Trilogia “Proiectul unei limbi universale”

Partea I – “SUFLETUL

Motto:
“Prin clopot nu dai veste
Doar unui singur om
Ci zvoană - ’mpărățită
Ce vine de la Dom”

Clopotele în literatură - autori străini

“ – Auziți clopotele?
Sunau clopotele mânăstirii care chemau la slujba de dimineață. Ruprecht impreună liniștit mâinile; Hans auzi peste ape corul călugărilor. Când aceștia sfârșiră de cântat, argatul se întoarse spre iuncher:
- Þin să vă mărturisesc că, o clipă, nici eu n-am mai știut ce să fac. Acum văd iarăși limpede. Mă întreb numai ce-or fi simțit oamenii din timpurile vechi, când se rătăceau pe aici, și în sihăstria asta nu erau lumini, nici clopote, nici cântece!
- Se zice că ar fi prima mânăstire clădită în ținutul ăsta.
Rupert întări spusele:
- Trebuie să fi fost cumplit, într-o țară unde diavolul își făcea mendrele în voie, iar pretutindeni – nimic altceva decât pădure și mlaștină, pline de urși și păgâni. Nici un sfânt, nimeni n-avea un ocrotitor, nici nu știu cum te puteai descurca într-o asemenea beznă, cu atâția spiriduși și undine, care și azi mai mișună și pe care clericii nu i-au putut încă stârpi.
Hans Jürgen auzise că toate astea se trag de la faptul că în ziua de azi călugării nu mai sunt cum erau înainte.
- Sunt iubitori de mâncăruri bune și pierde-vară, asta-i drept, dar mai au clopotele. Fără acestea, spiritele rele de mult ar fi învins. A fost o faptă bună că și-au ridicat mânăstirea aici; a costat multă trudă și multe vieți omenești….”

Willibald Alexis – Pantalonii cavalerului von Bredow, Ed. UNIVERS, 1976.

*****

“…un clopoțel face parte din vestimentația lui Akemi; răsunau clopotele de la templele Daishoji și Shippoji…au pornit să bată ritmic, imediat după ce s-a luminat de ziuă, și, încă mai bat și urmau să bată mult după ora prânzului, la sărbătoarea Primăverii…tocmai conteniseră clopotele de seară…clopotul de la templu anunță că Takezo a fost prins și valuri-valuri de bărbați venind dinspre pădure se adunară acolo…”
“… S-a trezit după vreo patru ore când a auzit clopotele templelor anunțând sfârșitul anului. Somnul I-a făcut bine. Sări în picioare considerând că I-a trecut oboseala. Mintea îi era limpede și proaspătă. În tot orașul răsunau clopotele într-un ritm egal și măreț, anunțând sfârșitul întunericului și începutul luminii. O suta opt bătăi pentru o sută opt iluzii în viață – fiecare bătaie îi îndemna pe bărbați și femei să reflecteze la deșertăciunea vieții pe care o duceau.
Musashi se întreba câți puteau afirma în noaptea aceea:
- Am procedat bine. Am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac. Nu regret nimic. Pentru el, fiecare răsunet însemna remușcare…”

Eiji Yoshikawa – MUSASHI – 1981

*****