Dimineața patul rămâne ca o coajă de ou,
ochii-mi bolnavi rânjesc melancolic,
ziua hulpavă primită cadou
își desface picioarele, pregătita haotic
de trecere.

Spre prânz îmi presar degetele moi
cu praf înfrunzit din felinare tăcute,
rămânem cuminți, doi câte doi,
în lumina gălbuie a sufletelor bătute
de vreme.

Seara-mi apari înconjurată de ceață,
e-un carnaval mut al durerilor prinse
între-nvelișurile dătătoare de viață
și strigătul feroce al himerei nestinse
de anotimpuri.

E noapte verzuie adormită în mine,
tresari fremătându-mi așternutul de ape,
gura-ți demonică cu gust de albine
presară uitare-n singurătatea-mi cu pleoape
de cenușă.