traversăm ținându-ne de mână, alergăm
pe calea victoriei, ne riscăm viața
ca să-mi cumperi o limonadă.
miroase a vopsea de păr, strălucire artificială,
creiere îmbibate de speranță,
transpirația noastră de adulți încă tineri,
ca un ceai băut la munte.
nu ne știm așa de bine, dar avem impresia
că am trăit unul în celălalt când împărțim căștile.
îmi zici, vrei să îți arăt ceva, cu ce se aseamănă
momentele noastre
și pui avril lavigne, eu râd și chiar mi se pare că ai spus
cel mai amuzant lucru din lume.

iubirile singuratice, iubirile bătrâne, iubirile fluture
coboară, urcă și iar coboară
frenetic din trolee imperfect luminate,
noi mergem peste tot și de frică
ne sărutăm până la obor,
apoi realizăm că fiecare spațiu de aici
e acasă.
la obor nu-ți poate fi frică nici de moarte, nici de singurătate,
așa că ne spunem ,,pe mâine"
și orașul se îndoaie ca o felină cubistă, umbră care plânge
la geamul blocului meu comunist.
/împlinire/
nici nu îmi mai pasă dacă ne vedem mâine sau nu -
și tu stai într-un bloc cu bulină roșie.
eu stau în pat
și inspir fantoma tutunului
expirat de tine,
pe umerii mei