la ea. Munca și noua lui rudă îi acaparaseră viața dar el nu se plângea, ba chiar își impusese să fie mulțumit. Dar, între ce vrei să simți și ce simți cu adevărat sunt deseori diferențe atât de mari încât este greu de hotărât dacă efortul de a-ți ignora sentimentele este benefic sau nu. Gabriel era desigur conștient de toate aceste lucruri ba încă și de multe altele dar, în pofida lor, continua să se gândească la chipul palid și plin de lacrimi al Feliciei pe care nu și-l putea șterge din minte. În același timp o față nouă își cerea partea cuvenită din inima lui, chipul blând al Paulei. Experimentele mergeau strună, avusese succese neașteptate cu razele X și incredibile cu razele ultraviolete. Izbutise să modifice structura cromozomilor și să modifice genetic ADN-ul șoarecilor de laborator. Dar acolo nu era nimic nou, și acum că știa că poate modifica în mod vizibil structura moleculară a unui ADN fie el și de șoarece, tot ce mai trebuia să facă era să descopere o metodă de folosi acea modificare pentru a elimina defecte și pentru a scoate în evidență presupuse abilități latente. Abia pus față în față cu greul problemei începea să înțeleagă cât de multă încredere aveau în el oamenii aceia care îi dăduseră pe mână un laborator cu resurse aproape nelimitate doar pentru a afla răspunsul de la întrebarea vieții sale. Din fericire pentru el avea deja un răspuns care ar fi trebuit să rezolve toate necunoscutele, sau ce puțin așa credea el.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate