Din poala de Lumină
ce Te-nveșmântă, Tată,
noi ne-am desprins
arzând trăiri neînchipuite.
Stea de argint
în aure scăldată,
ne-am prăbușit
pe un tăiș de timp
și sufletele noastre
s-au despărțit deodată,
rostogolindu-se pe panta
prea-naltului Olimp.

O, Doamne Tată
Prea sfânt și prea iubit
tu ne-ai creat Nomazi
la Porțile iubirii
și-acum cerșim,
sălbatecului timp,
o undă din
Izvorul Nemuririi.

Să ne-azvârlim în ea,
să fim noi doi, doar Unul,
să reparăm greșala
în care ne-am născut
în vremi nepotrivite,
cu trupurile arzând.

O, Doamne, Tată!
Mai scaldă-ne-n lumină
și fă să fie totul
așa ca la-nceput,
când noi eram, doar Unul
în Lumea Ta Divină,
necunoscând iubirea
în trupuri de pământ.