A lunei frunte pala se-nalta obosita
Privind spre marea-n spume ce fierbe ostenita,
Si-un pescarus hoinar se vaieta-nestire,
Umpland cu-a lui suspine a noaptei stralucire,
Un val albit de vanturi se sparge in tacere,
Cu-n vaier surd,in stanca,loveste cu putere,
Nisipul stralucind ca mii de pietre scumpe
Se lasa mangaiat de marea care rupe
Solemnitatea noptii cu-n geamat prefacut,
Izbindu-se de stanci,lovindu-le tacut...

....................................................

Pe malul marii stau,tinandu-se de mana
Doi tineri singuri care,privesc etrna luna,
Cu ochii luminati de-a razelor privire,
Soptindu-si la ureche cuvinte de iubire:
-O,vin\' iubito-aici,sa stam imbratisati,
Sa fim inlantuiti, de valuri dezmierdati,
Sa-ti fur o sarutare, tu doar sa ma privesti,
Si sa ma tii i n brate, sa-mi spui ca ma iubesti.
Dac-as putea sa-ti dau a lunei stralucire
Ti-as da-o fara preget, dar cu a ta privire
A lunii raze pale nu pot sa se compare
Iar focul lor e rece pe lang-o sarutare
De-a ta.Iar luna pare moarta,lucind fara de viata,
Pe langa chipul tau e doar un ciob de gheata.
Dac-as putea sa-ti dau a marii bogatie,
As aduna-o-n graba si ti-as aduce-o tie,
Te-as imbraca in alge si ti-as asterne-n par
Al scoicilor sidef,caci tu intr-adevar
Le meriti, insa eu nu pot a iti aduce
Decat o inima ce bate,palpita si straluce.
O, te iubesc iubito , cum n-am iubit vreodata
Si n-o sa mai iubesc,pe nimeni,niciodata,
Vom fi numai noi doi,pe veci vom fi-mpreuna
Si vom muri deodat', tinandu-ne de mana.

.....................................................

Sub palida lumina a lunii mohorate
Cu mainile lasate,cu gene ostenite,
Sta in genunchi pe plaja un tanar obosit,
Imbratisand nisipul cu ochii de-antracit.
O lacrima fierbinte ii cade pe obraz
Alunecand in mare,stralucitor topaz,
Adaugand tacuta noianului de apa
Durerea unei inimi ce-l macina si-l sapa,
O inima distrusa de-o dragoste pierduta
Ce a murit odata cu mica lui iubita.
El capul si-l ridica spre cerul cenusiu
Si-un urlet de durere ii scapa in pustiu,
Ameninta cu pumnnul regina noptii pale
Ce luneca pe bolta urmand ascunsa-i cale:
-Tu, blestemato, cine te-a pus acolo sus
Sa-mi luminezi durerea, acela nu ti-a spus
Ca oamenii sunt mici dar au un suflet mare
E de ajuns o clipa sa-i pui la incercare
Si vor sfarma vazduhul si cerul tau cu tot
Lasand in urma vaier si lacrimi,caci ei pot.
Ce sens mai are viata cand e asa de trista?
Ce rost incerci sa-i cauti, cand altul nu exista?
De ce ne-am mai nascut ca sa avem o soarta?
De ce suntem facuti ca sa murim o data?
De ce mai treci prin viata,cand mori nefericit?
De ce o scurta clipa iti pare c-ai trait?
De ce iubirea poate sa dea un sens al vietii?
De ce iubim o data in anii tineretii?
As mai lua-o data de la-nceput sa pot,
As mai muri din nou, si inima s-o scot
Din piept as scoate-o-n grabaDe stiu ca s-ar putea
Sa mai existe-o sansa,ca tu vei re-nvia.
De ce daca exista un dumnezeu in cer,
Ce rost mai are moartea, de ce oamenii pier?
De ce nu are mila, de ce e orb cu noi?
De ce ii ia pe-acei ce-s dragi?De ce cu ploi
Incearca sa inece a lumii cerbicie
Cand omenirea toata a fost si-o sa mai fie
Si nu va recunoaste vreodata vreun stapan,
N-asculta de vreun zeu,de-ar fi el rau sau bun.
O,Doamne, daca esti,existi si ma privesti
Te rog sa mai aud "Iubite,ma iubesti?"
O data, si sa mor, sa fiu din nou cu ea
Sa fim iar impreuna, sa fim o noua stea,
Sa stralucim pe bolta, sa luminam Pamantul,
Sa ne iubim in ceruri si martor fi-ve vantul
Iubirii noastre care va dainui prin moarte
Si-nfrunta vecinicia cercand o alta soarte.

......................................................

S-au dus acele vremuri si nu o sa mai fie
Caci au murit atunci si n-or sa mai re-nvie,
Si voi muri dorind sa mai iubesc o data
Pe cea care-a plecat, pe cea ce niciodata
Nu va mai fi cu mine si nu va fi vreodata,
Acea micuta,dulce,gingasa,scumpa fata.

*

Pe apele cernite a boltii parasite
A lunei raze pale strluce dezgolite,
Se oglindesc in valuri ce poarta fara rost
Icoana selenara a celei care-a fost
Odata o stapana a noptilor stelate,
Acum e doara umbra reginei blestemate
De-un muritor rebel,cu inima straspunsa
Ce razvratit incearca sa-ntoarca soarta,insa
Nu poate sa mai schimbe ceea ce a fost scris
Ceea ce-o lume-ntreaga umila a admis.
\"-Tu, zeu netrebnic,mi-ai dat sa gust otrava,
Am cunoscut durerea, facut-ai o epava
Din mine. Dar te desfid,mosnege,
Iubirea mea cu ea nu stie de vreo lege,
Sunt legi de tine puse, si-s strambe ca si lumea,
De ele-asculta doar luceferii si luna.
Nu ti-am cerut vreodata marire sau noroc
Am vrut sa fiu iubit caci am iubit cu foc,
Si nici nu mi-am dorit vreodata nemurirea
Caci mi-ajungea in viata sa stiu ce e iubirea.
Dar tu,tu zeu netrbnic, ai vrut sa ma blestemi
Si-ai reusit in parte,caci sufleu-mi cu patemi
Mi l-ai cernit,nebune, dar tot n-ai reusit
Sa-mi stingi din suflet focul acelei ce-am iubit

.......................................................

Se-ndreapta catre mare cu mainile intinse,
Iar marea-nfiorata, cu valurile ninse,
Il ia la sanu-i dulce si-l duce catre larg,
Acolo unde nimeni, si chiar nici un catarg
Nu-ncearca a ajunge acolo unde este
Rebelul muritor, purtat de-a marii creste.
Si-l duce catre larg, tot mai departe pleaca,
Si valurile ei deasupra-i se apleaca.
Il poarta in adncuri, ducandu-l pentru veci,
Si-l ia din lumua-ceasta, a lacrimilor reci.

*

Un glas ce canta-ncet, plutind deasupra marii,
Facea sa se-nfioare azurul departarii:
\"Te voi iubi pe veci, pe veci vei fi a mea,
Si chipul tau, si ochii, si chiar si inima,
Vom fi numai noi doi, pe veci vom fi-mpreunaCaci vom muri deodat\', tinandu-ne de mana....\"

Iar vantul ii purta a vorbelor lungi soapte
Ce i-au sfidat pe zei si au trecut de moarte.