Nuța Istrate Gangan - Dacă românul nu se năștea poet, ce se năștea?

Laurețiu-Ciprian Tudor(poet) - Sincer nu cred că românul ca român se naște într-un fel sau altul, nu cred că se naște poet sau frate cu codrul sau altfel. Toate astea sunt stereotipuri. Nu cred că are neapărat din născare aplecare spre ceva sau altceva. În mare tot ce ajunge să fie este dobândit și nu un dat (admitem și că dobânditul poate fi și impur adică actualizarea unei potențe, a unui dat).
Fiind de profesie sociolog știu că există ceea ce în științele socio-umane (antropologie, psihologie socială etc.) se numește „personalitate de bază” sau „personalitate culturală”. Asta înseamnă că personalitatea cuiva este indubitabil condiționată socio-cultural, că „eul psihologic” este marcat de „eul cultural” (vorbim și de domeniul etnopsihologiei, etnopsihiatriei ș.a.m.d.), dar nu trebuie să absolutizăm și nu trebuie să considerăm această determinare ca fiind fără ieșire, ca o fatalitate! E evident pentru un specialist că omul nu apare pe lume ca o „tabula rasa”, ci că se naște cu anumite înclinații psihologice, somatice etc. La acestea se adaugă și acel „modus vivendi”, „modus operandi” al societății, al culturii în care te naști. Să nu uităm că omul ca entitate bio-psiho-socio-culturală devine un mix al tuturor acestor perspective.
Peste modelul general uman se imprimă toate aceste diferențe. Dacă vreți putem deplasa problema și în zona psihologiei profunzimilor (adică a psihanalizei) și să numim faptul că dacă putem vorbi despre inconștientul personal (Freud), putem vorbi și despre inconștientul familial (Szondi), dar și despre cel colectiv (Jung). Iată trei cercuri diferite care influențează ceea ce suntem. Așa că, luând în considerare tot ce am spus până acum, cred că sunt de amendat și cei care agită excesiv stereotipurile positive (fiind prea mândri că sunt ceea ce nu au ales să fie, adică români) dar și cei care își pun cenușă pe cap purtând ca pe niște zdrențe toate clișeele legate de defectele noastre ca neam. Cred că trebuie să fim echilibrați și să nu ne considerăm mai răi sau mai buni decât alții, ci diferiți!
De aici avem responsabilitatea de a ne face purtătorii lucizi, dar și entuziaști, ai unei moșteniri culturale unice pe care, însă, trebuie să o raportăm la universalitate. Cred că modelul Cantemir de care vorbea Noica este singurul adecvat lumii de astăzi.

NIG - Se scrie mult și se citește foarte puțin.
Ce se scrie și cum se scrie?

Laurențiu Ciprian Tudor - Că se scrie mult cred că e adevărat, dar cred că se și citește destul. Dacă vezi ce vânzări au unele librării din mediul on-line, de pildă, nu poți să nu te uimești. Bine aici presupui că cei ce cumpară or să și citească, deși Camus ne avertiza că întotdeauna ritmul în care cumperi nu e și ritmul în care citești. Cu toate aceastea văd că lumea a început să se întoarcă la lectură, chiar dacă ceea ce se citește nu este de multe ori de calitate. Spre exemplu ați văzut și dumneavoastră cursul acelei provocări de pe facebook cu numirea a zece cărți care te-au marcat. Ce se observă din prima este lipsa acelor cărți mari, a acelor cărți clasice semnate de Tolstoi, Dostoievschi, Hugo ș.a.m.d. Apoi se observă lipsa autorilor români. Ei bine dacă judecăm problema lecturii și a scrisului azi trebuie să spunem următoarele lucruri: nu e nici o problemă dacă „neprofesioniștii” (adică cei ce doar consumă cultura) citesc cu preponderență cărți ușurele sau comerciale, problema apare atunci când creatorii de cultură fac asta, atunci când consumatorul de cultură cu lecturi mici și puține vrea să devină și devine creator de cultură. Atunci apare buba! Pe de altă parte trebuie făcută distincția între cultura de divertisment și cultura serioasă, de performanță.
Ei bine și cultura comercială, de consum, de divertisment are rolul și decența ei, aduce vise, întreține iluzii, mângăie inimi, permite evadări, are partea ei de rol terapeutic în societate, dar un autor serios, „răpit de un destin creator” (Blaga) trece Rubiconul spre o altă accepțiune a culturii. Aici apar arderile, responsabilitatea, consistența, marile teme și marile întrebări, destinul! Asta este!...legatura dintre citit și scris este imposibil de rupt, nu se poate face saltul despre care vorbeam fără o cultură generală dusă spre erudiție, fără luciditate.
Așa ca un fapt divers și ca exemplificare vă mărturisesc că mă uimește apariția în ultimul timp în mediul on-line a unor „scriitorese”(adică ele sunt un fel de preotese ale scrisului sau prin scris!) care domină acest spațiu. Au un discurs feminist, oarecum postmodern, multă dezinvoltură (se pronunță cu privire la oricine și la orice!), folosesc ca formulă literară cu prepoderență tableta sau fragmentul confesiv, sunt nonconformiste și religios și cultural sincretice și cosmopolite.
Ele combină opinia (adică subiectivitatea) femeii din criza vârstei mijlocii cu poezia (uneori reușită) și ironia cu limbajul îndrăzneț până la pornografie. Pe aceste zeițe, pe aceste amazoane eliberate ale blogovalului, cu toată carisma lor (le invidiez pentru cum știu să își facă notorietate și adoratori!), nu pot totuși să le iau în serios și nu le pot recomanda ca literatură adevărată pentru că suferă ca și mediul în care se mișcă de suficiență și superficialitate.


NIG - Se publică mult și orice. Numai dacă nu vrei nu ai o carte sau nu exiști într-o Antologie. Garantat, oferta este mult mai mare decât cererea. Ajungem sau am ajuns deja la... inflație literară?

Laurențiu Ciprian Tudor - Acum câțiva ani judecam și eu chestiunea asta și mă revoltam. Invitat la diferite manifestări literare, la tabere și festivaluri mă enervau teribil grafomanii și mă controlam cu greu să nu persiflez. Acum însă nu mai sunt atât de „pasional” și consider că toți acei „chinuiți de talent” încăpățânați vor „pieri” pe limba lor, că până la urmă „urma alege” și tot ea „scapă și turma”. Apoi, în aceeași idée, să nu uităm că Nichita vorbea de republica literelor în care oricine poate intra și nu decide nimeni cine rămâne. Acest mod „democratic” de a vedea treaba asta mi-a fost întărit și de maestrul Daniel Drăgan care înțelept m-a învățat că e nevoie de o bază cât mai largă care să producă emulație culturală și care să susțină tinerele talente, speranțele.
Doar așa prin această emulație poți spera să iasă nuferii. Ei nu apar așa „ex nihilo”. Altfel cu prietenii mei apropiați din acest domeniu practic principiul lui Nicolae Steinhardt: „câtă prietenie atâta exigență”.


NIG - Poezia nebunilor sau nebunii poeziei?Ce părere aveți despre poezia extrem de ,,anatomică,, și indecentă scrisă de către unii dintre poeții de astăzi?


Laurențiu Ciprian Tudor - Există evident o anume nebunie a poetului. Dacă este un ins poetic reușit e limpede că nu poate fi crispat, scorțos, obtuz. E clar că poetul ca entitate care trebuie să se simtă liberă (adică legat și totuși nelegat de lume și de lucruri) e un provocator în sensul în care, dincolo de orice măsurători, reguli, cutume, el cheamă și aduce aici în fața lumii frumusețea, sensibilitatea, soarele. El se plasează ca sa facem referire la Kierkegaard pe stadiul estetic și nu explicit pe cel etic sau religios, deși face importante punți între aceste moduri de a fi. Vreau să spun că poetul nu e un vagabont fară de rădăcini, fară de echilibru (dimpotrivă!) ci doar că își păstrează un anume fel de a fi „pe alături”. El este, după mine, din soiul rătăcitor al misticilor.
Despre poezia aceasta cu gonadele la vedere ce să zic?! Câteodată mă amuză, dar de cele mai multe ori mă lasă rece pentru că nu poți ca poet să pierzi timpul cu un limbaj prea explicit, cu lipsa perspectivei, a dorului și a tainei. Imi plac foarte mult nudurile tocmai pentru că potențează și nu reduc așa cum aleg erotismul și nu pornografia.

NIG - Vom vorbi peste douăzeci de ani despre un poet de al zilelor noastre așa cum vorbim astăzi despre Nichita, Blaga...?Dacă NU, de ce? Dacă DA, ,,riscați,, un nume?

Laurențiu Ciprian Tudor - Cu siguranță da! Cred că vom vorbi despre mai mulți! Sunt mulți poeți buni, talentați doar că existând numai insule în această lume literară a României de azi nici noi nu îi putem cunoaște pe toți și nici ei nu se cunosc între ei. Dar prin legăturile pe care le am în diferite zone ale țării văd că poezia bună continuă să fie. Nu dau nici un nume pentru că cei pe care îi cunosc eu deși au deja volume nu au încă o operă.

- în exclusivitate pentru New York Magazin -