Despre frumuseste
Este intr-adevar o onoare in a-mi petrece ultimile ganduri alaturi de remuscarile mele.Alaturi de incompetenta vizibil cumplita.Incep sa ma victimizez pentru ca mie nu-mi pare rau.E o prostie sa simti ca-ti pare rau.De ce sa-mi pese mie de altii?Nu ma intereseaza ce au altii, ce vor altii, cum supravietuiesc altii.Ma preocupa mult ceea ce nu voi atinge niciodata...Apogeul frumusetii.
Nu ne ingrijoram de aspect decat in momentul in care constientizam ca altii sunt mai apreciati.Ca nu corespundem unor norme figurative si foarte importante in societate.Apare isteria, depresia, incompetenta spirituala.Ca fiinte umane umblam dupa o salvare.Ignoram acele fiinte care ne par superioare, ne ignoram si noi din prea multa lacomie.
Este foarte important ca in aceste momente sa simtim din plin cat de slabi suntem, cat de neapreciati si uitati ne cred altii.Acest lucru provoaca multa indiferenta fata de altii, astfel si dezinteresul fata de parerile altora.
Eu nu cred in frumusete, suntem niste fiinte debile ce simt nevoia continua de a fi in centrul atentiei.Cel mai tare ma scarbeste atitudinea persoanelor care se uita la tine de sus, ca si cand tie ti-ar lipsi forta gandirii.Pe cand ei, probabil, nu au decat mult 2 cm de "ata cerebrala."
Unele femei au un farmec uimitor.Tu, ca femeie, la vazul alteia mai bune decat tine, te linistesti fiind constienta ca nimeni nu se va uitala tine in jurul ei.Dar cand stii ca poti domina, nimic nu te opreste de la sustinirea unei adevarate parade de seductie.Insa, oare nu ne pierdem timpul?Nu am putea trai cu cineva pentru care sa nu simtim nimic?Sa formam doar o sfera a cuplului ordinar, sa murim si sa ne plangem unul pe altul.
Si apoi la ce ne ajuta frumusetea daca oricum o vom pierde, nu este cumva doar arma satanei?Sa tanjim dupa aspect, nu dupa suflet.Sa credem ca nu putem rezista fara anume cineva, sa pacatuim?Ori, o sta la baza implinirii unei familii.Atunci de ce frumusetea nu ajuta in relatii lungi?De ce se ajunge uneori ca splendoarea sa nu fie indeajuns?Pentru ca nu este nevoie de ea!Si daca este...nu ne ajuta decat pentru momentul flirtului.

De multe ori am fost pusa in fata unor situatii jenante pentru mine.Pentru ca ma intereseaza mult ceea ce actualizez eu."Sa-mi placa mie de m!"-Nu se poate...Si ma trezeam dupa o vreme, cu imbecilitatea:"Ioana, ce faci ...iti place!".Insa de fiecare data mi-a trecut pentru ca nu indrageam decat aspectul.Nu ma lega nimic altceva de acea fiinta.Astfel de momente sunt de-adreptul umile.Te fac sa razi sardonic, sa te uimesti ca poti sa fii atat de pierdul in propriul univers.

Daca Nietzsche ar fi stiut ca nu e Iisus Hristos, probabil eu as fi fost nenascuta.As fi ridicat singuratatea mea pe plaiurile nebuniei si as fi oprit orice urma de lumina.Mereu m-am intrebat daca as fi supravietuit izolarii, dar am intuit ca fericirea si optimismul ar fi fost apogeice, demiurgice.Din pacate sunt prea lasa.Imi e frica sa mor, imi e frica sa ma ascund.Chiar daca sunt hidoasa, indur orice doar ca sa ma leg de fiecare urma de supravietuire.Insa daca tot universul ar fi dependent de mine, nu as evita sa ma sinucid.Asta pentru ca vanitatea mea nu ar tine doar de ei, ci de lipsa lor de integritate.Nu ar mai conta ca exista frumuseste sau uratenie.Nu s-ar mai gandi nimeni ca undeva in lume traieste o divinitate care pe langa asta, depinde de mine!La naiba cu lumea, nimanui nu i-ar pasa de fiinta umana daca ne-am simti atrasi de animale.

Despre insuficienta emotionala.

Sofocle sustinea odata ca s-a nascut ca sa iubeasca.Eu nu m-am nascut ca sa iubesc, nu simt nevoia de a impartasi nimic.Dimpotriva, am impresia ca altii nu doresc decat sa ma sufoce in ura.Sa ma faca sa sufar atat de rau incat sa le recunosc dragostea.Sa-mi demonstreze ca de fapt pot iubi.Oare de ce ii deranjeaza pe altii ca nu primesc ceea ce ofera?In cazuri in care nimeni nu le-a cerut niciun sacrificiu.Ma dezgusta afirmatiile precum "Am dat si nu am primit".Orice fapta are un risc, atunci cand riscam ne asumam deja rezultatul si nu avem dreptul la revolta.
Multi oameni poarta cu ei un aer de snobism.Ciudat este ca nu-mi trece in minte decat un singur gand despre asta:Iubesc snobii, fiindca sunt nevoiti sa-si iroseasca atata timp pentru a fi snobi incat le ramane prea putin ca sa-ti faca rau-Faulkner

Despre asteptarea indelungata

Aceste mici neplaceri de care dau zilnic, acele ganduri obsecene ce ma satirizeaza...sunt niste idei ce ma blocheaza in fata vietii.Nu am vrut sa recunosc niciodata ca as putea sa ma ajut singura.Am asteptat ajutor de la altii.Asta pana cand am implinit 10 ani si mi-am propus sa-mi conduc viata, nu sa mi-o conduca altii.Pana la 13 ani ma enerva orice mic comentariu la ceea ce fac si deja mi se parea imposibil sa castig batalia singura.Astfel am invatat sa traiesc cu ajutorul altora, profitand. Cel mai greu lucru in asta este sa stii cand sa te plangi de altii; cand sa spui tuturor ca unul "din noi" nu este corect.Aceasta este razboiul nevazut al lumii.Al tuturor timpurilor.Raul si binele.De asemenea, gasesc doua ramuri ale binelui: cel vizibil si cel ascuns...la fel si la rau.Culmea este ca ne zbatem pentru a castiga binele ascuns in fata raului ascuns.E cea mai apriga si complexa miscare a subconstientului."-Involuntar" spunem cu totii cand realizam ceva prea tarziu, si atunci spuneti-mi: de cate ori nu v-a salvat subconstientul???De cate ori am ales fara sa vrem sa gandim, si inca cate pe acum!
Ar trebui sa stim cand sa oprim asteptarea.Cand sa nu mai induram pedeapsa da nu ne fi indeplinita misiunea pentru ca ne transforma in niste lasi si nu in visatori.Un om care spera inseamna ca asteapta.Atunci pentru mine nu este decat un las care nu poate pune piciorul in prag.
Nu am inteles, nu voi intelege si nu vreau sa inteleg cum sta treaba cu norocul asta.Nimeni nu-mi poate spune ca nu se nasc unii cu el.Ca il poarta in sange si ii ajuta pana si la moarte pentru a ajunge in Rai chiar daca toata viata au fost niste falsificatori.Din pacate nu am ajuns nici macar sa gasesc un rost!Eu trebuie sa ma astept mereu de la tot ce e mai rau niciodata la ce e mai bine.Daca suntem egali, de ce exista lucruri care sa ne diferentieze atat de mult?De ce sa nu traim cu totii aceeasi viata, sa fim monotoni insa egali.Sa murim cu totii in acelasi fel.Sa nu ne imparta nimeni intre doua lumi.Si astfel de ar fi, daca Dumnezeu stie ca suntem oameni buni, de ce ii ajuta pe acei neciopliti, de ce se face ca nu vede?Nu cumva nu exista?Nu-mi vine sa cred ca Demiurgul ar trece cu vederea peste snobi.Asta doar ca sa fie mereu cel suprim.Imi vine insa, sa cred ca acei snobi sunt fiintele care ii construiesc altare.Noi, oameni normali si pacatosi...


Despre dezamagire
Ma doare mai tare cand ma dezamagesc pe mine si nu cand ma dezamagesc altii.Asta pentru ca stiu ce astept de la mine, stiu unde ma aflu pe aceasta lume....Va urma!