poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-30 | |
Guvernământul General al Genezei
fragment roman Devenit un obișnuit al casei, D. își trimitea înainte eonul în fastuoasele limuzine prezidențiale încărcate cu diplomați și generali (pe genunchii cărora acesta se așeza nevăzut, zăngănindu le medaliile, zburlindu le părul rar, sărutându le pe urechi și tâmple concubinele, descheindu-le bluzele în dreptul sânilor, ba chiar sutienele), pentru a bântui acest imens palat, bodicăind peste tot, umbla prin toate cotloanele începând din pivnițele cele mai sordide până în decrepitele poduri inundate de regimentele gălăgioase ale liliecilor carnivori, prin mansardele întunecate ale servitorimii, schimbându-le șugubăț hainele prin garderoburi, prin imensele dormitoare, fâlfâind brocartul baldachinelor și cearceafurile paturilor, furând orgasmul doamnelor ce trudeau pe aceste altare ale Venerei cu amanți împovărați de pomezi și parfumuri, scheletice unelte sexuale consumate de atâta lehamite, smulgând, prin saloanele colocviale, puterea ocrotitoare din talismanele nobilelor dame și zațului din cafele puterea de a prezice, furând viitorul din cărțile de tarot, dibaci măsluite de prezicătoarele afiliate acestei înalte societăți, zmulgând orele din pendulele răspândite prin săli și coridoare, derutându le, lăsându le pentru zile întregi sterpe de viitor, zmulgând, în buchete imense, florile de pe tapete și covoare pentru a le da concubinelor cu care D. avea lungi și istovitoare amoruri, aduna păsările și gâzele de prin miile de tablouri ale galeriilor private Bourdeilles, punându le în colivii nevăzute, pentru a le duce mai târziu în Valea Ierbii, de se minuna zilnic marchizul că tablourile pinacotecilor sale, pline de viață și de culoare mai deunăzi, rămân pe zi ce trece mai sterpe, că peisajele lui îmbietoare, imortalizate de prestigioase edituri de artă în albume cu ilustrații de mare succes, pline de cascade, păduri și fânețe, se istovesc și se transformă în pustiuri aride, situație în care, excelența sa, dădu ordin sever să se încuie, cu lacăte făcute pe comandă specială, cele o mie una săli de expoziție, punând obloane pe cele peste șapte mii de ferestre, pentru a împiedica acest jaf sistematic, dar eonul reușea să pătrundă chiar prin vrăjile și slujbele de dezafectare spirituală făcute de prelații specialiști ale celor mai eficiente abații pariziene, răpind din tablouri totul: mobilierul, argintăria, dantelăria, mapamondurile ce ornau pereții cabinetelor imaginate de marii artiști europeni semnatari ai pânzelor, și păsările, și gâzele, odaliscele, preoții și notarii, țăranii și lăptarii, scoțându-i pe toți în afara orașului și dându-le drumul din această robie a artei, doar pe femeile frumoase păstrându-le în sertarele mobilierului de la hotel, închise cu chei și lacăte vrăjite, împreună cu furnicile, cu gâzele hărăzite unor insectare speciale, cu iarba care începuse să crească evadând pe la colțurile sertarelor și prin găurile cheilor, înecând inițial apartamentul, apoi coridorul, palierul, chiar tot hotelul, în verdeață și flori de câmp, făcându l o adevărată minune a metropolei spre care veneau specialiști în botanică și istoria artei din lumea întreagă, recunoscându-se astfel, cu subtile aparate muzeistice, iarba lui Giorgione și Renoir, fânul lui Corot și Courbet, lanurile lui Millet, crângurile lui Boucher și Fragonard, iar marchizul începuse să-l bănuiască de magie neagră și, ori de câte ori D. venea în persoană, îl atrăgea într-o discuție oarecare, la o cafea servită în ceașca descântată a templierilor, asupra căreia spera ca eonul lui să nu aibă nici o putere, toată această cozerie prelungă făcând-o în speranța că cele douăzeci de vrăjitoare profesioniste, pe care le ținea în pensiune pe aripa vestică a palatului, plătindu-le cu douăzeci de ludovici de aur pe semestru, îi vor putea certifica că D. este cel care-l jefuiește, care-l fură sistematic, îl deposedează într-un mod malefic de toate comorile, începând cu tablourile și sfârșind cu invitații, marchiza, copilele, palatul proptit pe coloanele lui istorice, tronul de Mare Maestru al Lojii, guvernul mituit, armata și republica, această superbă bijuterie politică realizată de masonerie cu ajutorul atâtor jertfe, și-l va lăsa sărac, să mă ia dracu dacă am crezut că acest individ levantin, ce se juca inocent cu o jumătate de duzină de ouă boite, poate să facă ceva de acest gen în cuibul recunoscut al francmasonilor, măcar de m-ar fi jefuit și de nenorocita asta de gută sau de pietrele de la rinichi, dar zilele treceau, sindrofiile luau o tot mai mare amploare, amplificată de senzația ciudată de apocaliptic pe care, prin efectul mesmeric al magnetismului animal, eonul îl inducea peste tot, și astfel D. a furat, încetul cu încetul, din tablouri și plajele arse ce rămăseseră în locul pajiștilor impresioniste inundate de flori, și nisipul, și pietrișul, încât în pereții galeriilor se deschideau adevărate goluri ca niște ferestre ce dădeau în abis, iar marchizului, care suferea la altitudine, îi era frică să se uite la tablourile lui, odinioară pline de viață, încât a dat ordin să se pună obloane peste ramele aurite, expoziția căpătând un aer sinistru de magazie, având cele șapte mii de ferestre, plus cele cinci mii de tablouri oblonite și ele, astfel marchizul, deși nu avea probe palpabile, a depus zeci de reclamații la poliție în speranța salvării republicii de la un furt iminent și total, funcționarii acesteia, venind la hotel, i-au cosit fânețele crescute peste birou, peste patul cu balbachin din muselină indiană, pe care se zărea încă o mică pată din menstra Mirabelleei, peste perdele, peste pendulă, peste bibliotecă, peste cămilele ce rumegau fericite și peste papagali, peste ouăle de Paști, peste curvele din Cartierul Latin, care se odihneau lascive printre fânul mirosind a ulei de pictură, dar n-au avut cheile de la sertare și nici mandat pentru forțarea acestora încât, neadunând nici acum probe suficiente, s-au mulțumit să-i spună marchizului că, pesemne D., este cel mai mare vrăjitor de la Nostradamus încoace, dar, din nefericire, vrăjitoria nu mai face obiectul codului penal, nici măcar al celui civil, ca în vremurile bune ale sfintei Inchiziții, ca să vedeți, excelență, de ce neglijență strivitoare se poate face vinovată revoluția asta de tot rahatul, iar marchizul, neputincios, recunoscându-se învins în forul său interior, i-a dat telefon lui D. și l-a primit în costumul Academiei pe care nu-l mai purtase de cinsprezece ani, pătat cu găinațul păunilor lui favoriți în frunte cu Ronsard, ce-și făcuseră culcușul în acel dulap din lemn de santal, unde excelența sa îl păstra pe un umeraș de bambus adus din Antile, cu fireturile și laurii din fir de aur ciugulite pe ici pe colea, l-a pupat pe amândoi obrajii și l-a felicitat spunând că așa artă în iluzionism și magie n a mai văzut în viața lui, zbuciumată de un război european și alte câteva în colonii, i-a zis că, dacă îi restituie măcar în parte suvenirurile la care ține în mod deosebit, cum ar fi narghileaua lui Soliman Magnificul, dăruită de Atatürk cu ocazia modernizării Turciei, tabachera de aur roșu a lui Abdell Kader, sabia și cuțitele lui Barbarosa, clopoțelul purtat la gât de pisica favorită a șahului Mohammed Reza Khan, dăruit de consulul general al Persiei, sita prin care își cernea ovăzul marele mistic Grigore Palama, precum și pana de gâscă smotocită cu care Fierdousi a scris Șah-Name, îl înfiază, ștergându-se la cur cu testamentul acordat fiicelor sale (care se pare că au șterso care încotro speriate de forța eonului), și-i dă două milioane ludovici de aur, bani de buzunar, argintăria jefuită în colonii, colecția lui de mărci poștale ce umplea două biblioteci uriașe de nuc masiv, îl propune membru la Academie, ba chiar îl pune șef absolut peste toate bunurile lui materiale fiindcă el tot suferea de gută și arterită, și de miopie (dar de amnezie n a vrut să recunoască), toate acestea vor fi ale lui, singura condiție chiar ultima, cea mai modestă, este să-i dea măcar superbele lui odalisce din băile turcești ale lui Ingres (dezbrăcate gata de tușa virilă a artistului, căci el nu mai are răbdarea să facă acest lucru), să le mai miroase mirtul de pe pântece, izul delicat, seducător, al cârlionților pubieni, să le pipăie tremurul discret al buricului, aurul brațelor și al diademelor, punându-le să-i doinească, măcar câteva clipe, primele acorduri ale unui poem persan de dragoste pe corzile harfelor și țiterelor vrăjite, după care poate muri împăcat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate