Zbor stramb
peste zeci si mii de zambete
ce-ai dezvelesc pietrele dintilor.
Imi musca privirea zambetul lor;
toti ochii ma dor!

Planez incet
peste creiere sterse,
facute bucati
de Carul Mare,
manat in picioare
de trei vikingi morti.

Zbor dureros,
privirile lor
imi rup os cu os.
Priviri de cer
cu miros incolor
razbat paralele.
In tampla mea mor!

Le vad durerea
infipta in sufletul lor.
Durere fara motiv,
sinucideri brute-n colectiv
livrez acasa tuturor;
caci,Doamne,vad durerea
infipta in sufletele lor!

Plang.
Sub greutatea lacrimii mele satena
moare incet secunda eterna.
Zbor.
Sub mine se sparg
zeci shi mii de zambete-n prag
de nebunie,
de scarba,
de extaz!

Zbor si as vrea sa ma prabusesc
in mijlocul inimilor roase
de griji,de doruri,
de acidul pompat in oase.
Mila incet la zei eu cersesc!

Zambetul de piatra,
cei nevazuti,
mi-l scrupteaza in fata;
direct pe creierul
ce vor sa mi-l stearga.
Durerea ce-o simt
mi se-nfige in suflet,
in vaz,
in auz;
imi ucide curajul sa mint.

Sunt nevoit sa zambesc
grimasa ce arata grotesc!

Zambesc nemiscat.
Orbita privind carul mare,
asteapta pe altul
sa cada in zambetul chemare,
astepta pe altul,
din zborul sau stramb
sa stea in final...
zambind nemiscat!