- Cat timp a mai ramas pana acolo cand mana mea tremuranda va tresari intunecand cerul Tau de dincolo de apus ?!
- O clipa numai si nu vei mai simti cum te-ai dus... pe o cale pe a carei intoarcere gasesti inimi pecetluite si zboruri frante si aripi care se risipesc gonind, incet, incet din caile trecerii tale la cer.
- Mai e doar o clipa?!
- Da, doar una! Fa ce vrei cu ea, si n-ai sa regreti sa vezi vesnicia prin ea precum si soarele se vede in bobul de roua.
M-am aplecat usor asupra lumii si mi-am vazut chipul in lacrimile maicii mele, un chip picurand odata cu ele, indurerat, flamand. . .
O, mi-am zis, asta trebie sa fiu eu inainte sa ma fi nascut, cand inima mamei mele inalta rugaciuni pentru mine.
M-am inaltat din tarana printre firisoarele ierbii marunte din curtea casei noastre de la camp, unde plecau ai mei sa-si dreaga coasele in luciul vaii cu fan negru si gras si am vazut chipul meu in surasul tatalui care-si potrivea coasa de sold stralucind-o cu piatra-ascutita a gandului meu.
M-am ridicat pe genunchi si m-am regasit in mersul meu abia tinut, pe cale, inca inainte de-a fi stiut sa scot vreo vorba. M-am vazut rand pe rand, copilandru, june, om insurat si cate si mai cate. . .
Se facea ca de-acuma eu insumi imi dregeam coasa si insumi imi stergeam sudoarea in greul zilei. Era seceta, si inima mea gemea sub talpa grea a vipiei din miezul verii. Obosisem din cale afara si nu voiam decat sa mor.
Atunci un tunet s-a pravalit peste inima mea si mi-a spus:
- Mosnege, e timpul! Lasa-te in seama cailor Mele si altul te va incinge, si-ti va gati straita pentru povarnisul de colo! Il vezi?!
Trecuse clipa ragazului ce-mi luasem si as fi vrut sa apuc inca odata sa mai intorc privirea spre locurile dragi de-acasa. Eram pierit si ce-i de-aproape mi-erau straini. Simteam doar o mana iubita risipita ca o radacina peste pieptul meu cautand loc intetit sa se-nfiga in locul inimii mele spre a odrasli inca. Dar pieptul meu se vindecase de locul acela de unde fusese ea luata si-mi pare ca i-am zis: gata, ranile mele s-au stins, ajunge! E vremea . . . !
Ma voi duce la locul meu de-acolo de sus, si-am sa petrec acolo!
Mai stai, mi-a zis. . . Dar inima-mi slabise!
Din sanurile altarului, de dincolo de praporii catapetesmei, un inger maruntea cuvinte ca pentru el, cuvinte numai de el stiute: Vremea este a face Domnului. . .
- Nu stiu ce-ar fi sa fac! Nu pot, si cugetul mi-e greu! Am amortit si n-am sa pot sa mai stiu unde sunt. Dar este vremea. . . -ziceam-
Deasupra, in pantocrator se intalneau la Liturghie chipurile de foc ale heruvimilor, iar eu spuneam: mi-e bine. Ajunge zilei rautatea ei! Mi-e bine. . .
As fi vrut sa ma urc pe picioarele mele acolo sus, dar zilele mele povara ma secau din rasputeri. Stiam ca totdeauna venea in ajutor un inger, ingerul tau . . .
Asteptam. . . Pana intr-o clipa cand cerul plesni de-o lumina mare. Se auzira trambite, si glasuri si tunete si valuri de popoare multe. Se framantau cerurile, se rascolea pamantul si marea. Luasera foc stihiile, si eu stateam nedumerit privind si nestiind nimic. Era parca in ultima secunda cand mai puteai sa vezi inainte de a adormi pe veci, si ingerul meu nu mai venea. . .
De-acolo de sus cobora insa o mireasma care-mi invaluia inima cu binecuvantare. Priveam spre locul acela din piept si nu mai vedeam nici inima si nici mana radacinilor ei sa ma cuprinda. Pe semne mireasma aceea mi le furase pe amandoua, dar inauntrul miresmei ca de fum era un glas nedeslusit, un glas cuminte, cald. Nu intelegeam ce spune si m-am ciuluit s-ascult!
Peste ceruri coborase roua. In departari se vedeau chipuri de lumina si flori. Si glasul acela imi soptea usor, usor:
- Hei, trezeste-te, trezeste-te sunt ingerul tau. Nu ma vezi?!
Si l-am vazut! Un chip a carui liniste adia spre mine, o lumina peste care privirea mea a trecut in stol inflorind.
- Tu esti?! I-am zis. N-as fi crezut ca vi! Spune-mi ce-i cu mine?! Ia-ma si du-ma la capatul veacului, la odihna, sa-mi risipesc oasele acolo de unde-am fost luat.
Dar, ce-i cu mine ?! Si ce-i poporul asta adunat ca la nunta?!
- Cum n-ai aflat? Tu nu sti ce-i cu tine?!
- Nu stiu! Si ce-i atata freamat si-asa lumina mare?! Ce e lumina-ceea?! E foc in departare!
- O biet, de tine! Nu vezi?! Tu nu te vezi pe tine ?! Esti tanar, uite, inca . . . ! Ridica-te, mi-a zis !
Ia-ti chipul, haina si numele-napoi !
Nu vezi?! Ai inviat !