Imaginează-ți cum ar fi păcatul fără de păcat,
apa fără de izvor,
poemul fără de mine,
tu fără fotografia făcută pe plajă...

Imaginează-ți cum ar fi acest măr
înainte de a se fi născut șarpele!
Ce figură ar face extraterestrii
citind literatura S.F. de pe la noi...

Dă-mi voie
să nu mă las pradă
entuziasmului Judecății de Apoi
căci, tot prin păcat se săvârșește dreptatea...

Cine are curajul să arunce piatra?!
Doar lucrătorii din port
mai aruncă cu stabilopozi în apa mării
sau în apa oceanului,
fără să facă atâta caz de păcat...

Și ce dacă a păcătuit ?!
Cine să păcătuiască dacă nu omul?!
Păcatul este dat omului
și nicidecum omul dat păcatului,
atâta timp cât se strigă:
păcătoșilor și nicidecum "omoșilor"!
Din păcat ne-am născut!
Și nimeni nu mai ia în seamă
acest amănunt, devorator de trupuri înlănțuite...

Stăm și ne lamentăm la fiecare trecere pe roșu,
la fiecare picior scăpat peste gard,
la fiecare mănușă ridicată,
la fiecare gest tulburător de excitant...

Stăm și ne facem semnul crucii la fiecare pas,
la fiecare întoarcere de cap...
la intersecția
gestului meu de a te lua în brațe
cu gestul tău de a mi te oferi,

cum se mai oferă ajutoare
la căminele de bătrâni...
de Crăciun, de Paște sau chiar de 1 Mai!

În afara păcatului nu există decât Dumnezeu,
singurul care a mers pe "calea cea dreaptă"
și... singur a rămas!
de neatins a rămas
de nevăzut...
nici un păcătos nu poate să vadă
lumina dumnezeiască,
ce nu seamănă
cu lumina de lanternă de la „ordinea publică”...

Nici un păcătos nu poate să creadă
că firul de iarbă sparge stânca
și ruga fierbinte poate să aducă ploaia
și îngenuncherea să rupă spada și lanțurile...

Păcatul ține în picioare lumea,
iar pocăința o aruncă în genunchi,
așa cum mai aruncă naufragiații
o sticlă în mare...

O sticlă plină cu speranța salvării,
o sticlă în care
nu mai încape deznădejdea și nesupunerea,
răzvrătirea și părerea de rău...

Păcat că nu ți-am ieșit eu în cale, șarpe veninos!
Aș fi construit o altfel de lume,
cu picioarele în sus, cu totul dat peste cap,
într-o dezordine înțeleasă
să nu scape nimeni neobservat...

Va fi, înainte de toate,
șansa noastră de a rupe în bucățele banalul,
firescul, pasul de înmormântare,
viața de noapte a gândurilor încă ascunse
să nu care cumva să cadă în păcat,

să arunce în păcat figurile scorțoase,
decente și rigide ale alfabetului nostru latin,
ale părinților noștri, ale conducătorilor noștri,
ale moraliștilor noștri,
pedepsiți să-și țină virtutea mai presus de păcat.

Păcat...
ar fi putut fi și altfel decât s-a întâmplat să fie!