Îl admirau toți pentru felul său de a fi, pentru faptul că emana în jurul său o puternică notă de încredere în sine.
Mulți chiar încercau să-l copieze. Dar el se temea în realitate că ceilalți ar putea zări sforile de care era prins și atunci s-ar fi aflat că îi erau coordonate toate mișcările, inclusiv modul de a gîndi.
Mai rău chiar, cineva i-ar fi putut tăia sforile, iar el fără sfori ar fi fost ca și paralizat.
Trebuia deci să găsească o soluție... dar gîndurile i se deplasau haotic în cap. Astfel, constată că nu poate gîndi, prin urmare nu poate lua decizii. Într-o ultimă încercare de a contrazice realitatea, se aruncă în gol, în prăpastia ce se deschidea înaintea sa.
Pentru prima dată se simți cu adevărat liber...
Cineva îi tăiase sforile, în dorința de a dovedi tuturor că aveau în fața lor o marionetă...



15 februarie 2005