poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-09 | |
Gata de culcare, Mihăiță?
Nu? Atunci am să-ți povestesc o întâmplare din vara trecută și așa poate o să vină și somnicul. Era pe la amiază. Am ieșit în grădină să văd ce mai fac florile și tufele de castraveți și de roșii. Am apucat să le întreb dacă s-au bucurat de ploaia din ziua trecută și dacă au dormit bine noaptea, pe răcoare. Când să aflu însă dacă Zorzonel, câinele vecinului, le-a mai vizitat și dacă soarele de dimineată nu s-a lăsat prea mult așteptat, numai ce aud un foșnet. - Dar ce se întâmplă? zic eu nedumerită. - Sunt zorelele, îmi spune înclinându-se spre mine o petunie. Azi, ele ornează gardul de jur împrejur. - Iar noi trebuie să împletim o măsuță , se aud câteva crenguțe care tocmai îsi făcuseră loc prin tufișul des. -Eu, d-na Gheo, am sa fiu un scăunel, se aude din tufa de castraveți o frunză mai mare ca celelalte. - Și eu am să fiu tot un scaunel, se aude vocea frunzei vecine. - Noi o să fim fundițele! se ridică din strat glasul florilor de gura leului - Iar noi, petuniile, trebuie să pregătim cortina.. - Cortina? Cum adică? Dar ce se întâmplă aici? -Așteptați și o să aflați . Mai avem doar câteva pregătiri. -Vedeți, noi strângem roua de dimineață în cupe, îmi spune înclinându-se spre mine un crin. Fiecare va fi servit cu un strop de rouă din cupele noastre. - Eu urmăresc cu privirea soarele și, la fiecare bătaie a ceasului cel mare și albastru de la Primărie, înștiințez grădina despre cât de puternice sunt razele de soare, spune o floare a soarelui, cât un degetar de mică. - Și tot nu mi-ați spus de ce… - Mai așteptați puțin, mă sfătuiește o roșie gata coaptă. - Și eu am o misiune, trebuie să ciripesc de zece ori la rând, spune o rândunică care, numai că nu m-a tras de gulerul de la bluză ca s-o iau în seamă. Despre ce putea fi vorba ? De obicei grădina mea e tare liniștită. Oare ce pune la cale de data asta? M-am dus să-mi iau cana de cafea și am revenit cât am putut de repede, căci, recunosc, eram tare nerăbdătoare să aflu ce se întâmplă. - D-na Gheo, luați loc pe băncuță. Repede! Soarele a ajuns la cea mai bună temperatură, se aude glăsciorul florii soarelui. - Iar mie mi-a venit rândul să ciripesc de zece ori …. Grădina, între timp, a început să se unduiască, păsărelele au început să cânte, florile să danseze, iar cortina de petunii s-a ridicat încet, încet lăsând să se vadă frumoasele tufe de roșii, cu gulerașele lor verzi. - D-na Gheo și dragă grădină, am onoarea să vă anunț venirea pe lume a celei mai tinere roșii din grădina noastră, spune, așezându-se pe brațul băncuței rândunica care tocmai ciripise de zece ori la rând. - Unde? Care? zic eu și dau fuga spre tufa cu roșii. - E aici, pe crenguța asta aurie. O vedeți? E mică, mică. Aici, în grădina dumneavostră, crenguța aurie ne anunță de fiecare dată când urmează să se nască o floare, o frunzuliță, o roșie … -Așa a fost și de ziua mea, se aude glăsciorul unui fir de iarbă de lângă măsuța împletită din crenguțe. - D-na Gheo, serviți un strop de rouă? - Si eu vreau unul, se apropie în fuga mare Zorzonel. - Pot să mă așez pe scăunelul ăsta frumos, făcut din frunze de castraveti? se aude rândunica. - Pot să-mi pun fundița asta frumoasă de gura leului la butonieră, spune bondarul care se cățarase sus pe băncuță. Și uite așa, dragi copii, am aflat că de câte ori se naște o floricică sau un merișor, o roșie sau un castravecior, un fir de iarbă sau o crenguță, în grădina mea este sărbătoare. Noapte bună, Mihăiță. Gata de culcare, copii? Și eu, Nouraș, sunt gata de culcare. Mai ales că azi am avut cea mai grea zi din viața mea: a trebuit să alerg în dreapta și în stânga, pe deasupra orașului, unde trăiește neamul meu de nori. Și știți de ce, copii? Pentru că mâine este ziua voastră, și n-am vrut ca cei din familia mea să trimită vreo ploaie chiar de 1 Iunie. Voi, copii, o să râdeți când o să aflați că noi, nourașii, nu avem telefon, și că mai alergăm de la unul la altul ca să ducem câte o știre. Și uite așa, de cu zori, am pornit la drum. Întâi, la fratele meu cel mai mic, care cum m-a văzut m-a și întrebat căscând încă de somn: - Nouraș, dar ce faci tu aici, așa de dimineață? - Știi, am venit să te rog ca nu cumva mâine să trimiți vreo ploaie pe Pământ. - Bineințeles că am să fac cum spui tu, dar de ce așa o restricție? - Pentru că mâine este 1 Iunie, iar Soarele are nevoie de drum deschis ca să ajungă în casele copiilor. - Ce frumos! Ce bine că măcar tu, Nouraș, te gândești la copii! - Acum, trebuie să plec, ca să-i anunț și pe ceilalți din familie. - Drum bun, Nouraș! Și așa am ajuns la fratele mijlociu, care tocmai stătea de vorbă cu prima rază din zi. - Buna dimineata, Nouraș. Dar ce vânt te aduce pe la mine? Mai întâi, să ți-o prezint pe Aza, prima rază de soare. - Mă bucur de cunostință. Dar vezi tu, frățioare, eu mă cam grăbesc. Am venit numai să-ți aduc aminte ca mâine este ziua coplilului și… - Da. Știu de anul trecut. De fapt despre asta vorbeam cu Aza. Du-te liniștit mai departe… Și așa am plecat spre fratele mai mare, care întotdeauna duce în mantaua lui câțiva stropi de ploaie, fie că e zi de ploaie sau nu. - Bună dimineața, Nouraș. Ce faci tu aici, în partea asta de oraș? Locul tău este deasupra școlii. - Știi, am venit să te anunț că mâine este ziua copilului și ca nu cumva, așa din greșeală, să scapi vreun strop de ploaie. - Nouraș, îți promit pentru că știu cât de mult ții tu la ziua asta, dar dacă se întâmplă să scap vreun strop… - Bine, unul, dar nu mai mulți. Da? Am plecat! La amiază, m-am oprit pe la părinții mei. Ei știu de ziua copilului de ani de zile. M-au poftit la masă și așa m-au rugat să vorbesc și cu unchiul meu, Nourul, care a cam început să uite ordinea zilelor. L-am anunțat deci și pe unchiul, care nu numai că uitase de ziua copilului, dar chiar credea că a doua zi este zi de ploaie. Și așa am luat-o înapoi spre locul meu, de deasupra școlii. Dragi copii, aflați că drumul acesta înapoi trece pe lângă cea mai importantă instituție de nori, cea a Norilor Înțelepț. Prin fața clădirii, numai ce aud vocea celui mai bătrân dintre ei. Mă opresc și îi văd pe toți aplecați peste o carte mare cu desene pe ea. Mă apropii mai mult și ce mi-e dat să văd: o mulțime de telefoane, de toate formele și mărimile. Și despre ce credeți voi că vorbeau între ei, Norii Înțelepți: despre cum fiecare nor, începând cu luna ianuarie, va purta câte un telefon în mantaua lui….I-am lăsat să hotărască ei ce e mai bine pentru neamul norilor și m-am dus la culcare, deasupra școlii. Așa că s-ar putea ca la anul să nu mai alerg tot orașul ca să opresc ploaia. Am să sun numai, și am să spun și eu ca voi”Alo!” Noape buna, copii! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate