Recoltele închipuirii vor fi întotdeauna fapte mai presus de împlinire, izbînzi ascetice ale uimirii. Căci spicul brumei - substitut mai tandru pentru malițioasa abstracție a mai nimicului - nu va putea fi retezat oricîtă aplecare ar vădi secerătorul.

Și dacă după spusa din vechime: semeni vînt, culegi furtună, cel ce a risipit în brazdele lumii doar aburul sufletului, ce bruma să mai culeagă...

Și totuși, ispitită de ritmul aprig, precipitat al secerii - căci anotimpul e tîrziu și cadența somptuoasă a coasei pierită de mult prin pajiștile verii -, închipuirea se zorește. Urgențe sinucigașe, urmînd pilda sublimă a soarelui, revizuiesc drastic prioritățile:

prin liniști de cenușă se pornește aspru seceriș de brume.