L-am desfăcut nerăbdător și întradevăr erau vreo opt pagini scrise. Pe prima, în colțul de sus , din dreapta, era amprenta unor buze rujate, sub care era scris : “ sărută aici ! “ Am început să citesc scrisoarea, simțind că ceva nu este în regulă. Îmi spunea că a cunoscut un băiat din oraș, pe care la început îl ignorase. Un timp a ezitat să se apropie de el, apoi simțindu-se prea singură, a acceptat să iasă împreună. Acum era însărcinată ! O să aibă un copil… Simt cum dormitorul începe să se învîrtă cu mine, aerul să se împuțineze…
- George, ce ai frate, de-ai rămas așa înțepenit ?
Abia îl auzeam pe Dan , camaradul de deasupra patului meu.
- Nicoleta, cum ai putut să faci asta ?... Doi ani cît am fost prieteni nu m-am atins de tine. Spuneai că vrei să intri curată în biserică, și-acum…
Privirea mi se oprește pe AKM -ul atîrnat la capul patului. Îmi apre în minte soldatul care și-a tras în piept un încărcător de gloanțe cînd făcea de gardă la drapelul unității. Poate și el primise o scrisoare la fel, de la o nicoletă…
Două palme trase peste față mă readuc la realitate.
- Să nu faci vreo prostie, Geo, țipa la mine Dan.
- Vreo prostie ? Nu prietene , stai liniștit… O să plecăm în noaptea asta, departe, departe… Îți dai seama că-mi doresc lucrul acesta, că nu-mi mai este frică…
Am făcut bucăți scrisoare primită, fără s-o mai sărut în dreapta, sus…Imaginea Nicoletei pe peronul gării, cînd ne-am despărțit, privirea sa tristă, amintirea Luciei, pe care și eu o răpisem pentru cîteva zile, făcînd-o să-și uite prietenul din armată, se amestecau în mintea mea dureros, într-un joc al vieții… al sorții...

N-am plecat din unitate nici în nopțile următoare, pentru că turcii, conduși de "viteazul" lor comandant, Attila Sav, și-a retras trupele de ocupație, iar în cazarma noastră lucrurile începeau să revină la normal : cadrele militare nu mai dormeau în unitate, peste cîteva zile se dădeau iarăși învoiri și permisii. A sosit și ziua cînd vom preda uniforma soldățească la aceeași magazie, primind în schimb hainele civile. Ultima amintire din armată a fost trgerea la socoteală a sergentului Mihai Bîrna, de către cei care, de mîine, erau veterani, cînd pe holul dormitorului îl puneau, după ce-i trăgeau cîte o palmă peste față, să execute culcat-drepți, culcat- drepți… Probabil că aceștia nu uitaseră zelul cu care îi comandase Mihai, cînd de prea multe ori le dăduse “aviație inamică la joasă înălțime “…
Cu valiza de lemn în mînă, mult mai ușoară acum, la terminarea armatei, m-am urcat în tramvaiul 2 și am plecat, lăsînd în umă cazarma și o parte din viața mea.
Eram mai călit, mai pregătit pentru viață ?