Pădurea verde se întindea de-a lungul fluviului lăsând să se strecoare printre coama copacilor câteva fulgere purpurii ce gâdilau apa furibundă. Din păcate fluviul nu se putu controla și inundă malul verde ucigând astfel câteva vietăți pe care le scuipă vijelios, ca pe o ofrandă adusă pădurii.
Câteva zgomote, câteva foșnete colorară liniștea aceste feerii; omul pășea puțin zgomotos călcând pasiv orice floare. Nu le băga în seamă, nu le observa? Părul negru i se revărsa puțin peste umerii solizi. Pe brațele vânjoase se putea citi efortul... Picioare a fel de solide îl asemuiau cu un prototip, un om perfect din punct de vedere fizic...

... Lucifer părea obosit și căuta liniștea pădurii. Ciudat... Probabil se săturase să alerge după suflete. Aripile căzute îl jenau, ca întotdeauna, iar mantia neagră se prăfuise. Tuși de câteva ori. Inflexiunile vocii semănau cu cele ale porcilor mistreți. Florile se uscau în momentul în care le atingea. O glugă ascuțită îi acoperea ochii negri...

... focul se potoli încet. Arhanghelul, în mantia albă însuflețește florile uscate. Ochii îi ard. E numai lumină; aura de foc nu arde însă. Mângâie aerul și reface liniștea. Urmează tăcut veșnica potecă. Să poți să plutești și să nu o faci... Poate vrea doar să atingă pământul, din care ne-am născut cu toții.

Arhanghelul și Lucifer se zăresc. Amândoi sunt cuprinși de neliniște. Tensiunea e tăiată de un urlet. Un lup apărut de nicăieri e gata să îl atace pe Om. A. și L. nu intervin, nu clipesc.
Lupul, parcă înfipt în pământ își arată colții ascuțiți, pregătit să atace. Omul nu are cu ce să se apere. E calm. Mult prea calm. Nu tremura defel. De la câțiva metri o remarcabilă antiteză îl privește pe Om, privește spectacolul. Lupul atacă însă mișcarea e anticipată și omul îl trântește cu o forță herculeană. Fiara nu renunță și se întoarce. Omul îl prinde de gât și printr-o mișcare circulară îl lasă fără suflare. A. și L. sunt încremeniți. Mai ales A. Pasiv, ca și până acum, Omul își continuă drumul venind înspre cei doi.
O: - Cine sunteți voi și...
Când umbra celor doi se transformă în siluetele lor și apoi în acele înfățișări Omul rămase mut.
Neștiind de ce, A. se hotărî să îi releve adevărata sa identitate.
A: - Eu sunt A. de foc, slujnicul Împăratului Cerului care veghează asupra voastră, a tuturor.
L: - Iar eu sunt L.
Revenindu-și parcă din starea de șoc omul se calmă repede.
O: - Adică voi sunteți binele și răul, nu? Esența noastră, a oamenilor?
A: - Cam așa ceva... deși esență voastră ar trebui să fie numai binele...
L: - Sau numai răul (râde)...
O: - Esența e și bine, e și rău. El a vrut să fie așa. Care altul ar fi putut fi scopul Copacului Cunoașterii? De ce să îl mai fi sădit? Iar noi, oamenii nu suntem doar o „invenție” de-a Lui? Nu El ne-a creat? Nu El a vrut să termine cu noi? Și chiar asta va face. O să vedeți. De ce a fost creat omul dacă nu trebuia să cunoască totul? Suntem doar niște marionete. Oare Dumnezeu ne-a dat tot ce avem azi? Sau noi, prin muncă? Da. Omul este el însuși un creator, așa cum este și distrugător...
L: - Ce...?
A: - Ce gânduri sunt astea? Cum...
O: - Ascultați-mă! Eu mă bucur de viață, de ce îmi oferă ea, de bucurii și de necazuri. Ãsta e mersul lucrurilor. Puține pot fi schimbate. Tot ce facem, tot ce putem să facem este să avem grijă de viețile noastre. În viață ești nevoit să faci și rău. Azi am omorât un lup pentru a mă salva. Am făcut bine sau am făcut rău? Am făcut și bine și rău. La urma urmei binele și răul sunt două părți componente ale aceluiași atom din care e făcută lumea. Pot coexista, dar nu pot exista unul fără altul.
A. și L. își pierd calmul și vor să îl părăsească pe Om.
O: - Unde plecați? Voi ce fel de „viață” aveți? Unul umblă după suflete și pune la cale răutăți, iar celălalt salvează oameni, suflete. De asta l-a creat El pe om? Ca să fie salvat? Voi cum puteți exista? Și voi sunteți doar niște marionete...
A. și L. pleacă, nemaidorind să asculte vorbele care le macină sufletele.

După câteva zile Omul mergea la fel de pasiv prin piață orașului. Pe strada largă zărește doi frați cărând un sac. Erau ei, A. și L. care ajunseseră să cunoască... Omul zâmbi și își continuă drumul...