A apus ultima stea la nord
copacii își poartă frica la piept
cu unghiile înfipte în cercuri
peste ramuri desculțe de scoarță
pământul se scutură de vânt
ca un animal bolnav

arcașul și-a primit înapoi ochiul divin

turme de cerbi se-nalță spre lună
salamandrele își petrec ultima cupă de venin
peste capete de gnomi jumătate plutire
pustiul goneste călare
peste surâsul fecioarei
viitorul îsi mărturiseste păcatul
de a se fi uitat pe sine în clipă
oamenii cer îndurare privirii întoarse
respirăm cu toții un aer de săgeți otrăvite
un gând-poștas își face loc cu oasele
printre morminte deschise de viermi
cu nume păgâne

femeia și-a ucis pruncul cu un cântec

limbile omului se fac rugăciune mută
îngerii șterg templele de blesteme
furnici albastre îmi joacă peste ochi
ca niste prolegomene la rețetariul iluziei
plouă cu aripi de cenușă peste muezinul
ce și-a înecat întâiul strigăt în lut
vracii au uitat să mai descânte iubito
li se face așternut de pietre în piață

După un timp
doua fluiere
își vor cânta
tangoul brutal
de sonuri tatuate
cu stele moarte
si răsărire