*
Domnu' Dâncu de la Cluj (știți despre cine-i vorba!), o dădu pe gură: “Toți politicieni-s imbecili. (…) Păi dacă e să-mi bag ceva-n manieră statistică, ei bine, personal sunt dezorientat!”. I-au scăpat astea, d-lui cu pricina, tocmai când era să ne experimentăm și noi masturbaritatea-n intimitate, înainte să ne-o ia la labă, face to face, funcționărimea ministerimii finanțiștărimii. Măi, măi!, o să fie și o să ne fie și bine; după opinia unora ce ne-o tot pun autorizant, unde coca-i dospită, e ca să fie și ea, nu ca... că după “Opus Dei”, ci că doar, doar de se va putea-ngâna “Toate râmele-s bune-n România drept nadă”?
Aviz amatorizatorilor, citez:
“Pentru profesorul Iorga
Comerțul legionar de la Obor* și de la Lazăr**,
astăzi, sâmbătă 26 martie 1938, orele 9 dim., cele două restaurante, de la Obor și de la Liceul Lazăr, au fost închise de autorități. La cel dintâi s-a prezentat comisarul Șef Furducescu, de la Circ. a 18-a, însoțit de trei comisari ajutori și de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent. La cel de al doilea, comisarul șef Malamuceanu, însoțit de doi comisari ajutori, punând în vedere personalului să se retragă, deoarece au ordin să evacueze și să închidă imediat localul.

Când acum 15 ani în urmă, tineretul manifesta zgomotos împotriva cuceririi iudaice (nu mai zgomotos decât dl. Iorga la 1906), domnii de astăzi ne spuneau: “Nu așa veți rezolva problema evreiască. Apucați-vă de comerț. Faceți comerț, ca ei!”
Iată, ne-am apucat, cu sufletul plin de speranțe. Cu dor de muncă.
Când ați văzut însă că pornim, că suntem corecți, că suntem capabili, că munca noastră e binecuvântată de Dumnezeu, veniți tot voi, și distrugeți acest început de comerț românesc, poate cel dintâi început serios din vremea noastră, veniți și, fără milă, înăbușiți aceste încercări, tot avântul nostru și atâtea speranțe.
Ce epitete pot să vă dau? Ce cuvânt din limba română vi s-ar potrivi? Ne acuzați că am greșit în trecut? Dar cine n-a greșit dintre voi? Spuneți-ne însă ce am greșit acum? Ne scoateți o crimă din ceea ce voi înșivă ne îndemnați ieri să facem?
Vine profesorul Iorga, care striga acum 4 luni, dând alarma în linia comerțului românesc creștin răpus de jidani, și făcând apel, chiar la violența noastră, vine, ne murdărește gândurile noastre curate și ne răpune el pe noi, pe români.
Sub guvernarea fericită și creștină a I.P.S. Patriarhul Miron, nu mai există în România nici jidani, nici comerț jidănesc, nici problema jidănească.
Nu mai existăm decât noi, care trebuie să fim nimiciți prin orice mijloace.
Niciodată nici un cuvânt rău pentru profesorul Iorga. Totdeauna cu respect și bună cuviință.
De câtva timp plouă cu articole de otravă peste noi. “Între bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluții îngrozitoare și vrem să ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mână și în buzunare”
Ei bine, nu mai pot!
Din marginile puterilor mele omenești, cu care te-am respectat, îți strig:
Ești un incorect. Ești un necinstit sufletește. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze și la omul pe care îl judecă, nu numai la agenții mincinoși ai domnului Armand Călinescu (care lansaseră ieri pe piață că 16 echipe sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino vor să-l omoare pe d-sa.).
Eu nu mă pot bate cu d-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul și nici situația d-tale.
N-am nimic. D-ta ai totul.
Dar din adâncul sufletului lovit și nedreptățit îți strig și îți voi striga din adâncul gropii: ești un necinstit sufletește, căci ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!
Voi, care ne acuzați de violență, după ce ați întrebuințat în contra noastră cele mai mari violențe, împingându-ne la disperare și păcat, voi, cărora dacă cineva v-ar fi dat numai o palmă, ați fi reacționat la fel ca mine, fără ca să mai fi trecut prin chinurile fizice și umilințele prin care am trecut noi, voi necinstiților sufletește, vă vom dovedi acum, că nu vom reacționa în nici un fel la toate provocările voastre.
Nu să ne înăbușiți comerțul nostru, să ne înăbușiți avântul, ci ca să ne bateți la tălpi, să ne trimiteți în Insula Șerpilor, să ne ucideți cu pietre, să ne spânzurați cu tălpile în sus, și să ni le bateți în cuie, să ne supuneți la cele mai mari umilințe.
Nu veți întâmpina nici dvs., Domnule Profesor Iorga și nici ceilalți toți care v-ați asumat răspunderea unei sângeroase și nedrepte opresiuni, nu numai o violență, ci nici măcar o opunere.
Dar de acum și până voi închide ochii, domnule Iorga, și după aceea, te voi privi așa cum meriți.

București, 26 martie 1938

Corneliu Zelea Codreanu”


**
Uitați-vă și la voi, nu neapărat la Zelea Codreanu!
Vă promit că, începând de mâine, ineditul clipelor de reflexie ne va crăpa capul, problema principală fiind că politicienii, exprimându-se uninominal și ne-echivochistic, adică spunându-ne univoc că-i o aiureală prin “capuriile” noastre, decid că asta-i starea, adică-n crăci, dat fiind că vorbind despre Bach, nu se poate spune că-i un bulangiu a cărui muștiucă merita a-i fi “fisculată!”, după ce primise, prin poștă, el, alegorii criptic/critic gratuite – prin/din care 'ci-că-n “goană/goarnă” și-a-nenmatriculat niște aflate “autenticități nepermise” de genul: “O Doamne, m-ai izbit cu tocmai ce te rugam să mă ferești drept în față!, cu Naiba, cu Joseph Ticălosul, de nu se știe ce se-ascultă-n căști, ele fiind, chiar fiind ca trecerea, poate umblând blând, prin bleaga bârfei esențiale de care nu ne putem lipsi, fiindcă așa-i dat, și de, așa-i dat omului s-aivă parte, chiar și când își băgă cafeaua, da' și când o regurgitează (hm!) tot băgând el pe gât cafele, pe la care se spun toate, chiar și cele de dincolo de ceea ce i/se se va/vor întâmpla... că așa bătem (batem!) câmpiile câmpiilor, ce-s aidoma “supuneriilor” DanPuric-ăstuia ce se/ne chinuie după cum i se-ntoarce pistiloiul capului drept-în-tâmplătoriu unde-avem părinți, bunici, vecini, vezicile și vierzmeuricile urinare de criză-n cur, și ploidini de 'Umnezeu și-un 'Uh sfânt, tocmai când nu-i loc să-i băgăm, satisfăcăcătător, la/de bani mărunți – e discutabil prețul (da?!; da' după, cum e?) –, dar dacă nu-i aici, atunci unde-n… ale polemicilor nici spurcate-n de-ale fălcilor ce le-ar fi pus/spus, acolo, unde le era (adică unde o luaseră razna!), dincolo de unde le era locul lor, printre-al spărturilor paharului “plinal” pulemicimilor ce nu se prind între ele pentru a-ntregi măcar un nod în gât!, tu-i gâțul cui spusei, deși, cam toată viața mea avui parte de texte “Elvir-Madiganate” spuse de de Mozart, pentru o fixare sigură, deși principiile sunt cam, “cam” ca o (co)pulă cu virtuți po și pulisemantice, indiferent unde unele semnificații te trimit... de nici cu gândul nu gândești, de ți se face chef chiar și-n momentele de criză, chiar dacă în cea mai mică fracțiune a unei secunde o să se scoboare de pe frontispiciul clădirii Operei și o să ți se ofere cu drag – cred că Elvira s-a plictisit să tot șadă acolo, lipită ca o gumă, devenită acum o glumă de nemestecat, abandonată – strigând: hai, hai scuipați-mă-n față, însă-n draci!, așa-ncât nici SMURD-ul n-ar veni, deși ea ar da semne că-i dispusă să stea și capră și să dea o luptă corp la corp cu orice elice helicopterică progresivă, dincolo de orice plafon inteligibil...


***
– Sunteți în secundele alea incestuase, domnule?
– Da, mă vizitează partea incestuosoasă a secundei, adică milisecunda aia ce mă pune să fac apel la trecut!
– De câte ori ați făcut pipi de râs?
– Omenește vorbind, m-am spovedit de nenumărate ori!


Notai:
* consumul necontrolat are intoxabilități nebănuite;
** iar Liceul Lazăr e ca Cireșica de pe tortul topografiei care-i spune unui înțelegător/vorbitor de engleză: “fac io”, și discutăm, după aia, la benzinăria de la Drept, ori la Bulandra!