La Conferința națională „Analiza rezultatelor proceselor de modernizare a învățământului profesional și tehnic din România implementate prin Proiectele PHARE TVET” (aprilie 2006, Sinaia), unul din punctele nevralgice semnalate de expertul Asistenței Tehnice Cambridge Education a fost lipsa manualelor de specialitate, a materialelor auxiliare, a ghidurilor necesare atât dascălilor cât și elevilor pentru abordarea curriculumului. Precaritatea acestor materiale vizează învățământul obligatoriu, anume clasele a IX–a și a X–a din Școala de Arte și Meserii, un segment majoritar al ciclului inferior liceal.
Fapt este că, după ani de tergiversări și manuale alternative doar pentru cultura generală (care au fost mai mult subiecte de polemici în mass–media), Ministerul Educației și Cercetării a făcut o ofertă de licitație către edituri pentru a acoperi, măcar parțial, golul informațional al specialităților tehnice.
Punctele tari ale ofertei: lista cu peste 250 de propuneri de manuale, acoperind practic tot spectrul calificărilor profesionale prin ȘAM.
Punctele slabe... sunt mai multe: absența popularizării prealabile, un grafic strâns al licitației (care nici n–a putut fi respectat), specificații tehnice de structură a manualelor cu trei broșuri într–o mapă, fișe de evaluare discutabile (ca și etern–evaluatorii).
Un manual de specialitate bun nu se realizează în două–trei luni, constituie îndeobște lucrarea unui colectiv, reprezintă un efort suplimentar considerabil iar miza este obligatorie. Nimic din toate acestea în oferta MEdC (ofertă la care nu se putea ajunge decât prin achiziționarea documentului); cu alte cuvinte, prezumtivii autori trebuiau să plătească pentru a afla ce condiții se pun manualelor din învățământul obligatoriu și gratuit... sau editurile să purceadă la „vânătoare de creiere”, având în vedere ineditul curriculelor, care scotea din cursă foștii autori publicați. Cuvântul cheie ar fi trebuit să fie profesionalism din partea oficialității sau măcar seriozitate (nici o legătură cu mica publicitate); n–a fost așa.
Rezultatele oficiale (Licitația R 007M) confirmă:
• la clasa a IX–a ȘAM:
o 4 domenii (din 16) au manuale pentru cultura de specialitate
o 5 domenii au manuale pentru instruirea practică
• la clasa a X–a ȘAM:
o 14 calificări (din 47) au manuale pentru cultura de specialitate
Procentajul este dezamăgitor, comentariile – tardive; ce să mai adaugi când, după doi ani de zile de la validarea standardelor de pregătire pentru nivelul 1 (învățământul obligatoriu), se obține un 30% în tentativa de asigurare a auxiliarelor curriculare?
Totuși, câteva observații se impun, fiindcă MEdC nu duce lipsă de consilii, comisii și alte... agenții, pline de intenții bune, care nu s–au implicat în treaba cu pricina:
• Acțiunea nu a fost popularizată din vreme, diseminată, stimulată, prezentată inclusiv cu criteriile de evaluare
• Formarea colectivelor de autori nu poate fi lăsată în seama inițiativei particulare
• Specificațiile documentelor de licitații au detaliat mai mult aspectul manualelor decât conținuturile
• S–au cerut mape cu trei broșuri (corespunzătoare modulelor) pentru fiecare manual, când multe module sunt comune calificărilor, ajungându–se astfel la suprapuneri inutile
• Deși nu dispunem de documentele potrivit cărora au fost instruiți evaluatorii, după observațiile consemnate în fișele de evaluare, pare–se că nu toți au avut în paralel sub ochi (sau nu le–au priceput) standardele de pregătire profesională (acte oficiale) și curriculele aferente (acte conexe)) atunci când au evaluat... după indicația MEdC de a bifa conformitatea cu programa școlară (!) etc.
Și o observație mai veche: puzderia lucrărilor de gradul I, cu tematici utile cel mult coordonatorilor universitari, s–ar putea direcționa către acest segment al materialelor auxiliare, devenind folositoare în primul rând școlii.