FARUL DE STICLÃ

1. Ștergea cu duioșie farul imaculat al autoturismului, o marcă de prestigiu, iradiind o lumină de sticlă, cu afecțiune chiar, și i-l arăta prietenei. Pentru un moment, am avut impresia unei pasiuni tainice, ludice, între cele două femei, și briliantul de sticlă.
Femeia mignonă, înspre a doua vârstă, cu părul de puf de pui de găină, cu două fante negre în orbite, se îndreptă apoi spre faleză, revigorată de exercițiul admirației proprietății ei.

2. Așteptam în mașină. La 50 de metri, faleza. În restaurantul-cantină, soția și fiica. Le văd îndreptându-se grăbite spre faleză. Au uitat de mine. Claxonez. O mână flutură a refuz. Claxonez. Nici-un răspuns. Parchez mașina lângă faleză. Cobor. Ce este? Se înneacă un om, răspunde soția. Și întinde mâna pe mare, înspre digul de stafilopozi.
Un cap la 40 de metri, pe mare. Valuri de 2, 3 , 4 metri înălțime, și 10-15 metri între ele. Se înneacă un om? 100 de oameni pe dig, pe plajă și faleză, privind omul care saltă ca o minge pe valuri. I-au aruncat o plută salvamarii. Mă îndrept spre cea mai apropiată clădire, o braserie. Un domn bate în ușă, în fața mea. Ați anunțat? Sigur că am anunțat. Salvamarii sunt jos. Ãsta ar merita o bătaie soră cu moartea. Da, ăsta ar merita o bătaie soră cu moartea. Este profesor. Are 45-50 de ani. De la Vâlcea. La 30 de metri de profesor, digul de stafilopozi de care valurile se sparg cu furie. În stânga, faleza spre Eforie Nord, în care valurile bat la înălțimea unui om, înghițind lacom plaja.

1. O zi însorită. Mama vrea să îi arate fiicei cum funcționează scripetele pentru coborât marfa în magazia restaurantului. Plaja are un nume de import: Splendid Beach. O scenă improvizată pe un podium acoperit, boxe, o terasă pe faleză, mese pe terasă, mese pe digul apărat de stafilopozi, un podeț de lemn între faleză și dig, felinare mate de-a lungul podului.
Acolo, jos, se recepționează marfă. Cutiile cu băutură și alimente coboară pe scripeți. Câțiva manipulanți bronzați, și, în mijlocul lor, femeia mignonă, cu părul de puf de pui de găină, verificând intrarea în magazie a fiecărui colet. Probabil, vigilentă, patroana…

2. Înnecatul continuă legănarea pe valuri. Acum se îndreaptă spre Eforie Nord, acum se întoarce, acum pare că este târât spre stafilopozi, acum luptă din nou și se îndepărtează pe mare. Foarte bine face. Dar câtă energie mai are? Ce bătaie ar merita fetele alea! comentează domnul din dreapta. Uite-le, abia le-au scos din mare. Cele în costume de baie albastre, de acolo. Privesc. Sunt câteva perechi în costume albastre. Zăresc și ambulanța. O bătrână Dacie care a răspuns prima la apel. Sosește o ambulanță modernă. Speranțele cresc. Ați anunțat paza de coastă? Un elicopter? Să îi arunce o frânghie de sus, să îl traga la mal? Nu au așa ceva în dotare. Nu îi interesează. Atunci, o barcă cu motor. Nu au nimic. Au încercat să îi arunce o frânghie. Prea departe. Nu ajunge până la el. Atunci, vă rog, măcar anunțați pe toată lumea. Să avem conștiința împăcată…O viață de om. Dacă nu aș fi spectator, ar fi fost o moarte statistică. Aș fi dat din umeri: și ce mă interesează? Și niciunul din noi nu face nimic, ricanează bărbatul din stânga. Ce să fac? răspund. Nu știu să fac nimic. Dacă aș intra în apă, aș fi un înnecat în plus. Și asemenea nouă, sunt cei o sută de pe plajă. Așa e, aprobă bărbatul. Privim și așteptăm.

1. Seara. Splendid Beach. Pe scenă, Doru Tufiș. Și acolo, în spate? Parcă este Iuliana Marciuc. Ea este. Și acel fante cu cămașa albă, pantaloni negri, tuns scurt? Octavian Ursulescu. Tufiș încheie. Îți mulțumim, dragă Doru Tufiș, tu ești și un poet, (da, era poet, cântase Maricico, Maricico, ți-am luat tort, ți-am luat și Cico, și mai cântase “Mi-ai spus, Ludmila, Tebia zavut”, dar merge la mase) , știi, Iuliana, tu, care ai picioare atât de frumoase, care mai ai încă un nume, necunoscut, știți care?, publicul – “Posea”, Iuliana, “Nuuuu !”, ( până ce moartea ne va despărți…), în fine, este vorba despre un botez, continuă Ursulescu, nu religios, iată, primarul nostru va boteza, adică va alege un nume, pentru noua formație muzicală care se va chema, poftiți domnule Costea, cum se va chema noua formație ( rapp, pop, rock, heavy… ), mulțumesc, apare un om slăbuț îmbrăcat modest, se va numi Gama, și le urez succes, Ursulescu, daaa?, eu credeam că veți boteza formația Splendid Beach, mă rog, este bine și așa…, tinerii urcă, ștearsa notabilitate și prezentatorii ies din scenă, hai, strigă un tânăr spre public, mânuțele pe sus…

2. Nu au cu ce să-l scoată, se frământă bărbatul din stânga… și primarul ăsta, l-am ales, nu știu ce face…

1. Aceeași seară. Coborâm prin mulțime. La intrarea în restaurant, doi bodyguarzi, și în spatele lor, cu ochii ca două fante, în care veghează întunericul, femeia mignona, cu puf de pui de găină pe cap… Gazda zilelor Eforie, patroana terasei Splendid Beach. Ipoteza se confirmă?


2. …Pe cele două fete au reușit să le scoată acum o jumătate de oră. Mama, soția celui care se zbate acolo, în mare, s-a înnecat. Trei bărbați au tras de ea până nu au mai avut putere. Au lăsat-o ca să își tragă, și ei, sufletul un minut. Atunci, a dispărut. A înghițit-o marea. Acolo, unde este apa albă…întinde mâna spre larg bărbatul din dreapta…
Se întâmplă ceva. Trei salvamari intră în apă. Doi sunt aruncați înapoi ca niște bețe de chibrit. Un cap negru dispare în apă. Valul i se sparge în cap. L-a înghițit. Dar peste câteva secunde a reapărut. Nu știu cum înnoată, dar este nemaipomenit. Val după val. Face un ocol. Se apropie de profesor. Au stat de vorbă. Încet, încet, făcând un ocol spre extremitatea digului, capul profesorului avansează spre mal, urmând capul salvamarului..

1. De pe terasă, se văd vilele de lux, Ana, Roxana… Liliana… înconjurate de mașini cu faruri de briliant. Gazde smerite pentru oaspeți care au economisit un bănuț decent pentru concediu. Protagoniștii de marcă ai spectacolului care durează câteva nopți în șir se retrag în așternutul binemeritat după tratația casei pe terasă. Splendid Beach. O plajă pe care sufletul îți este ușor, și viața o simfonie a sângelui, care s-a făcut apă…

2. Omul acela și-a riscat viața. Sigur, era plătit pentru asta. Cu două milioane pe lună. 400 de pâini. Și a salvat o viață. O viață s-a pierdut. Profesorul a fost dirijat pe mare lângă stânci... Mai au puțin și ajung pe plajă. Se întind mâini …Cad… Se întind mâini…

1. Marfă! Nu am înțeles acest cuvânt când l-am întâlnit prima oară, titrat într-un film. Când ceva este extraordinar, este cool ( un alt cuvânt încă neînțeles ) să exclami : Marfă! Încep să înțeleg. Uite, sclipirea unui far superb de automobil. Marfă! Uite, o terasă pe care turiștii privesc, beau și mănâncă, fără griji. Marfă! Uite, cine nu are privilegiul să bea și să mănânce, măcar privește și ascultă, niște interpreți – de marfă, niște prezentatori – de marfă, și ei…Marfă! Uite, vile, bazaruri, marfă cu care să te răsfeți… Marfă ! Uite, niște vieți…

2. Un salvamar anonim a restituit o viață. Fără ajutor. Doar cu o plută roșie, cea mai ieftină posibil, pentru copii. Atât cât a mai rămas pentru bugetul vieților care merită să fie bătute, din lumina briliantină a câte unui far cu oglinzi în care becurile sclipesc globalizator. O viață s-a pierdut.
Stau pe plajă și privesc în cer, știind că nu pot să fac nimic, decât să lupt cu Marea ca să nu mângâi cu palma, duios, același far care hipnotizează gândurile și înneacă în marfă viețile fascinaților spectatori…


20 august 2002