poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-29 | | Ceea ce m-a amuzat cel mai mult în ceea ce privește urmarea acelei seri era că totul fusese telefonat, anunțat, stabilit, aș spune, în prealabil. Deznodământul era previzibil încă înainte de a începe ceva, și dacă eram încă acolo era, poate, și pentru că eram să curios să văd cum va avansa povestea. Ei, mint un pic: îmi dorisem să ajung aici, și nu eram în nici un caz un spectator inert al unei piese prost scrise. În fapt, știam prea bine ce trebuia să urmeze, e adevărat – dar nu tocmai acesta era motivul pentru care mă bărbierisem fluierând, în grabă, e drept, dar nu fără minuțiozitate? Și nu tocmai de aceea cântasem oare sub duș? Oh, ba da. Știu, te văd zâmbind să afli că m-am bărbierit înainte, iar surâsul tău are o semnificație deloc absconsă. Da, într-adevăr, mă bărbierisem, poate la fel de atent, dacă nu chiar mai, și în acea zi, știu, dar cu mai multă încordare. Și, oricum exista o diferență: eu voiam să dau uitării tocmai seara aceea de sfârșit de mai, și o făceam masându-mi obrajii cu intensitate, acoperindu-mi umerii cu o pastă albă și înspumată de săpun, și o făceam prin cântecul pe care îl fredonam sau prin meticulozitatea cu care am fumat ultima țigară înainte de a stinge lumina. Și totuși, cum puteam să o uit… din moment ce încercam și voiam să o dau uitării? Dar nu la aceste amănunte mă gândeam eu atunci, stând pe mocheta deloc catifelată. Ci la felul stângaci în care amfitrioana mea încerca să mă conducă spre linia de final atât de bine prevăzută cu atât timp înainte… - Dar, de fapt, de ce ați venit în această seară aici, domnule? O întrebare atât de ceremonioasă și atât de lipsită de sens nu putea primi decât un răspuns pe măsură. Am întors capul spre stânga și am îngânat cu toată seriozitatea de care eram în stare: - Păi, eu am venit să verific instalația de apă, dar constat cu regret că este perfect funcțională. Astfel încât nu îmi rămâne decât să îmi explorez calitățile ignorate până acum și să încerc să repar plafoniera (am observat că dă o lumină nehotărâtă, și palidă… E adevărat, foarte intimă… dar nu mai puțin periculoasă pentru sănătatea ochilor dumneavoastră). Pot face orice din ceea ce stabilește utilitatea unui bărbat într-o casă de om, ca de pildă să întind patul sau să deschid televizorul, să constat că CD-playerul este defect sau nu, să mănânc frigiderul sau să verific rezistența arcurilor unui pat. Aș putea să mai beau încă o sticlă de vin sau să mai devorez o porție de paste, afirmând că sunt delicioase, sau aș putea să vă spun o poveste despre lungimea continentelor care nu au fost încă descoperite, despre prețul orezului din China sau despre ultima invazie de lăcuste din insulele Lofoden, despre cultura maimuțelor în arhipelagul Svalbard și despre greutățile întâmpinate de cultivatorii de gorile… Aș mai putea să aduc un omagiu nepieritor lui Woody Allen sau să schimb muzica… în sfârșit, un milion de lucruri de o decisivă importanță care v-ar convinge că nu am venit în nici un caz degeaba… Tirada mea nu se încheiase –ar fi putut continua încă vreo două ore- dar gazda mea i-a pus capăt cu o surâzătoare invitație la somn. Am răsuflat ușurat, am cerut o pereche de pantaloni scurți –evident masculini- și cum era firesc, nu i-am primit. Profitând de întunericul care ne înconjura de câteva minute, m-am arătat în triumfătoarea mea goliciune (nefiind nici Noe, nici beat și nici tată nu aveam în nici un caz de ce să mă tem că ar fi trebuit să îmi blestem a doua zi unul din moștenitori) și m-am strecurat alături de foarte delicata mea tovarășă întru morfeică vrajă. Zâmbeam fumând o țigară pentru a amesteca în acest fel caldul și proaspătul aer de toamnă cu parfumul nemuritorului magistru Jean Nicot, așteptând cuvinte care să lege între ele două distanțe sau pregătindu-mă cu inocență să adorm (ceea ce nu avea să mi se întâmple prea curând, o știam). - La ce te gândești? - Nu la mare lucru – mă gândesc că dacă aș fi căpitan de vas în secolul XVIII, mi-aș începe jurnalul de bord pe ziua în curs cam așa: „Insula pe care am descoperit-o astăzi nu figurează pe nici unul din atlasele geografice pe care le-am consultat. Coordonatele ei sunt –după cum urmează, sub rezerva exactei determinări a longitudinii. Voi trimite la ora prânzului o barcă împreună cu treizeci de marinari pentru o vizită care să identifice potențialul pământului, potabilitatea apei și caracterul indigenilor. Dacă atitudinea cațicului va fi prietenoasă, voi da acestui pământ un nume și o voi lua în stăpânire în numele Preacatolicei Majestăți.” - Și dacă băștinașii sunt pașnici și ospitalieri? - „Atunci (urmează în jurnalul care a fost publicat recent într-o ediție anastatică) voi numi această insulă după numele regelui meu, Majestatea Sa Vanessius I, și i se va spune Vanessa. Și voi avea grijă ca marinarii să fraternizeze cu băștinașii și proviziile de apă să fie reînnoite, totul sub supravegherea tunurilor de bord. Și voi trimite membri ai echipajului care să exploreze cele două piscuri ale insulei și să privească văile care se întind la umbra lor, și să așeze acolo steagul Preacatolicei Sale Majestăți, și voi avea grijă să aflu dacă nu cumva pirați din vechime au îngropat aici vreo ladă cu vreun tezaur ascuns, despre care nu voi da socoteală echipajului, [-aici textul s-a rupt, și rupt a rămas] |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate