Știam că nu pot să scriu la comandă, dar poza ta mă face să încerc visul. Alunec cu privirea sub luciul negru din piciorul tău îndoit în gând. Vreau să te duc cu gândul departe, în cel mai obscen vis pe care mi-l pot imagina. Privirea mi se oprește în ochii tăi care desenează un arc de întrebare. Defectul dințișorilor tăi deschide drumul spre adorare. Orice mic defect pe care îl găsesc îl ador pentru că te face pe tine să fi Tu.
-Dacă cineva ți-ar spune acum “te iubesc!” l-ai crede? Măcar pentru o secundă.
-Sincer, nu! Eu nu cred în cuvintele astea. Doar, poate, prin absurb aș crede pentru o secundă.
-A! Deci am găsit o portiță: “prin absurd”. O să încerc să te fac să crezi măcar în vis.
Zâmbetul din glumă se împrăștia prin părul ei galben de umbre. Oare avea loc pentru un vis? Visele dor în general și urăște să le spargă din realitate. Orice își propunea în vis putea împlini.
Ea era atât de sceptică încât puteai să citești asta în ochii ei întunecați.
E foarte rece sentimentul de a fi singur în vis. Lui îi era teamă de scepticismul ei, de zidul pe care poate îl avea în spatele culorii de aur al părului.
Intră te rog...

-Cât timp te-ai gândit la mine? O secundă, un minut?
-Mai mult de atât.

Am deschis o ușă. Pe ea scria auriu și banal numărul nouă. De la ce putea fi oare? El privea spre geamul deschis. Totul era atât de alb. Își ținea iubita de mâna. Emoția bătea din piept și dorea să iasă să privească iubirea. Afară era o zi de vară cu privirea caldă. Patul era aranjat cu un cearșaf alb. Căldura făcea ca hainele să pară inutile. Se întoarce cu privirea spre ea și găsește soarele în părul ei. Îl surprinse cum o mângâia ca un netrebnic. S-a supărat și l-a împins ușor cu mâna, strecurând degetele sub urechiușa ei curioasă.
-Ai mai fost aici până acum? A întrebat-o el curios.
-Nu am mai fost. Simțea cum căldura mâinii lui îi transmitea dorință în tot tupul. Mâna ei plină de dorință alunecă cu hainele lui spre podea. Ea era deja nudă de dorință. Ochii lor priveau lumina. Patul începu să își strice aranjamentul și cearșaful se șifonă trăgând colțurile spre mijloc. Două lumini dansau din ce în ce mai puternic. Trupurile se înnodau adânc cu suflete cu tot. Ea se dăruia fără oprire. O lacrimă de fericire se scufundă în lacul de plăcere. Sorele se rușină de ceea ce văzuse, iar noaptea veni să le acopere trupurile încleștate în aburi de desfrânare. Ochii lor povesteau liniștea lumii și așterneau pete de bucurie pe albul care încă persista.
Sufletele se cunoșteau de mult, din visul comun. Ea așeza fluturi de zâmbet lângă ochii plini de noapte. Zâmbea cu inima și asta îl făcea pe el foarte fericit.
Era norul pe care pluteau de vină. Era visul de vină.

-O să mai vi la mine în vis?
Clipă peste clipă, răspunsul atârna să cadă. Scepticismul ei din realitate o făcea să amâne următorul vis. Îi era teamă de cuvinte grele, de vise sparte, de dezamăgiri...îi era frică de mâine cel real care o să o înțepe în minte cu vis și gânduri obscene pe care nu le putea spune pentru că el nu e acolo.
Poate o să riște...poate nu.