Se numeste "evolutie".
Asa cum unii se pare ca au evoluat din maimuta...
Oricum, asta cu evolutia se pare ca e un fel de miscare elicoidala,
in care nu pozitia ta intr-un moment anume
e relevanta,
cat miscarea in sine. Care e ascendenta.
Desi tu nu poti sesiza, fiind inauntru.
Cresti, deci te doare.
Vestea buna fiind aceea ca
NU ESTI SINGURA.
Nu ca eu as fi detinatoare de adevar, dar simt zilnic durerea.
Doar ca acum, cand ma uit in oglinda, pot macar
sa imi cer iertare...
Iar pentru asta, nu e prea tarziu
niciodata.
Vestea mai putin buna
ar fi aceea ca dupa ce te-a izbit realitatea
(precum trenul intercity in trecere prin Gara Obor)
mai trebuie sa si traiesti in spiritul
regasit...
Poate reusim impreuna. Ce zici?