till i'm gathered safely in

coloane lungi in imensul cer fac parada de rochii albe in tot ceea ce ne-a mai ramas/

inchisori de zapada si un fel special de vin care ne strecoara vijelia oceanului in oase/

sunt cateodata tot ce-as fi putut sa fiu/ fara tine nimic/

fara furtuna de zapada a imbratisarii/ un ceas micut inchis incuiat pe masa langa o pereche de cercei albastri/

fara apusul inca neingalbenit scurs pe ocean, picurat, sfarait/ o pereche de ochelari pe care cineva a purtat-o in tinerete/ o pelerina uzata care i-a invelit umerii cand si-a facut culcus in zapada si nu a adormit/

pe lungi siruri de carari din timpul pierdut valsul isi freaca in continuare umerii inzapeziti in imbratisare//


fulare rosii atarna de cerul sfaramatului parc, in sfaramatii copaci hohotesc mai departe copiii/
din necrescutul viitor la cuptor ei fac bulgari/ din necrescutele lor degete vii fac pe rand tocuri de scris, cuvinte si colivii/

de pe ultima creanga de vulturi ma trezesc cu o rafala de cantece in umeri, we all fall down/
se danseaza in cerc si fulgerator cad la pamant il imbratiseaza, obrajii sterg iarba de roua, iarba sterge obrajii visinii si le mai adauga cateva randuri paralele de zgarieturi perfecte/

numai in coltul sfaramatului parc, numai in cel mai indepartat colt al sfaramatului gand, la gatul copacilor copiii atarna in viscol fularele//

iarba aceea s-a pierdut, ea care a fost cosita de interminabilele vise ale insomniacului, ea care a fost primul verde par lung mangaiat, iarba aceea s-a pierdut/

intr-o carciuma indepartata pe bulevardul caselor visinii beau o votka cu tine si desenam pe rand peretii/ aici un peisaj, alaturi un nud, perspectiva unei strazi libere in oras, femei cu mersul in solduri scuturandu-si obosite fularele/