Capitolul I


Ma trezesc mergand pe o strada intr-o noapte ca oricare alta . Ma opresc si incerc sa-mi amintesc unde trebuie sa ajung sau macar ce fac aici , pe aceasta strada. Patrund firul intunecos al noptii pentru a vedea mai bine drumul. Parca as fi ridicat privirea spre cer si as fi strigat pentru o raza de lumina caci nu trecu mult timp si luna rasari dintre nori , cu fata ei de baba trista. Dar nu iesi cu totul din ascunzatoare , ci scoase doar un ochi , speriata parca sa lumineze strada , incercand sa fuga in seara asta de la datorie . Cu toate astea , am reusit sa vad ca de o parte si de alta a drumului se intindeau cateva case batrane , cu parul rar si decolorat de atatea ploi , cu pielea zbarlita , atarnind d-un fir de ata , si cu privirea trista pierduta parca in urma stapanilor. Valul rece al noptii a inghetat sangele in mine. Intorc capul sa vad de unde vin , o data ce nu stiu unde trebuie sa ajung , dar drumul pare inecat in negura trecutului .Asa ca pentru moment renunt la aceasta idee.
Luna si-a luat inima in dinti intinzandu-si poalele rochiei luminoase peste vazduh si drum . Un glas de multumire , un suflet invaluit in speranta… Adierea vantului , care pana atunci reusise doar sa legene frunzele adormite ale copacilor , se transforma intr-o forta deslantuita a groazei . Privirea este inghitita de firele de par , care par mai lungi , mai groase , mai negre , fiindu-mi imposibila inaintarea .
Vantul sufla din rasputeri aducand pe umeri caleasca norilor intunecati . Poti auzi cum rotile strivesc , cu ura , aerul ce-l calca . Stau in tacerea sufletului si astept un impuls. Poate lupata norilor sub ploaia fulgerelor si tunetelor urmata de picaturile reci ale deznodamantului. Un strigat scurt , inabusit si plin de durere tulbura linistea asurzitoare. In urma lui incepe trambita sa urle , iar clopotul sa se zbata precum pestele pe uscat .
Ochiul tremura , obrazul aluneca in pata alba a varului , iar picaturile de sange se opresc pe buze , invinetindu-le. Valul rece al ploii m-a pus pe fuga. Ma adapostesc un timp sub streasina unei case. Pamantul amortit incepe sa se topesaca sub pelerina ploii . Dar groaza se agata iar de haina mea. Fulgerul sfasie vazduhul precum un cutit, aducand sangele pe cer , iar picaturile blande de alta data se prefac in sulite de foc , care la prima atigere darama casa de langa mine, lasandu-ma prada furtunii. Incep din nou sa aleg in cautarea unui nou adapost . Vad o casa care se ridica pe culmea dealului. Ma indrept spre ea , deschid usa si dau buzna inauntru. Pentru o clipa am crezut ca am scapat , dar de fapt cosmarul de-abia incepuse.In casa ma intampina un aer inchis, imbacsit , mort si o liniste apasatoare ceea ce ma facu sa ma simt ca intr-un cavou.Un nou strigat inabusit si frica isi facu loc sub piele.
Trei batai in usa :
- Domnisoara Ana …domnisoara Ana .
- Hum…Intra
- Buna dimineata.
- Buna dimineata.Cat este ceasul ?
- Oh…imi pare rau ca nu am putut veni mai devreme sa va trezesc , dar…
- Cat este ceasul ? E tarziu ?
- Dar chiar nu am putut veni. Doamne ce ploaie, nu am mai vazut asa ploaie de cand a murit bunicul. Dumnezeu sa-l odihenasca in pace.
Domnisoara Hortenzia este fiica proprietaresei si vine in fiecare zi sa pregateasca micul dejun si sa unde florile.


Capitolul II


A inceput o noua zi la fel de ploioasa ca si cea de ieri , dar asta a venit si cu mai multa tistete si cu mai multa dezamagire. Natura nu se opreste din plans , si nici peretii camerei mele. Mai este asa de putin si tot ceea ce am visat intr-o zi devine realitate.
- Domnisoara Ana, micul dejun e gata.
- E tarziu, nu mai am timp, o sa intarzii la interviu.
- Dar nu ptuteti pleca asa, domnisoara Ana ... trebuie sa mancati ceva.Domn..
- Lasa ca i-au un covrig de la Flori. Ne vedem mai tarziu , ureaza-mi succes.
- Macar sa beti o cafea... un ceai.
- Am plecat.
Hortenzia deschide usa pe care tocmai o trantisem in viteza si striga dupa mine pe scari :
- Domnul sa te binecuvanteze.
Brrr... chiar ca nu s-a mai vazut asa ploaie de la moartea domnului Horatziu Ioan. Dumnezeu sa-l ierte, caci a fost un om bun. Cu toate ca l-am cunoscut foarte putin mi-a fost foarte drag. Multa lume a venit la inmormantare, inclusiv studentii lui.Nici nu-i de mirare, a fost un profersor foarte bun. Toti mergeau cu drag la cursurile lui, nu pentru ca botanica ar fi fost materia lor preferata, ci doar pentru atmosfera ce se crea in jurul lui. A fost un om adevarat, care va trai vesnic in sufletele noastre. Nu am sa uit niciodata aceea teribila zi. Pana si nori s-au stans acolo, sa-i planga pacatele.
- Flori ?
- Da...a ...Ce faci, Ana ?
- Bine. Da-mi, te rog, un covrig , ma grabesc sa ajung la interviu.
- A... parca azi era interviul.
- Da , azi e ziua cea mare.
- Poftim, intinzandu-mi covrigul infasurat intr-o hartie.
Ii multumesc si ii las o moneda de 5000 lei pe tejghea. iar alte doua le bag in pusculita verde in care Flori si fratele ei strangeau bani pentru copii orfani de pe Strada Sperantelor.
- Ana, stai nu pleca . E Gelu in spate cu masina se duce la fabrica, hai ca-i spun sa te duca si pe tine pana in centru.Ana , Ana , stai...
Dar eu eram deja departe, iar biciul asurzitor al ploii ma ametii de tot.Noroc ca tocmai atunci veni si autobuzul.

- Dominsoara Dragu ?
- Da.
- Va rog sa ma urmati.
Marg in urma ei , pe un hol lung cu multe usi de o parte si de alta.Apoi deschide o usa si ma pofti inauntru.
- Domnule Iancu, ea este Dragu Ana .
- Da ,multumesc. Mai e cineva ?
- Nu , ea este ultima, domnule.
- Bine.Poti pleca.
- Scuzati-ma, spuse secretara, inchizand usa in urma ei.
- Luati loc.
- Multumesc.
Nici macar nu ma privea , ramasese cu capul aplecat in foile lui , cred ca imi citea CV’ul caci ma intreba :
- Nu ai mai lucract niciodata ?
- Nu.Dar...
- Nu am timp de amatori.Va rog sa... si facu un gest spre usa aruncandu-mi in fata CV’ul. Timpul meu este foarte pretios.Dar dumneavoastra nu ati citit ce scrie afara ? Credeti ca aici totul e o joaca...asta e pentru oameni seriosi ,si oricum rolul a fost dat.
- Domnule , nu voi pleca de aici pana nu ma asculatati .Si da, sunt debutanda , cum sigur ati fost si dumneavoastra intr-o zi. Atunci am simti ca, pentru prima oara de cand intrasem in acest birou , a observat prezenta mea, caci isi ridica capul din mormanul de foi, si ma privi pe sub ochelari, incretindu-si fruntea.Pentru un moment am crezut ca imi voi priedre cumpatul, dar dupa mi-am amintit cat de mult insemna pentru mine acest rol si nu stiu cum dar parca cineva mi-a pus cuvintele in gura si eu le-am rostit :Si am citit si ce scrie afara, domnule tocmai de aceea m-am ostenit sa vin pana aici. Caci acesta este singural teatru adevarat din toata capitala, unde arta e la ea acasa . Doar aici scena poate fi admirata de adevaratii critici ai domeniului,pentru ca aici lucreaza doar profesionisti , si pentru ca eu vreau sa fiu unul din ei am venit azi , aici sa dau proba pentru rolul...
- Cum ati spus ca va numiti ? ma intreba el .
Printe mici rasuflari am reusit sa-i spun . Atunci se ridica de pe scaun si imi lua mana intra lui si mi-o stranse cu putere.
- Felicitari , domnisoara Ana . Maine vreau sa va prezentati la prima ora aici, vom incepe repetitiile.
- Poftim ?
- Da domnisoara Ana ati auzit bine, ati obtinut rolul.
- Dar nici nu am dat proba pentru rol ?
- Domnisoara , cand ajungi director general la Teatrul National Ion Luca Caragiale incepi sa vezi unele lucrui, iar dumneavoastra faceti parte din acele lucruri. Plus ai si o recomandare foarte buna si pentru asta trebuie sa-i multumesti domnului Horatiu Ioan… oriunde ar fi el acum.
In timpul acesta ma conduse pana la usa dar inainte sa o deschida si sa-si ia la revedere l-am intrebat :
- Dar cum de ati stiu ca in spatele semnaturii domnului Mincu se afla ...
- Domnisoara Dragu , pentru ziua de azi am terminat ne vedem maine. La revedere, si rostind aceste cuvinte imi inchise usa in nas.


Capitolul III


Ma plimb singura pe strazi , admirand durerea naturi prin vantul care ma duce departe de trecut , traiesc singura fiorul picaturii de ploaie care se scurge usor pe obrazul meu , ca si cum eu as fi o lacrima lovita de alta … Daca as putea strange intr-un pumn toate culorile pamantului si ale oceanului in altul, si le-as uni , va domni doar dagostea si nu vom mai fi nevoiti sa plangem si suferi niciodata ; pentru ca rosie este floarea , iar albastra este marea ,iar contopirea lor ne aduce fericirea.

Se auzi iar… Parca visam din nou, dar de fapt era doar o strada ce se revarsa in bulevard. Ce se poate intampla ? Pe aici nu trece nimeni, dar azi aveam sa trec eu, chiar daca ploaia mi-a patruns pana in oase Am invatat in cartierul acesta 4 ani din viata mea ,si tot timplu m-am ferit de aceasta strada, de multe ori inconstient. Dar azi am simtit ceva ciudat , o adiere ce imi putara pasi spre acel loc misterios,dar o voce interioara imi spune sa nu ma abat de la drumul meu. Vroiam sa fug , dar brusc mi-am amintit de domnul Horatziu care isi sfatuia intotdeauna studenti sa accepte provocarile vietii … astfel am acceptat-o si eu pe aceasta. Mergand mai departe sa pot urmari ma bine umbrele din case ce strajuiau acel drum, nu stiu … am privit o data in urma mea si am vazut cum zarva bulevardului se pierdu in ceata deasa. Pentru cateva minute totul mi se parut normal , dar dupa… M-am trezit prinsa in panzele unui paianjen, si chiar daca totul parea sa se dezfasoare in imaginatia mea, iar eu eram de fapt libera , trupul meu incepu sa cedeze si nu mai puteam continua . Cum am ajuns eu aici, a cui era acea voce asa suava la inceput , si atat de sinistra acum de ma tranti in mijlocul aleii sub un copac.

- Nu imi aminteam nimic, totul e asa convuz.
- Dar ce s-a intamplat ?
- Nu stiu, tot ce imi amintesc este ca m-am trezit pe o banca din parcul de la gara ,in timp ce un catelus ma tragea de sireturi. In rest nu stiu nimic.

Dragu Ana ,o fata nascuta intr-o familie de burgezi, dornica sa-si depaseasca limitele, pleca de sub aripa ocrotitoare a parintilor si ajunge in Bucuresti. Aici reuseste sa intre printre primele la facultatea de Arhitectura « Ion Mincu », dar dupa un an de zile petrecut printre schite reci si machete fara viata, realizeaza ca nu acesta este telul ei in viata. Parintii cand au aflat acest lucru nu i-au mai trimis bani cu care era ea obisnuita, in speranta ca isi va relua studiile sau cel putin se va intoarce acasa. Primele luni au fost grele pentru ea , dar a reusit sa supravietuiasca. In anul urmator l-a cunoscut pe Moise Daniel, cel care avea sa-i devina sot in mai putin de trei saptamani. El provenea dintr-o familie instarita, care au reusit sa-i plateasca studiile la Viena, dar cu toate astea familia Anei nu l-a acceptat. Acest motiv nu a fost insa un obstacol in iubirea lor. Singura care avea puterea sa-i desparta era moartea. Iar in mai putin de trei ani ea a reusit sa-l surprinda pe Daniel,intr-un accident de masina.



Capitolul IV


E noapte. Ceasul a trecut de ora 12.

De doua nopti nu reusesc sa inchid un ochi, si cu toate ca incerc sa nu ma gandesc la ce s-a intamplat nu pot. Sau poate nu vreau ? Aprind veoza si imi pun paltonul pe mine. Nopti ca astea, in care vantul izbeste cu putere crengile artarului batran de geamurile mele, simt focul infernul curgandu-mi prin vene, in timp ce auzul imi este cotropit de bolbocitul smoalei din ceaunele in care se zbat pacatosii. Incerc sa uit ,dar nu vreau. Caci am iubit doar o data in viata, iar asta nu se uita. Din spatele biroului se auzi ceva. Dau sa ma uit si gasesc un caiet, dar cand sa-l ridici poza lui cazu. Spre deosebire de alte zile aceasta este prima in care lacrimile-mi mor inainte de-a se naste la revederea chipului sau, cred ca nu mai realizam cine e.
Pun poza lui pe bioru si deschis la intamplare caietul :

« Zei erau invidiosi pe oameni pentru ca erau muritori.Iar frica de moarte ii facea sa traiasca mai intens fiecare clipa pentru ca putea sa le fie ultima. Din aceasta cauza zei ii puneau pe oameni la tot felul de incercari, dar de cele mai multe ori ii pedepseau chiar inainte sa se nasca, platind greselile parintilor.Le succeau mintile de ajungeau sa se iubeasca mama cu fiul, sau sotia sa-si omoare sotul si sa fuga cu amantul. Dar dupa ce se trezeau din vraja ce zei o aruncasera asupra lor, singura lor scapare de constiinta incarcata era moartea. Din acest motiv toti muritorii ajungeau jos, la Hades, pe taramul intunecat. Iubitul meu, te rog sa fi rabdator sa putem trai eternitatea impreuna si nu o viata in desfrau. Caci altfel dupa moarte vom trai ,departe unul de altul, urand timpul ce ne-a legat o data si ne-a despartit in clipa in care s-a saturat sa mai detina cheia cronologica. Te rog fi balnd si intelege. Iti promit ca ne vom iubi tot veacul daca astepti acum putin… »

Amintirile se deruleaza rand pe rand si se astern pe rana necicatrizata inca.

« Paginile vietii incep sa se scrie cu fiecare pas al meu in plus pe cararea iubirii. »

« Rugaciunile mele erau complete doar cand ma rugam pentru el. M-am indragostisem pentru prima oara in viata. Picioarele imi tremurau cand ochiul il zarea, cuvintele imi piereau in fata indiferentei lui, iluzia era intangibila, iar un viitor impreuna era prea indepartat pentru a-l putea visa. Dar totusi minunea s-a infaptuit,iar azi ne iubim din nou. Numai ca acum va fi pentru totdeauna. In mai putin de 7 ore ne vom casatori si vom primi binecuvantarea Domnului. »

« Rasaritul l-am confundat cu apusul, ziua cu noptea, soarele cu luna...dar de fapt era adevarat. Strada ce se intindea la picioarele mele era a mea, asa si apusul ,noaptea si luna. Umbrele , cu sufletul pirdut in negura-ntunecata, in fata mea s-au pus pe joc. Dansul m-a fermecat, miscarile m-au chemat,umbrele m-au acaparat. Dar am scapat cu viata. Sufletul a trait in suferinta, iar trupul in nestiinta »


Inchide jurnalul si il arunca pe pat, pe urma scoate din sertarul biroului o lanterna. Coboara treptele in goana si bate incet la Flori. Usa se deschide usor, iar in fata ei se iveste Gelu.
- Ana ? Ce s-a intamplat ?
- Unde e Flori ?
- E trecut de unu… Doarme.
- Bine, am nevoie de masina, poti sa mi-o imprumuti ? Promit ca sunt inapoi in mai putin de o ora.
- Unde vrei sa mergi la ora asta ? E tarziu. Ce poate fi asa important de nu poti astepta pana maine ? Plus nu poti pleca pe vijelia de afara…nu, nici gand.
- Imi dai masina sau nu ? spuse ea privindu-l asa de patrunzator incat Gelu se inrosi. La urma urmei nici nu-i greu de explicat, avand in vedere ochii ei de un albastru cutremurator care erau de-a dreptul greu de refuzat.
- Bine, dar merg cu tine.
- Nu e nevoie, ma descurc.
- Ba da, si asta e ultimul meu cuvant.
- Bine, dar grabeste-te.
- Intra si asteapta-ma in sufragerie, ma duc sa ma imbrac si vin imediat.

Drumul a fost lung , iar tacerea a fost zguduitoare, cel putin in cazul Anei care nu se putea gandi la nimic altceva decat la vocea acelei fete, din vis , pe care credea acum ca o mai auzise si in realitate.
- Opreste aici.
- Unde te duci ? spuse Gelu cu un glas ingrijirat. Mai bine hai sa ne intoarcem, maine trebuie sa fi la teatru foarte devreme si …
- Nu,nu am sa pot sa dormi daca nu fac asta. Bine ? Tu asteapta-ma aici, daca nu vin in 20 de minute vino dupa mine.
- Bine. Dar te rog sa ai grija de tine,da ?
- Da.

Casa era exact ca cea din vis, s-au poate imi modeleam eu imaginea dupa ceea ce vroiam sa fie si nu ceea ce era cu adevarat. Ma stracor printre cei doi plopi care pazeau intrarea in casa precum niste santinele inarmate cu gloante pana in dinti. Deschid usa , iar mirosul de inchis ma intampina din nou. Scot lanterna din buzunar si luminez intunericul de nepatruns. Ce cuidat … in fata mea se intindea un hol inexplicabil de lung, amintimdu-mi lungimea care o avea casa privita de afara. Iar de o parte si de alta erau mii de oglinzi fiecare reflectand altceva.Nu stiu de unde dar am gasit curajul si taria de a merge mai departe, fara se cad prada acestor aparente.
Mergand de-a lungul holului si privindu-mi infatisarea in fiecare oglinda, am inceput sa inteleg care erau de fapt rolul lor, si anume : unele reflectau oamneni pe care i-am cunoscut in viata , iar urmatoarele 12 toate momentele importante si frumoase pe care le-am petrecut alaturi de ei, dar urmatoarele 12 dupa ele reflectau tot momentele importante dar de aceasta data grele si pline de durere pe care le-am trait alaturi de ei. Dupa acest sir se ridicau 2 usi ,una pe o parte cealalta pe alta, si erau asa inalte de se pierdeau printre nori. Dupa urma un nou sir de oglinzi, tot in numar de 12 care imi aratau lucrurile pe care le-am realizat in vata , sansele de care am profitat pentru a obtine ce imi doream,dupa urmau lucrurile pe care nu le-am facut in viata, riscurile pe care nu mi l-am luat asumat si lucrurile de care m-am temut si speriat toata viata mea. Alte usi , iar oglinzi, dupa usi ,din nou oglinzi … usi oglinzi, oglinzi usi un fum inecacios si atat.
- Ana, nu mai pleci ? Te-ai razgandit ?
- Poftim ?
- Vrei sa vin cu tine ?
- Unde sunt oglinzile ?
- Ana hai acasa, hai ca esti obosita.
Gelu ii deschise portierea…

Urca scarile buimaca de somn si se arunca in pat inca imbracata..


Capitolul V


Ceasul suna inainte ca zori zilei sa se gramadeasca la orizont, izgonind noaptea pe cealalta jumatate a Pamantului. Ana intinde mana si opreste ceasul, aprinzand veoza.Se ridica in capul oaselor si obserava ca a adormit pana si cu paltonul pe ea. Incearca se gaseasca o pozitie mai comodata caci toata noaptea avu impresia ca doarme pe un bolovan. Dar de fapt era jurnalul pe care il aruncase pe pat inainte sa plece. Ii priveste coperta si isi aminteste ziua in care l-a primit.
Parea o zi ca oricare alta, doar Dumnezeu stia ca nu avea sa fie asa.
Ana intrase in limbraria « Mihai Eminescu » de pe Strada «Ion Roata », cauta o carte pentru facultate.
- Nu te supara caut o carte de Umberto Eco, unde as putea sa caut ?
- Imi pare rau dar nu fac parte dintre angajati, raspunse Ana zambind.
- Imi cer scuze…
- Nu-i nimic …
El : « Da si eu prost, nu am observat ca cele de aici poarta uniforma … »
Ana cumparase un caiet pentru notite si cartea de care avea nevoie si iesi din librarie. Dar inainte se mearga acasa isi aminti de colega ei de camera care ii spuse sa cumpere niste prajituri, savarine mai precis, asa ca se opri la cofetaria de la colt , unde este acum brutaria lui Flori.
Comandase doua savarina si o amandina, dar la iesirea se lovi nas in nas cu tipul de la librarie. Ana scapa caietul si cartea din mana dar reusise sa salveze prajiturile.
- Imi pare rau. Dar nu te-am vazut , soarele acesta puternic … intelegi. Uite iti cumpar alta caiet.
- Dar nu-i nimic. Prajiturile sunt salvate,cartea e la tine, iar caietul e …ud
- Ud… Inevitabil incepura sa rada.
El reusise sa prinda cartea ,dar caietul ii aluneca printre degete si cazu intr-o balta din fata magazinului.
- In cazul asta , trebuie sa-mi iei alt caiet.
Asa s-au cunoscut. Soarele a fost de vina , altfel ar fi trecut unul pe langa altul zambind unul altuia , amintindu-si cele intamplate in librarie , iar dupa cateva zile ar fi uitat complet unul de altul.
El i-a cumparat alt caiet, dar care nu a mai servit pentru notitele de la universitate, ci pentru a-si asterne sentimentele care incepeau sa prinda culoare.

Il deschise din nou si incepu sa citeasca randuri la intamplare :

« Azi am descoperit caldura trupului, am trait senzatia si pasiunea. Mi s-au imprimat in suflet, s-au strecurat usor prin firul mintii luand urma gandului.Lacrima s-a transformat in zambet, tristetea a alunecat in bucla infinata a bucuriei, iar suferinta a atins cotele fericirii. »

« Doamne … ce am facut sa merit atata fericire? Nu cred sa fie posibil .. intr-o singura clipa , intr-o singura zi , intr-o singura si unica viata m-am indragostest iremediabil si gata… toate ideile mele despre iubire auzite de la batrani au fost ravasite de furtuna senzatiilor. Da , e adevarat . Am gasit-o. Si nu mai vreau sa plece niciodata . Lipiti pe vecie as vrea sa stam, sa ne iubim de la amurg la rasarit si iarasi inca o data, pana moartea ne va gasi iubindu-ne a mia oara pe o plaja sub cerul senin . Caci asa a inceput totul . Sub cerul senin , o raza ne-a mangaiat chipul si privindu-ne pe veci ne-a unit prin amarul gand ce-a fost sadit sub marul dulce al iubirii. »

« Vreau sa zbor pana la tine,
sa-mi odihnesc aripile pe gandurile tale
Visele sa ti le adun,
la marginea realitatii sa ti le pun… »

Inchid juranlul si il ascund sub perna.
- Domnisoara Ana, micul dejun e gata. Eu ma duc sa ud florile cu putina apa de ploaie, caci s-a strans foarte multa ,in tub.
- Bine.
Isi facu repede un dus, se imbraca si duse in bucatarie sa-si potoleasca foamea, caci ieri nu prea e reusit sa manace ceva.
- Buna dimineata,domnisoara Ana.
- Hrotensia , parca ti-am zis sa nu mai imi spui asa…
- Da stiu, dar sunteti asa tanara , nu pot sa-mi imaginez ca ati fost casatorita.
- Dar am fost.
- Cand udam florile am vazut ca trandafirul japonez a inflorit a doua oara anul acesta.Ati vazut ?
- Nu, nu am avut timp sa merg in sera, dar o sa ma duc sa vad dupa ce vin de la teatru. Sarut-mana pentru masa , eu am plecat.
- Sa iti fie de bine.
- Multumesc. Pa, si o saruta pe Hortensia pe obraz precum o nepoata isi saruta bunica, chair daca ea este mult mai mica decat Ana.


Capitolul VI


- Buna dimineata. Domnul Mincu ?
- In spate.
- Multumesc. Buna dimineata,domnule.
- Ai venit exact la tanc. Te rog sa te duci… Ce sunt cu cearcanele astea ?
- A…
- Sper doar ca nu esti obosita.
- Nu, domnule.
- Foarte bine…Sti replicile ?
- Din actul I si II.
- Bine. Te rog sa te duci la costume si vorbeste cu Lili,asistenta mea, sa te ajute sa gasesti unul pe masura ta.
Ana inclina usor capul in sens de aprobare.
Cu toate ca mai erau inca 10 minute pana la inceperea programului forfota era in toi la teatru.
Repetitiile ,pentru actul I, s-au terminat inainte de ora pranzului. Sensibilitatea Anei pentru teatru se regasea in fiecare cuvant si gest pe care il facea. Pana si Iancu ramasese cu adevarat impresionat de talentul ei ce se revarsa atat in privirea cat si zambetul ei.

Ana vazandu-l singur, indrazni sa se apropie si sa-l intrebe din nou de unde stia de legatura dintre domnul Hotatiu si domnul Mincu.
- O poveste prea lunga si prea veche, raspunse el.
Ana se gandi sa nu mai insiste si se indeparta …
- Dar as putea sa vi-o spun la masa,adauga el.
Pe chipul ei se schita usor un suras gingas.

*******

Un arbore taiat in plus, o foaie noua s-a nascut. Un sunet straniu inecat in vis, un creion alunecand pe-o foaie, o singura mana, un gand unic d-ascsuns. Mi de veacuri , poate sute, se scrie iar… trecutul e lasat in urma, uitat de mult probalil, prezentul viu i-a luat locul, dar timpul nu e sigur, caci viitorul cu pasi grabiti se scrie pe aceeasi foaie.


Capitolul VII


- Si ce s-a intamplat dupa ?
- M-a invitat la masa.
- Si...
- Am acceptat.
- Despre ce ati vorbit ?
- Despre legatura intre domnul Horatiu si domnul Mincu. De fapt el vorbea si eu ascultam. Imi amintea de tata cand imi citea povesti… un oftat adanc… Ana retraia fiorul iubirii. Atunci s-a intamplat ceva ciudat. Cred ca era modul in care imi povestea…sau poate privirea lui tandra…ori zambetul lui,prezent si acum in mintea mea. Trasaturi lui atat de precise, doar Mana lui Dumnezeu ea fi putut picta pe chipul lui, asa frumos.
- Ce simteai ?
- Nu stiu , dar m-a fascinat. Dupa ziua aceea mi-a trimis un buchet de trandafiri rosii, care s-au ofilit abia dupa o luna. Nici azi nu imi pot explica cum au rezistat atata.
- Au fost daruiti din iubire, de aceea au rezistat.
- Poate ca da.
- Asta explica totul.
- Cum adica ? intreba mirata Ana.
- Tu te-ai salvat prin iubire, iar salvarea ta a insemnat salvarea ei.
- Deci pana la urma am reusit sa o ajut ?
- De fapt v-ati ajutat una pe alta.
- Dar cine este ea ? O cunosc.
- Nu asta e important, raspunse Creatorul.