Mi-aduc aminte-n serile de vară.
la freamătul pădurii, fără să iau seamă.
Mă cuprindeai în brațe iluzie de visuri...
îndepărtându-mi gândul de neguri și abisuri.

Un colț de paradis în miriștea pădurii...
natura ce crease perfectul nedescris.
Un loc ce te invită să cauți relaxarea,
să simți parfumul verii, ce doar în el e scris.

Cu atmosfera-i blândă, departe de neliniști...
ce îți conferă pacea în sânul țărănesc.
Grădina cea de vară e locul ce îl cauți,
să poți și tu petrece în stilul românesc.

Aproape-i lăutarul iar muzica te-ncântă.
Lăsându-te pe gânduri la vremuri de demult...
Iar struna-i de pe cobză recită o baladă,
la deslușirea corzii și vântul a tăcut.

Ceva se-ntâmplă-n mine...e starea de binețe?
Mâncarea-i aburindă în vasul cel de lut...
cobzarul, îmi urează să am o poftă bună.
Iar eu în semn de stimă...mă-nchin să îl salut.