Unde se-nalță temniți reci
Și-al dimineții ochi se pierde
Pe mare volburate râuri
Duc altui cer hotarul verde

Mereu, ca-n scoică pulsul viu
Al ligilor de voci adânci
Sau greu de-a soarelui plutire,
Al apelor alai spre stânci;

O, râuri către cer pornite,
Păsării fenix port ferit –
La provă ochii mi s-au stins,
- Al vostru oaspete orbit,

Aștept cuvântul nerostit
Ce nu-i al meu: din val și spumă
Ca moartea regilor, sălbatic
Să crească-a bardului cunună.

Unde pierea al verii tunet
Sub coasa vântului fierbinte,
E ca o stâncă sau o pânză
Zbătută-n miezul lunii sfinte –

Cuvântul, floare-a bucuriei,
Zeiței la trezire spus,
Când graiul zâmbetului lasă
În ochi răgaz de nerăpus –

Belle Isle, legat zeiesc al mării –
Din curcubeie curg ușor,
Pe mal lungi gemene cosițe –
Belle Isle, al vâslei alb ecou!

Cuvânt dorit, cu sălcii mute
În strălucirea-ți ancorate,
Răspuns al cărui greu răsunet
Rămâne veșnic netrădat.