Privind în sus
un cer de patimi
lumini in lacrimi
un biet apus...

Se lasă noapte
întunecată,
la judecată,
stelele, șoapte.

Și mă trezesc,
trezit-am fost mereu,
de te iubesc,
te voi iubi doar eu
din lunga neștire.

Și pân' la stea
cine sa stie
iubirea mea vie,
inima grea?

Chiar în acea clipă,
doar ea m-ascultă,
poate-i prea multă,
blândă risipă.

Cu gândul la tine
pe steaua străina,
rămâi dar cu bine,
Iubire divină!